Zeuri

„E un cort la Zeuri, că băiatul săracu avea decât 24 şi a murit de supradoză. Eu sunt Alberto smardoiul, să ştii, mă găseşti la crâşmă la Zeicani. Aşa am făcut cunoştinţă cu Alberto – dar nu despre el vreau să povestesc deocamdată, ci despre priveghiul ăla.

Priveghiul se ţinea într-adevăr într-un cort militar, între blocurile de acolo. Era o masă la intrare, de-aia rotundă de plastic, şi nişte scaune în jurul ei – şi alta mai în fundul cortului, la care m-am aşezat, chiar lângă un tun ruginit de căldură, alimentat de la o butelie ţinută într-un lighean cu apă.

Un bărbat între două vârste, o rudă a mortului, mi-a pus în faţă o sticlă de vin şi nişte salam ieftin cu pâine – şi vinul ăla mi-a pus capac. Am încercat să mă bag în seamă cu bărbatul, dar îmi dădea răspunsuri monosilabice, cu dinţii strânşi; clar, omul era prins în durerea lui, numai chef de turişti exotici n-avea. Nu eram bine-venit acolo şi dacă mi se dădea să beau şi să mănânc era din politeţe, că ăsta e obiceiul la priveghi. Am întrebat despre mort, iar asta a îngheţat de tot discuţia, fiindcă era o chestiune intimă şi băiatul murise în circumstanţe dubioase.”