Închisoare

Cei doi hoți din banda lui Bozoncea, prinși dintr-o neatenție, ajung pe mâinile sergenților care îi bat și îi torturează cu cărbuni încinși mai multe zile la rând pentru a-i face să își deconspire fostele furturi de cai și pe ceilalti membrii ai bandei. Pentru că rezistă cei doi sunt trimiși la Tribunal unde primesc fiecare câte un an de închisoare. 

„În noaptea aia i-au suit iar în dubă şi i-au cărat în dealul Mărţişorului. Şi-au luat rămas bun de la hoţi. Unii şedeau încă în prevenţie, ţinuţi cu bacşişuri, să le treacă timpul mai uşor. Maşina hurducăia pe drumul prost şi-i dureau oasele de atâta bătaie. Şoseaua nepavată a Olteniţei urca spre închisoare. Auziră lăutarii dincârciumile mahalalelor. O dată îl trecură lacrimile pe Paraschiv. Codoşul şedea tăcut într-un colţ. I-au dat jos într-o curte mică, cu ziduri înalte şi porţi de fier, încuiate cu nişte driguri de oţel. Un gardian a făcut apelul, că aduseseră mai mulţi odată. Le-a strigat numele la fiecare şi poreclele, glumind şi i-a trimis la tuns. Frizerii, puşcăriaşi şi ei, abia îi aşteptau. Noaptea de sfârşit de varăera în miezul ei. Se schimba garda şi se auzeau glasurile gardienilor pe crestele de piatră. În locul hainelor, un magazioner le-a dat câte un costum gros de postav, în dungi. Mirosea a vechi şi ucenicul îşi pipăi capul cald, fără păr.”

„Da. Eu nu știam că merg spre Jilava, atunci nu știau unde mă duceau. Puteam să mă duc și în Siberia. La un moment dat, mă loveam de toți pereții celulei. Eram de data asta într-o de-aia de o persoană. Drumul spre Jilava era plin de hârtoape. [...]  După un timp m-au scos și m-au băgat în cameră cu celelalte deținute. Atunci am aflat că sunt în Jilava, pentru că auzisem de Văcărești, auzisem de Gherla, de Canal, dar habar nu aveam că există Jilava pe lume.”