Andrei Bodiu
Vezi un traseu literar
Andrei Bodiu (27 aprilie 1965 – 3 aprilie 2014) a fost în primul rând poet, apoi eseist, prozator, critic și istoric literar, profesor universitar și intelectual public. A debutat cu poezie în revista Dialogși apoi în volum în Pauzăde respirație(Litera, 1991), împreună cu prietenii lui din „Grupul de la Braşov”: Simona Popescu, Caius Dobrescu și Marius Oprea. A debutat individual cu volumul Cursa de 24 de ore(Marineasa, 1994). În 1995 a publicat, tot la editura timișoreană, volumul Poezii patriotice. În 2000 a publicat a treia carte de poezie, Studii pe viață și pe moarte(Paralela 45) iar în 2008, la aceeași editură, volumul Oameni obosiți. În 2014 apare ultimul volum de poeme îngrijit de poet, Firul alb, la editura Tracus Arte. În 2016 editura Cartier publică, în seria ei de antologii, volumul Oameni obosiți,poeme alese de Claudiu Komartin. Poezia lui Andrei Bodiu a fost tradusă în mai multe limbi şi a apărut în antologii sau reviste din Marea Britanie, Italia, Franța, Croația, Germania, Letonia, Slovacia. Începând cu 1990 a predat literatură română la Universitatea Transilvania din Braşov. A făcut parte din redacția noii reviste Interval din 1990 până în 1993, iar între 1998-2004 a fost redactorul-șef al celei de-a doua serii a revistei. Între 2004 şi 2012 a fost decanul Facultății de Litere a Universității Transilvania din Braşov şi, în ultimii ani, coordonatorul școlii doctorale a aceleiași facultăți. Aici a fondat în 2000 Maratonul de poezie de la Facultatea de Litere,care se organizează în fiecare an de atunci, în noiembrie, și, împreună cu Alexandru Mușina, revista de literatură a studenților, Corpul T.Din 2005 până în 2014 a organizat anual, la Braşov, Colocviul Național Universitar de Literatură Română Contemporană. În 2013 a creat Bienala de poezie europeană de la Brașov, ajunsă anul acesta la a șasea ediție. Ca istoric şi critic literar, Andrei Bodiu a semnat următoarele cărți: Mircea Cărtărescu– monografie (Aula, 2000), Direcția optzeci în poezia română(Paralela 45, 2000), George Coșbuc– monografie (Aula, 2002), Șapte teme ale romanului postpașoptist(Paralela 45, 2002), Ion Barbu– monografie (Aula, 2005), Evadarea din vid. Studii despre poezia româneascăla sfârșitul secolului XX şi începutul secolului XXI(Paralela 45, 2008). În 1999 a editat, împreună cu Romulus Bucur și Georgeta Moarcăs, antologia Romanian poets of the 80s and 90s(Paralela45). Din 2005 a coordonat singur sau în colaborare peste zece volume de studii şi cercetări în domeniul literaturii. A mai publicat două jurnale de călătorie: Jurnalexpress Europa 2000(Paralela 45, 2001) și China, jurnal în doi timpi(Tracus Arte, 2013) și un roman: Bulevardul eroilor(Paralela 45, 2004). Pentru cărțile sale, Andrei Bodiu a primit mai multe premii literare, din care amintim: Premiul ASPRO pentru poezie, pentru Studii pe viață și pe moarte(2000) și Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie, pentru Oameni obosiți(2008). (notă bio-bibliografică de Adrian Lăcătuș) - sursa: https://www.andreibodiu.ro/biografie/
Cenaclul Literar 19
Autori asociati: Alexandru Mușina , Simona Popescu , Caius Dobrescu , Andrei Bodiu , Marius Oprea
Curent/Gen literar: Postmodernism , Optzecism
În toamna anului 1981, în subsolul Casei Municipale de Cultură din Brașov — clădirea care poartă azi numele de Centrul Cultural Reduta — s-a ținut prima ședință a Cercului Literar 19. Inițiativa aparținuse metodistului Adrian Munteanu, care îl contactase pe Alexandru Mușina. Numele a venit de la numărul participanților la prima întâlnire: 19. De la prima ședință, Mușina a condus cenaclul. Printre membrii fondatori: Gheorghe Crăciun, Ovidiu Moceanu, Vasile Gogea, Angela Nache. Printre liceenii cooptați rapid: Caius Dobrescu, Simona Popescu, Andrei Bodiu, Marius Oprea. Mușina le dirija lecturile, lucra pe textele lor și le ținea casa deschisă pe strada Castelului 104. Cercul s-a dizolvat în 1984, când liceenii au plecat la facultăți în alte orașe.
Centrul Cultural Reduta (fosta Casă de Cultură) Vezi loc
Grupul de la Brașov se întâlnea sub Tâmpa
Autori asociati: Simona Popescu , Caius Dobrescu , Andrei Bodiu , Marius Oprea
Curent/Gen literar: Postmodernism , Optzecism
„Și acolo, la liceu, la 16 ani, dai de cei cu care începe a doua ta viață, după copilărie, adolescența, cum spuneam. Cu Ceri, cu Dodo, cu Suzi, cu SimoLăcă, cu Silviu, cu Andrei & Caius & Marius (Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Marius Oprea), prietenii cu care am început să scriu poezii. La poalele Tîmpei era locul nostru de refugiu pentru orele de chiul de la școală (mai ales de la orele de sport!), n-aveam unde merge altundeva, ne mai întîlneam, Doamne ferește!, pe stradă cu proful de Geogra sau de Bio, naiba ne lua. Acolo, sub Tîmpa, eram feriți de neaveniți, stăteam pe o bancă, nu trecea nimeni într-o zi de lucru, eram singuri în Univers! Și vorbeam despre cîte-n lună și-n stele.
(...)
Aproape că am făcut abstracție pe vremea aia de Brașovul medieval, de pildă. N-a avut nici o influență asupra noastră – niște puști de 16-17 ani care scriau poezii și-și petreceau mare parte din timp cu capul în cărți, multe de poezie din lumea întreagă și din toate timpurile.
Dar mai era ceva. Să-l numesc… „efectul de gri“! Brașovul din anii ’80 era gri! Așa e și în amintire. Ca o carte poștală în alb-negru. Mai mult un oraș industrial, rece. Nu mai vedeam frumusețea orașului, o căutam în altă parte. În detalii, în dialogurile noastre, în filme, muzică și cărți. Nu vedeam nici… natura! Dealurile înconjurau orașul, se vedeau și munții, se întindeau la marginile lui, spre Poiana Brașov, păduri, stînci, dar noi eram atenți la lumea de departe. Europa, America.
Decît să stăm să pălăvrăgim, să facem pe nebunii pe chestii cultural-intelectuale sub Tîmpa sau prin sălile de clasă din liceu, prin casele prietenilor, mai bine am fi hoinărit aiurea prin oraș, ne-am fi putut duce la Turnul Alb (m-a dus o singură dată prietenul meu Silviu). La Turnul Negru. La Bastionul Fierarilor. Poate să vedem brîndușele înflorite de pe Dealul Melcilor sau am fi putut urca la Pietrele lui Solomon. Oare de ce nu am fost noi în plimbare nici măcar pe străduțele înguste, cu case mici, dinspre Șchei? Cum de nu am ajuns prin Răcădău, unde se pare că ar fi fost niște fortificații dacice? Cum de n-am găsit noi patru măcar o zi de hălăduială? De ce n-am urcat pe Tîmpa? De ce am stat doar la poalele ei? De ce n-am trecut toți patru în șir indian pe Strada Sforii (are lățime de un metru)?”
Sub Tâmpa Vezi loc
Liceul unde s-a format Grupul de la Brașov
Autori asociati: Simona Popescu , Andrei Bodiu , Marius Oprea , Caius Dobrescu
Curent/Gen literar: Postmodernism , Optzecism
Liceul „Unirea" (fostul Liceu de Filologie-Istorie) a fost locul unde s-a format nucleul Grupului de la Brașov. După examenul de treaptă, Simona Popescu, Andrei Bodiu și Marius Oprea au ajuns în aceeași clasă de filologie, veniți din clase diferite (A, B și C). Caius Dobrescu, elev la „Andrei Șaguna", s-a transferat aici atras de atmosfera mai liberă și experimentală a „uniriștilor". Popescu făcea zilnic naveta de la Codlea; Bodiu o conducea la stația de autobuz. Cei patru s-au apropiat la meditațiile de română organizate pentru examenul de treaptă. Liceul avea profil de filologie, dar pregătea elevii și pentru meserii industriale — cu ore de stenodactilografie și practică agricolă la cules de cartofi și morcovi toamna. Tot de aici cei patru au plecat, în 1983–1984, către facultăți în alte orașe: Popescu și Dobrescu la Litere în București, Oprea la Istorie, Bodiu la Filologie în Timișoara.
Povestește Simona Popescu în prefața la „Andrei Bodiu. Opera poetică”:
„Andrei a fost unul dintre prietenii mei cei mai buni, coleg de clasă la Liceul Unirea din Brașov, împreună cu Marius Oprea, în ultimii doi ani, după examenul de treaptă, în urma căruia din trei clase rămînea una singură. Asta se întîmpla în 1982. Profesoara noastră de Română, doamna Cornelia Bularca, ne-a trimis pe toți trei la Cenaclul 19. A venit acolo, foarte curînd, 1 „Bodiu, Andrei”, în Dicționarul general al literaturii române, ediția a II-a, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2016, pp. 613-616. 6 și un elev de la Liceul Andrei Șaguna, Caius Dobrescu, care, după un an, s-a mutat la noi, la Unirea. Cenaclul a fost important pentru toți patru. Și faptul că așa i-am cunoscut pe cîțiva tineri scriitori brașoveni, printre care Alexandru Mușina și Gheorghe Crăciun. Scriam la început poezii ca alți adolescenți de la liceul nostru, de filologie!, aveam chiar și un cenaclu. Dar ne-am metamorfozat rapid.”
Colegiul Național „Unirea” Vezi loc
Andrei Bodiu îl cunoaște pe Caius Dobrescu la Cerbul Carpatin
Andrei Bodiu. Opera poetică, 2024
Curent/Gen literar: Optzecism , Liric
Simona Popescu în prefața cărții:
"Despre cum au fost „începuturile” am povestit, cu varii ocazii, fiecare dintre noi patru. Dar acum îl citez pe Andrei: „Cu Simona și Marius am fost coleg de clasă în a XI-a și a XII-a, la Liceul «Unirea» din Brașov. Am fost și sîntem prieteni foarte buni, pentru că, deși trăiam vremuri tulburi, aveam o mare libertate interioară și ne plăcea realmente să fim împreună. Popeasca stătea cu noi pentru că o făceam să rîdă. Și acum, cînd sîntem în formă, o facem să rîdă cu lacrimi. Mie îmi plăcea foarte mult să o văd rîzînd. Oprea era pasionat de arheologie și, cîteodată, dispărea cu zilele de la școală. Apărea apoi bronzat, zîmbitor și chiar cu un aer superior față de noi, ceilalți. Dacă stau să gîndesc în urmă, chiar avea dreptul să ne privească așa, pe noi, elevii mai mult sau mai puțin model. Pe Caius Dobrescu l-am cunoscut mergînd la Cenaclul 19, cum am spus. Îmi amintesc perfect, era o zi de februarie. Am intrat în cofetăria de la «Cerbul carpatin», pe Hirscher, să mîncăm o prăjitură și să bem un ness. Înăuntru, un lungan care stătea chircit pe scaun comenta de zor cu un coleg al său. Lunganul era Caius Dobrescu”
Fostul restaurant Cerbul Carpatin Vezi loc
Lîngă gara Predeal
Andrei Bodiu. Opera poetică, 2024
Curent/Gen literar: Optzecism , Liric
Lîngă gara Predeal
o femeie
Cu basma pe cap și
O pungă în mînă merge
În patru labe.
Se chinuie ca un melc
Să ajungă la o centrală termică
Dezafectată.
De acolo nu ai nimic
De cumpărat.
În compartiment
E cald iar noi vorbim
Despre școală.
Ei gheața îi arde palmele
Și genunchii.
Peste vreo lună cînd trec prin Predeal
Ea e la începutul drumului
Gheața s-a topit
punga albă joacă în vînt ca
În American Beauty.
Gara Predeal Vezi loc
Viața e vis
Andrei Bodiu. Opera poetică, 2024
Curent/Gen literar: Optzecism , Liric
Am visat că sînt actor și
joc într-o piesă eram îmbrăcat în alb ca personajele din piesele
puse de purcărete sau ca alea din hamletul lui vlad mugur
162
pe bune eram actor și jucam
pe scena de la brașov
aveam un rol de martor care
tăcea într-o intensă hărmălaie cel puțin actrița principală
mică și durdulie
țipa întruna țipătul ei m-a trezit
transpirasem de-a binelea sub păturile aspre
caloriferul electric mergea brici afară cîinele vecinilor de internat
continua să latre din
noaptea cînd fusese aici lili hamzea liniștit
mi-am văzut de rol
chiar ar fi trebuit să intru în scenă dar nu știu cum am nimerit în
sala profesorală a fostului
meu liceu m-am întîlnit cu unul dintre foștii noștri profi m-a întrebat
cum se dă anul ăsta admitere la noi la litere a durat
ceva timp să-i explic cum e cu dosarul
cu procentele între timp piesa
se terminase grăsuța mi-a spus că fusese un mare succes
după care a început
să țipe la mine că am plecat ca un inconștient
că-mi disprețuiesc colegii
asta a fost prea de tot m-am trezit mi-am deschis mobilul
să văd cît e ceasul era 7 fără 3 minute era miercuri
și aveam 12 ore de curs.
Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu Vezi loc
Brașov tranzit
Andrei Bodiu. Opera poetică, 2024
Curent/Gen literar: Optzecism , Liric
Trec prin orașul meu fără
Să cobor în gară
Merg spre Sibiu nu cobor
Pentru Adi și Tudor mă
Gîndesc doar la ei poate
I-aș fi putut chema în gară
Adi să stea lîngă Tudor cît
Timp privește el rapidul motor
Amîndoi să privim cum
Zice el tare „ta-tai” după care
Ar începe să plîngă mai
Bine așa trenul pleacă
Cerul e plumburiu tabela de marcaj de pe Tineretului e oarbă
Steagu joacă cu Gloria Buzău mă îndepărtez fără să
Știu scorul.
Ăsta e meciul.
Gara Brașov Vezi loc
Brașov, 2 martie 2011
Andrei Bodiu. Opera poetică, 2024
Curent/Gen literar: Optzecism , Liric
Sînt doar două vîrste pe Republicii
În iarna asta fără sfîrșit:
Studenții și pensionarii.
E ora 1 și Jacobs oferă
Gratis pliculețe de capucino.
Coada e disciplinată compactă.
De la Coroana Șuluțiu
Privește strada. Bea un schwartz.
Din hotel Steinhardt se uită
Pe geam. A venit ieri seară cu maică-sa
De la București.
Sebastian la etajul II se-nvîrte prin cameră și se
Gîndește cum să-și omoare personajul.
Tînărul Baciu coboară strada s-ar așeza și
Nu s-ar așeza la coadă.
Vocea din cort anunță că mai
Sînt 60 de pliculețe în
60 de secunde strada
e pustie.
Strada Republicii Vezi loc
Curent/Gen literar: Optzecism , Liric
Ediție îngrijită și prefață de Simona Popescu. După 10 ani de la moartea scriitorului. Poezia lui Andrei Bodiu, cuprinsa in citeva carti deloc voluminoase, are o putere extraordinara de absorbtie a realitatii/realitatilor. Ca picatura de roua car...
Vezi carte