Colegiul Național „Unirea”

Liceul „Unirea" (fostul Liceu de Filologie-Istorie) a fost locul unde s-a format nucleul Grupului de la Brașov. După examenul de treaptă, Simona Popescu, Andrei Bodiu și Marius Oprea au ajuns în aceeași clasă de filologie, veniți din clase diferite (A, B și C). Caius Dobrescu, elev la „Andrei Șaguna", s-a transferat aici atras de atmosfera mai liberă și experimentală a „uniriștilor". Popescu făcea zilnic naveta de la Codlea; Bodiu o conducea la stația de autobuz. Cei patru s-au apropiat la meditațiile de română organizate pentru examenul de treaptă. Liceul avea profil de filologie, dar pregătea elevii și pentru meserii industriale — cu ore de stenodactilografie și practică agricolă la cules de cartofi și morcovi toamna. Tot de aici cei patru au plecat, în 1983–1984, către facultăți în alte orașe: Popescu și Dobrescu la Litere în București, Oprea la Istorie, Bodiu la Filologie în Timișoara.

Povestește Simona Popescu în prefața la „Andrei Bodiu. Opera poetică”:

„Andrei a fost unul dintre prietenii mei cei mai buni, coleg de clasă la Liceul Unirea din Brașov, împreună cu Marius Oprea, în ultimii doi ani, după examenul de treaptă, în urma căruia din trei clase rămînea una singură. Asta se întîmpla în 1982. Profesoara noastră de Română, doamna Cornelia Bularca, ne-a trimis pe toți trei la Cenaclul 19. A venit acolo, foarte curînd, 1 „Bodiu, Andrei”, în Dicționarul general al literaturii române, ediția a II-a, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2016, pp. 613-616. 6 și un elev de la Liceul Andrei Șaguna, Caius Dobrescu, care, după un an, s-a mutat la noi, la Unirea. Cenaclul a fost important pentru toți patru. Și faptul că așa i-am cunoscut pe cîțiva tineri scriitori brașoveni, printre care Alexandru Mușina și Gheorghe Crăciun. Scriam la început poezii ca alți adolescenți de la liceul nostru, de filologie!, aveam chiar și un cenaclu. Dar ne-am metamorfozat rapid.”

Sursă: Interviu cu Simona Popescu, Vatra, 2019

„Pentru mine, Brașovul înseamnă, privind de aproape spre departe, câteva locuri: strada Dealul Cetății, strada Uranus, bulevardul Eroilor, corpul T, corpul P, corpul S, Rectoratul, Casa Băiulescu și oamenii care respiră aerul (tot mai) rece al dimineții în sau în apropierea acelor locuri. Pe de altă parte, Brașovul e parte din identitatea mea literară. Sunt, împreună cu Simona Popescu, Caius Dobrescu și Marius Oprea, parte a ceea ce se numește „grupul de la Brașov". Buletinul și apoi cartea mea de identitate sunt dublate de această identitate literară, desigur metamorfozată și în metamorfoză, după anii adolescenței noastre de elevi la liceul, acum la Colegiul Național „Unirea".

Prima mea amintire a orașului se leagă de o zi din toamna lui 1973, când așteptam cuminte, privind de pe dealul Cetății, ca tatăl meu să ne aducă, mie și fraților mei, ceva de mâncare. Asta în timp ce mama nu-și vedea capul de treabă în amenajarea locuinței noastre de proaspăt mutați de la Baia-Mare. Din acel moment, cam tot ce a fost mai important în viața mea, cu excepția anilor de studenție de la Timișoara, se leagă de Brașov. Sigur, în mintea mea au rămas amintiri clare și amintiri care au început să se estompeze. Pentru destinul meu de scriitor momentul cel mai important a fost întâlnirea cu colegii mei Simona Popescu și Marius Oprea și apoi cu Alexandru Mușina. Îmi amintesc cum ne făceam de lucru, împreună cu Simona și Sorin Matei, pe scările principale ale liceului „Unirea" și cum Simona m-a întrebat, începusem să scriu poeme, dacă nu vreau să merg la Cenaclul 19, unde e un tip tânăr, unul Mușina, care face un cenaclu. Nu cred că pot relua atmosfera de la cenaclu pentru că nu mai am frenezia de atunci. Cert e că până la plecarea în armată mi-am făcut cei mai buni prieteni, cei pe care îi am și acum, și că am trăit cea mai fericită perioadă din viața mea de poet. În cofetăria Hirscher, unde acum e o agenție de turism, l-am cunoscut într-o zi de februarie pe Caius Dobrescu. Îmi dau seama că multe s-au schimbat în orașul nostru. Sigur, clădirile au rămas aceleași, ba unele, sunt, din păcate, la fel de părăginite ca în timpul adolescenței mele, dar au dispărut, iată, cofetăria de la „Cerbul carpatin", „Groapa", terasa de la „Parc", locuri dragi adolescenței noastre. Orașul are și astăzi un farmec aparte, amestecând, în puținele zile cu soare, frenetic, culorile Tâmpei cu ritmul tot mai accentuat al străzii.”

(fragment din textul Brașovul, subiectiv, de Andrei Bodiu,  publicat în Interval, nr. 14–15 / 22–23 2001, reluat în Alexandru Mușina și Grupul de la Brașov, numărul dedicat lui Andrei Bodiu, un proiect Casa de Pariuri Literare)