Dragoș Costache
Vezi un traseu literar
Evenimente
Cărți
Brigada Omoruri unde lucrează Milia Popova și comisarul Popescu
Lăudați și cântați, 2025
„Derapă ușor la intrarea pe Sevastopol pe șinele de tramvai, apoi manevră mașina cu greu prin șleaurile lăsate de autobuze, până în dreptul curții unde funcționa brigada omoruri. Clădirea din strada Sevastopol era un compromis, o clădire modernistă construită – dacă era să dai crezare poveștilor – pe ruinele unui cimitir evreiesc și deci, inevitabil, blestemată. Gurile rele, adesea în egală măsură superstițioase și antisemite, spuneau că sediul fusese blestemat chiar de marele rabin și ofereau ca exemple ale temutelor vrăji evreiești o serie de accidente fără vreo legătură, dintre care unele nici nu avuseseră loc acolo, ci prin alte colțuri ale capitalei. Cu toate poveștile și superstițiile, sediul din Sevastopol devenise totuși esențial pentru funcționarea poliției, de nevoie. Clădirea găzduia mai multe servicii auxiliare care nu mai încăpeau în sediul principal de pe strada Polisului, colț cu Victoriei, care stătea să cadă de aproape un deceniu. Noua brigadă rutieră funcționa din strada Sevastopol, alături de câteva dintre departamentele tehnice și, bineînțeles, brigada Omoruri.”
Strada Sevastopol Vezi loc
Milia merge la Edi care locuia la Cișmigiu
În tăcerea nopții, 2023
Curent/Gen literar: Roman polițist
"Traversă prin fața liceului din colțul grădinii și intră pe aleile Cișmigiului. Că tot se gândea la noroc, ce noroc avea cu Edi! Se uita în jur la colegi – comisarul-șef, detestabilul Vintilă, chiar și Popescu. Oameni singuri într-o meserie care te împingea spre singurătate și alcoolism. Și în viața ei exista, totuși, Edi. Deși știa cu ce se ocupă, la ce se expune în fiecare zi. Deși, dacă o omora cineva în misiune, nici măcar n-ar fi putut să apară la înmormântarea ei fără să-și pună lumea întrebări.
Pentru că erau, veneau din lumi diferite – Milia venise de la Slava Cercheză cu o sută de lei și o repartiție la Sava în buzunar. Își petrecuse războiul într-un cămin de fete de lângă școala de Agricultură. Ajunsese cineva prin grația Maiestății sale Albert al României și a progresului. Edi era… Edi. Printre cele mai bogate familii din oraș, bani la discreție, temperament și chiar și aptitudini artistice. Indiferent de zi, de an, de cine era la guvernare, indiferent chiar cine ar fi câștigat războiul, Edi ar fi căzut în picioare. Pe o saltea din puf de gâscă, probabil.
Zâmbi pentru sine când își aminti nervii lui Popescu la adresa curentă a răposatului maior Cristescu. Aleea Transilvania, mai sus de parc. O adresă bună, urmau să facă o mică grădină publică în zonă, conform lui Edi. Cum ar putea vreodată să-i spună lui Popescu că ea stătea la Edi, e adevărat, direct lângă parc, deasupra parcului. Cu vedere într-o parte spre Monte Carlo și-n cealaltă spre Palatul Regal. În hârtiile ei poate scria Obor, dar era femeie întreținută, de bulevard, de Cișmigiu. Puteai oare să fii în același timp întreținută și… sticlete, vorba lui Popescu? Uite o întrebare pe care nu și-ar fi pus-o niciodată un bărbat, nici dacă l-ar fi legat Maria-Iosefina de pat și i-ar fi pus guler de aur.
Zâmbi pentru sine când își aminti nervii lui Popescu la adresa curentă a răposatului maior Cristescu. Aleea Transilvania, mai sus de parc. O adresă bună, urmau să facă o mică grădină publică în zonă, conform lui Edi. Cum ar putea vreodată să-i spună lui Popescu că ea stătea la Edi, e adevărat, direct lângă parc, deasupra parcului. Cu vedere într-o parte spre Monte Carlo și-n cealaltă spre Palatul Regal. În hârtiile ei poate scria Obor, dar era femeie întreținută, de bulevard, de Cișmigiu. Puteai oare să fii în același timp întreținută și… sticlete, vorba lui Popescu? Uite o întrebare pe care nu și-ar fi pus-o niciodată un bărbat, nici dacă l-ar fi legat Maria-Iosefina de pat și i-ar fi pus guler de aur.
Intră pe ușa din spate, dinspre Cișmigiu. Clădirea avea o intrare principală pe cealaltă parte, spre stradă, cu portar și candelabru de cristal, dar nu dorea să atragă prea mult atenția așa că ceruse o cheie de la ușa dinspre parc. Edi îi spunea întruna că se gândește numai la prostii, că nimănui nu-i pasă cine e, unde merge și mai ales cu cine e.[...]
Urca întotdeauna pe scări până la etajul doi înainte să ia liftul până la apartamentul lui Edi. Avea… o cheie specială, cu care făcea liftul să urce până in apartamentul de pe terasa blocului. Penthouse cum îi ziceau americanii. Se simțea mai mult spion decât polițist de fiecare dată când își folosea cheia secretă.”
Parcul Cișmigiu Vezi loc
Milia Popova îl conduce acasă pe Comisarul Popescu
Lăudați și cântați, 2025
„Strada Popa Soare supraviețuise relativ intactă războiului, ba chiar și goanei după terenuri de după război. O și pavase primăria, lucru rar în gheitonie. Părea o stradă relativ cochetă pentru de-alde Popescu. De-a lungul străzii, câteva case cu etaj de la începutul secolului concurau cu mici gospodării de fostă mahala în plin proces de îmbogățire. Doar înspre capătul de la Mântuleasa, o vilă nouă cu portic și mai multe etaje anunța vremurile ce, probabil, urmau să vină. Era o zonă liniștită, plină de arbori, care cu siguranță umbreau strada de arșița verii. Acum însă păreau doar excrescențele tentaculare ale troienelor de zăpadă.
– Trage aicea, lângă poartă.
Micul Peugeot alunecă grațios peste stratul de zăpadă apoasă rămasă de la ultima ninsoare. Poarta era mare și nici casa din spate nu era prea mică. Zăpada nu fusese dată din fața casei, ci troienise lângă intrare.
– O, dom’ comisar, eu vă bănuiam de multe, dar nu de bogăție.”
Strada Popa Soare Vezi loc
Asasinarea maiorului Cristescu
În tăcerea nopții, 2023
Curent/Gen literar: Roman polițist
„Cristescu era deja nervos. Era în întârziere din nou, afară era aproape întuneric; în nici o oră se făcea schimbul de tură la Interceptări. Trebuia să se aștepte, asta se întâmplă dacă o tai prin sărăcime. De ce dracu n-o luase pe Viilor? Străzile desfundate din jurul Gării de Sud, împărțite între palate boierești cu pereți scorojiți, parcelări nouveau-riche și case de mahala muncitorească erau de mult parte din harta mentală a scurtăturilor folosite de maior în naveta sa umilitoare dintre Arsenal și comandamentul de semnale de la marginea capitalei. Naveta umilitoare care-i fusese pusă lui în cârcă de generalul Praporgescu, de parcă era un sublocotenent la îndemână, nu erou de război.
[...]
Pierdut în propriile fantezii naționale, maiorul Cristescu aproape că nu observă autovehiculul ieșit brusc, care bloca strada în spatele său. Apăsă în ultimul moment pe frână și mașina se opri la mai puțin de un metru de noul obstacol, o dubă de lăptărie. Perplex și furios Cristescu deschise ușa și strigă către șofer, cu orice urmă de autocontrol cazon demult uitată.
– Mișcă automașina, în dumnezeii laptelui mă-tii de…
Însă până să-și termine ideea o altă mașină, un Ford vechi, cu farurile stinse, demară dintr-o fundătură, blocând Nesseldorferul din față. Înainte ca Cristescu să-și dea seama ce se petrece, doi bărbați, înarmați cu automate Periot erau deja afară din Ford, cu armele ațintite asupra sa. Cristescu înlemni, cuprins de panică și de rușine. Pentru o secundă întinse mâna către pistolul de la centură dar era prea târziu pentru acțiuni eroice.”
Filaret Vezi loc
Adresa maiorului Cristescu
În tăcerea nopții, 2023
Curent/Gen literar: Roman polițist
„Milia continuă săpăturile și, după aproape o oră de controlat tabele, identifică într-un document contabil din 1922 o altă adresă pentru Cristescu, acum trecut ca maior.
– Maior L. Cristescu, Aleea Transilvania 5, Verde, Etaj 1. Milia citi în continuare neîncrezătoare:
– Popescu, rogu-te, cât câștigă un comisar cu istoricul dumitale ilustru de serviciu în folosul binelui public?
Popescu nu răspunse imediat. Milia se ridică de la birou, și se uită în jos, între rafturi. Îl văzu privind-o de pe o scară, tăcut.
[...]
– Aleea Transilvania e pe lângă Cișmigiu, nu? strigă și Milia spre profunzimile arhivei.
– Da, are armata acolo câteva clădiri, aproape de Cazzavillan, răspunse Polonezul.
– Tu stai pe lângă Cișmigiu, dom’ comisar?
– Hai mai du-te dracu’, Popova. Bine că stai tu cu vitele la oborul Moșilor.
Ehei, dac-ai ști, Popescule…”
Strada Transilvaniei Vezi loc
Căpitanul Iordachi lucrează la Comandamentul Militar, secția Informații și Semnale
În tăcerea nopții, 2023
Curent/Gen literar: Roman polițist
„Iordachi, care lucra la Informații și Semnale, putea să facă rost de conținutul genții transportate de victimă, fără să atragă prea mult atenția maiorului Anghelescu și a celorlalți mujici de la Siguranță militară. Lucra chiar acolo, în dealul Arsenalului, și-i asigurase că are el „metode specifice” de a face rost de documente înainte să pice în mâinile Procuraturii Militare.
[...]
Ajunse la poarta Arsenalului și salută chinuit soldații de serviciu. Păși printre clădiri, înspre subsolul unde își desfășura activitatea secția de transmisiuni de la Arsenal. Erau la subsol din motive de securitate, cel puțin asta era teoria printre ofițerii mai tineri cărora încă le păsa. Arsenalul nu mai era de mult un mare depozit de praf de pușcă și obuze, dar uneori puteai să te trezești cu un transport de proiectile mutat prin curte de către recruți albi la față. Și, cum firele însemnau curent electric și, deci, pericol pentru ofițerul mediu, locul unde intrau firele, anume postul de comunicații fusese îndesat la subsol.”
Dealul Spirii (Arsenalului) Vezi loc
Duba suspectă e abandonată în lac
În tăcerea nopții, 2023
Curent/Gen literar: Roman polițist
„Duba de lăptărie fusese abandonată la marginea orașului, împinsă-n lacul Fundeni. Sau, mai degrabă, condusă-n lacul Fundeni dacă era să-i crezi pe toți gură cască din cartier. Târziu, în noapte, doi bărbați conduseseră duba până-n capătul de sus al străzii Fântânica, una din străzile mari din spatele Gării Obor. După ce trecuse de calea ferată, un bărbat se dăduse jos din automașină. Apoi duba accelerase brusc cu farurile stinse și o ținuse într-un pas vigilent până la capăt, dincolo de antrepozite, unde dărâmase un gard de uluci și plonjase în lacul Fundeni. Nea Filat, paznicul de la antrepozite, recent convertit la ritul greco-catolic și deci, posibil, singura persoană din mahalaua Baicului care nu băuse nimic toată seara, văzuse toată scena din plin. Observase inclusiv un bărbat care părăsise automașina fix înainte ca aceasta să dărâme gardul.”
Lacul Fundeni Vezi loc
Palatul de Purpură, cârciuma unde mai beau o bere Popescu și Milia
În tăcerea nopții, 2023
Curent/Gen literar: Roman polițist
„În ciuda numelui imperial, bufetul Palatul de Purpură era o speluncă într-o clădire dărăpănată pe lângă piața Buzești. Clădirea însăși încasase cel puțin un obuz în vremurile grele ale asediului și etajul superior, plus mansarda, erau acum propriul lor habitat, împărțit între clanuri dușmănoase de pisici, lilieci și șobolani, peste care prezida ocazional o cucuvea. De fiecare dată când ploua, mici râuri și lacuri de apă murdară schimbau topografia etajelor superioare și agitau clanurile de viețuitoare, pe care le puteai auzi prin pereți. Dedesubt, la parter, sub protecția augustă a unei foi de tablă ruginită – cea mai ieftină tablă care putea fi găsită la hoții de materiale din capătul Griviței, era intrarea de la bufet. În ciuda tavanului aplecat de vreme, perpetuu îmbibat cu apă, Palatul de Purpură era luminat electric. Tizul său din Constantinopol era mândria Orașului Dorinței Lumii, iluminat noaptea mai ceva ca ziua, și bufetul nu putea fi mai prejos. O lampă cu abajur purpuriu, imperial, pâlpâia în centrul unei camere cu tapet de hârtie scorojit, reîmprospătat periodic ca să țină mucegaiul și petele de umezeală la distanță. Erau doar trei mese în Palatul de Purpură, plus o serie de scaune înalte la bar, ca-ntr-un saloon Texan sau o servitorie din Republică. Nu se servea mâncare, cel puțin nu în mod oficial, dar pentru câțiva oboli patronul încingea periodic grătarul din spatele clădirii, unde punea pe cărbuni frigărui lungi, plate, de vită și miel, în stilul turc, Anatolian, care luase cu asalt Londra încă de dinainte de război. Pisicile, singurele dintre viețuitoarele podului tolerate bref de stăpânii parterului, își făceau apariția negreșit odată cu grătarul, cerșind jalnic câte o bucată de carne.
Palatul de Purpură nu era un loc celebru în zonă, nici măcar unul infam. Era un loc unde se intersectau tot felul de oameni – de la șuți aspiranți la gangsteri de două lovele, la preoți, hamali de la gară, matroane de Grivița și, uneori, la sticleți de Sevastopol. Nimeni nu era un client dorit la Palat, dar toată lumea era mai mult sau mai puțin tolerată, acceptată, de la băiatul de 16 ani care făcea trotuarul în spatele Ministerului Muncii și Sănătății și până la Popescu care, adesea, nu făcea nimic.”
Palatul de Purpură nu era un loc celebru în zonă, nici măcar unul infam. Era un loc unde se intersectau tot felul de oameni – de la șuți aspiranți la gangsteri de două lovele, la preoți, hamali de la gară, matroane de Grivița și, uneori, la sticleți de Sevastopol. Nimeni nu era un client dorit la Palat, dar toată lumea era mai mult sau mai puțin tolerată, acceptată, de la băiatul de 16 ani care făcea trotuarul în spatele Ministerului Muncii și Sănătății și până la Popescu care, adesea, nu făcea nimic.”
Piața Buzești Vezi loc
Bârlogul interlopului Mandelbaum zis și Ceasornicarul
În tăcerea nopții, 2023
Curent/Gen literar: Roman polițist
Acum aproape 100 de ani, mult înainte de sistematizările comuniste și apariția Bulevardului Unirii, Calea Dudești pornea din Cartierul Evreiesc (zona Străzii Anton Pann).
„Dar iată-i acum pe Calea Dudești, pe cale de a intra în gura leului. Gura leului care semăna izbitor cu un magazin de reparații ceasuri din secolul trecut. [...] Un bărbat mare în portul evreiesc ieși din atelierul de ceasornicărie în întâmpinare. Înalt, gras și construit pe calapod de urs, îi aducea aminte de un Iordachi mai tânăr, de religie mozaică. [...]
Cei doi sticleți de Sevastopol schimbară o privire, apoi îl urmară pe bărbatul-urs prin ușa magazinului de reparații. Ca într-un basm, trecură prin ușa fermecată și se treziră într-o cameră a comorilor urbane. [...] Sute de pendule, mii de servante, zeci de tone de argintărie și alpaca, apoi tăvi, cristale, tablouri și sfeșnice intraseră toate, fuseseră recuperate în serviciul celor mai puțin avuți. Cu timpul, de cele mai multe ori foarte rapid, toate aceste comori ale bogaților orașului ajunseseră să fie vândute în schimbul unor nevoi mai presante – lemne de foc, pâine, rachiu sau opiu. Multe dintre ele umpleau acum pereții celor două cămăruțe ale atelierului lui Mandelbaum. Prima cameră, cea de intrare, era extrem de impresionantă – ușa era flancată de patru pendule imense în stiluri artistice diferite, pe care Milia nu le putea identifica. Mai sus, pe pereți, erau oglinzi de cristal, trofee de vânătoare, tablouri, ceasuri cu cuc, sfeșnice de perete, până și alama lustruită a unor aplice electrice, pesemne smulse din pereții palatelor de pe Victoriei de o relație a Ceasornicarului.
Mai jos erau diverse vitrine, servante și bufete, pline ochi cu obiecte de preț, de la săbii de cavalerie la farfurii cu monogramă, la ceasuri peste ceasuri, de mână și de buzunar. Dacă vreunul dintre bogații văduviți ai orașului avea un atașament sentimental pentru vreun tablou sau ceas primit moștenire de la părinți, cu siguranță că avea o șansă bună să-l găsească în vitrinele Ceasornicarului. În spatele unui birou mare și a unei uși dublate cu metal, cea de-a doua cameră, fără geamuri, ascundea adevăratele comori. Aici găseai tablouri semnate de artiști pe care chiar Milia îi putea identifica, mobilier ce folosea din plin foaia de aur sau mânerele de argint, jumătate de duzină de candelabre de cristal și cine știe câte alte comori ascunse în dulapurile ferecate cu lacăte și drugi de fier ce placau pereții. O singură vitrină, de tipul celor întâlnite la bijutieri, promitea diamante Tiffany și rubine Weimar, dar conținea în schimb săbii ornate, cuțite cu mâner de fildeș și un număr de revolvere lustruite, care păreau să fi văzut mai multe parade militare decât omoruri. Ghidul lor prin această peșteră a lui Ali Baba se opri brusc în dreptul unei alte uși, care părea scoasă din tainița unei bănci, nu dintr-un amanet de mahala. O descuie cu o cheie impresionantă și o deschise, ca un portar fidel. În spate, un șir de scări strâmte urca spre etajul superior.
[...]
Camera salonului era decorată cu un bun gust burghez care încerca din plin să nu fie opulență. Era ca și cum Ceasornicarul ceruse să i se facă cea mai scumpă cameră care să pară sărăcăcioasă. Pereții erau tapetați nu cu hârtie ci cu un fel de catifea simplă, dar care, probabil, costa mai mult ca apartamentul Miliei. Două aplice simple de fier forjat erau placate cu sticlă de Bohemia, de tipul care strălucea verde sub lumină puternică. Mobilierul era un amestec de art deco de bun gust și servante în stilul nou, care luase Parisul cu asalt după sfârșitul războiului, inspirat de haosul avangardei. Edi aștepta de peste jumătate de an să i se livreze o singură piesă în stilul ăsta. Ceasornicarul avea un set întreg.”
Cartierul Evreiesc Vezi loc
Asasinarea căpitanului Iordachi
În tăcerea nopții, 2023
Curent/Gen literar: Roman polițist
„– Căpitanul Iordachi?
Se întoarse, dinspre chei spre stradă. Pe drum era un fel de cabrioletă, o brișcă trasă de un singur cal răpciugos. Doi bărbați în ea, militari după statură și comportament. Era oare dat în vileag? Să fie felcerii lui Praporgescu, sanitarii siguranței care tăiau infecția din corpul politic al armatei? Să fie el infecția? Să răspundă oare?
– Da?
– Da?
– Să trăiți, dom’ căpitan! Mincu, dom’ căpitan. Ne știm
de pe front.
[...]
[...]
Erau, într-adevăr, șase ani de la sfârșitul războiului dar Iordachi nu îl recunoștea pe bărbat. Era înalt și bine făcut, cum fusese și el în tinerețe, construit pe calapod militar. L-ar fi ținut minte, indiferent de cât de beat ar fi fost în timpul serviciului. Și unde serviseră ei împreună? Când trecuseră batalioanele Carpații, Iordachi fusese lăsat în urmă, la Călimănești. Deja începea din nou să se agite, să se teamă. Ce era asta? Cine era ăsta? Bărbatul înainta în ritm alert și Iordachi se trase instinctiv.
– Unde mergeți dom’ căpitan? zise bărbatul mirat, apropiindu-se mai repede. Celălalt bărbat, la fel de solid coborâse și el din brișcă, și se uita în jur cu grijă. Stă planton, își zise Iordachi și văzu zâmbetul dispărând pe fața militarului și privirea aceea, privirea unui ucigaș… Încercă să fugă, dar bărbatul se aruncă asupra sa și se rostogoli cu el în jos, prin iarba de pe malul Dâmboviței.”
Splaiul Independenței - Zona Eroilor Vezi loc
Zona unde locuia Milia Popova
În tăcerea nopții, 2023
Curent/Gen literar: Roman polițist
„Era încă nervoasă când ajunsese acasă. Acasă la ea, nu la Edith, în odaia pe care o închiria la etajul unei case de pe lângă comicul numit cimitir al Reînvierii, în spatele unor depozite de ovăz. Nu mai petrecuse două seri consecutive în cămăruța ei dinspre Obor de aproape un an, de când o cunoscuse pe Edith. [...]
Scormonise prin coșul de sub sobă, nervoasă și înfrigurată, după două ore petrecute pe străzi, dar nu mai avea nici vreascuri de aprins. Cerșise câteva lemne de la baba nemulțumită de la care închiria camera, care făcuse atâta caz, că Milia se oferise să i le plătească. Primise înapoi o expresie șocată și rănită de parcă o-njurase de morți pe babă când îi propusese să-i plătească pomana. Pomană era impropriu spus, pentru că după tot teatrul bătrânei primise doar două lemne de foc și câteva vreascuri pentru aprins. Se culcase înfrigurată, furioasă și îmbrăcată cu două pulovere și o jachetă marinărească de iarnă.”
Cimitirul Reînvierea (Colentina) Vezi loc
Interogatoriu clandestin într-un club gay
În tăcerea nopții, 2023
Curent/Gen literar: Roman polițist
„Clădirea Accra era una modernă de patru etaje, cu o intrare în stil franțuzesc, un prim imobil pionier în ceea ce se anunța a fi o nouă zonă în expansiunea Bucureștiului de după război. Doar că Milia îi știa secretele. Clădirea, proiectată spre sfârșitul războiului, beneficia de un subsol generos și ranforsat, un buncăr de beton și cărămidă gândit să protejeze nu doar personalul firmei, care putea fi până la urmă, înlocuit, cât arhiva de polițe de asigurare, în original, contracte neprețuite pentru imobile, vase, terenuri și cantități mari de bunuri. Războiul însă se terminase pentru moment. Pacea și zilele bune urmau să țină pentru totdeauna și unul din proprietarii imobilului, fiul boem al unui conte ierusalemit, îi închiriase subsolul clădirii flamboiantului regizor Vardanian, atașatul de cultură a ambasadei Regatului Armeniei. Combinația de imunitate diplomatică și susținere bănească se transformaseră într-o pavăză puternică, destul cât să țină brigada de moravuri la distanță.
Și așa Bucureștii se procopsiseră cu primul salon de domni neoficial. Neoficial, pentru că liberalismul Liberalilor și al cabinetului regal se oprea undeva departe în amonte de libertinajul parizian al vieții de noapte homosexuale bucureștene. Dar atâta timp cât domnii nu se dedau la perversiuni politice, cum ar fi propagandă imperială sau, mai plauzibil, anarhistă, Siguranța instruise divizia Socială a poliției să stea departe de barul fără nume de la subsolul imobilului Accra.
Milia coborâse setul de scări din lateralul clădirii, set care părea să ducă într-un beci oarecare, un depozit de cărbune pentru sezonul rece. La baza scărilor însă era o ușă solidă de lemn masiv, întărită cu fier, care părea mai degrabă acasă într-un donjon de pe valea Loarei, decât într-un imobil de pe valea Dâmboviței. Popescu încă părea confuz, nefiind la fel de la curent cu viața de noapte a capitalei ca Milia. Bătuse la ușă și o fantă mică, cu grilaj metalic se deschisese. Milia șoptise ceva despre caracterul oficial al vizitei, ceva ce Popescu nu auzise, apoi prezentase legitimația. Ușa se deschisese și, din spatele său, apăruse un bărbat îmbrăcat în port elaborat oriental, complet, cu cercei și turban. Moment în care Popescu exclamase: Nu, da’ ești dusă cu pluta, femeie.”
Splaiul Independenței - Zona Eroilor Vezi loc
O întâlnire ezoterică acasă la Mama Geana
În tăcerea nopții, 2023
Curent/Gen literar: Roman polițist
„– Nu, da’ ești dus cu pluta, Popescu, mormăise Milia la apătul pantei înspre mahalaua mânăstirii, cum se chema îngrămădeala de case rezemate unele de altele, care se întindea între lacul Tei și zidurile Plumbuitei. [...] Țigănia de sub dig, cum o numea Popescu. O grămadă de case adunate, cu ulițe strâmte între ele, noroi, animale de curte, o mică bucată din țara profundă, la periferia Capitalei. Milia era de la țară și știa cum arată comunitățile împinse la periferia satului. Și știa pericolele care veneau cu izolarea, atât pentru cei dinăuntru, cât mai ales pentru cei dinafară, care îndrăzneau să intre.
[...]
[...]
Era, sau mai degrabă fusese odată o vilă, un mic palat aristocratic pe malul apei, cu vedere la palatul Ghika, sus pe deal. Din nefericire venise războiul, și odată cu războiul un obuz răzleț lovise casa, prăbușind-o înăuntru. Bogații zonei migraseră spre noile batiments din sud și țigănia de sub dig crescuse în jurul celor două, trei vile abandonate. Vila asta, în mod particular, renăscuse ca un phoenix după ce noii locatari îi construiseră un acoperiș aplecat din tablă ruginită. Acum, în loc de o vilă cu etaj și turn circular era o casă cu spatele ușor ridicat unde trei băieți perpeleau un purcel. Popescu intră primul cu țigara în colțul gurii și un zâmbet tâmp pe buze.”
Tei Toboc - Plumbuita Vezi loc
Curent/Gen literar: Roman polițist
Volumul de debut al lui Dragoș C. Costache excelează prin atmosferă, stil, vocabular, personaje, acțiune, credibilitate. Surprinde un episod de istorie alternativă dintr-o posibilă perioadă interbelică, dovedind nu numai curaj, ci și stăpânirea unei ...
Vezi carte
Curent/Gen literar:
Marele Război s-a terminat în 1921. Pustiită de batalii și de gripa americană, Romania sub regele Albert I e într-un echilibru precar. Egalitatea dintre minorități și români, dintre femei și bărbați agită spiritele într-un București plin de sărăcie, ...
Vezi carte