În tăcerea nopții, 2023
Dragoș Costache
Curent/Gen literar:
Roman polițist
Perioada:
Contemporan
Tip de loc:
Zonă din București
Tag-uri:
Crime
,
Mister
,
Detectivi
,
Thriller
,
Istorie ficțională
„Clădirea Accra era una modernă de patru etaje, cu o intrare în stil franțuzesc, un prim imobil pionier în ceea ce se anunța a fi o nouă zonă în expansiunea Bucureștiului de după război. Doar că Milia îi știa secretele. Clădirea, proiectată spre sfârșitul războiului, beneficia de un subsol generos și ranforsat, un buncăr de beton și cărămidă gândit să protejeze nu doar personalul firmei, care putea fi până la urmă, înlocuit, cât arhiva de polițe de asigurare, în original, contracte neprețuite pentru imobile, vase, terenuri și cantități mari de bunuri. Războiul însă se terminase pentru moment. Pacea și zilele bune urmau să țină pentru totdeauna și unul din proprietarii imobilului, fiul boem al unui conte ierusalemit, îi închiriase subsolul clădirii flamboiantului regizor Vardanian, atașatul de cultură a ambasadei Regatului Armeniei. Combinația de imunitate diplomatică și susținere bănească se transformaseră într-o pavăză puternică, destul cât să țină brigada de moravuri la distanță.
Și așa Bucureștii se procopsiseră cu primul salon de
domni neoficial. Neoficial, pentru că liberalismul Liberalilor și al cabinetului regal se oprea undeva departe în amonte de libertinajul parizian al vieții de noapte homosexuale bucureștene. Dar atâta timp cât
domnii nu se dedau la perversiuni politice, cum ar fi propagandă imperială sau, mai plauzibil, anarhistă, Siguranța instruise divizia Socială a poliției să stea departe de barul fără nume de la subsolul imobilului Accra.
Milia coborâse setul de scări din lateralul clădirii, set care părea să ducă într-un beci oarecare, un depozit de cărbune pentru sezonul rece. La baza scărilor însă era o ușă solidă de lemn masiv, întărită cu fier, care părea mai degrabă acasă într-un donjon de pe valea Loarei, decât într-un imobil de pe valea Dâmboviței. Popescu încă părea confuz, nefiind la fel de la curent cu viața de noapte a capitalei ca Milia. Bătuse la ușă și o fantă mică, cu grilaj metalic se deschisese. Milia șoptise ceva despre caracterul oficial al vizitei, ceva ce Popescu nu auzise, apoi prezentase legitimația. Ușa se deschisese și, din spatele său, apăruse un bărbat îmbrăcat în port elaborat oriental, complet, cu cercei și turban. Moment în care Popescu exclamase: Nu, da’ ești dusă cu pluta, femeie.”