Sentimentul naturii
Vezi un traseu literar
Anul publicarii: 2023
Editura: casa de Editură Max Blecher
Perioada: Contemporan
Curent/Gen literar: Postmodernism, Liric
Tag-uri: Poezie
Dincolo de pledoaria ecologistă, care nu capătă neapărat tonalități de manifest, notele defensive conținându-se implicit în invocările jucăuș-șfichiuitoare ale eternei relații om-natură, această carte oferă un splendid spectacol al limbajului și versificației. Făcând școală bună la Barbu, Arghezi, Dimov, Brumaru și Foarță, Florin Dumitrescu anulează granițele dintre registrele stilistice și, cu dezinvoltură și virtuozitate, pune alături mursecătura de stupoare, lasă să rimeze prișnițele cu coropișnițele, nautilii cu cochilii și jeleul cu eul supraeul, creează holorime, comite gesturi oximoronice descoperind îngeri zăluzi sau include în categoria firescului acțiunea de tămâiere a hardului — toate acestea, transpuse în ritmuri ce imită fie tonalitățile înălțătoare ale odei sau imnului, fie cântul tânguios al doinei, fie rostirea incantatorie a descântecului. Replică dată receptării clișeizate a uneia dintre marile teme ale poeziei din toate timpurile și, totodată, îndemn la regândirea principiilor de coexistență a noastră cu nonumanul, Sentimentul naturii este, întâi și-ntâi, o carte în care esteticul asimilează elegant ideologicul, lăsând poezia să emane frumusețe.
Lucia Țurcanu
Înrudit structural și prin dexteritate cu acei patru-cinci mari poeți autohtoni care au împins jocul lexical dincolo de limitele convenționale ale spectacularului prozodic, Florin Dumitrescu revine cu un setlist lirico-imagistic indubitabil eclatant. Sentimentul naturii, rezonând la frecvențele unui trecut inocent-ecocentric, de comunicare genuin-simbiotică, e aici animat de incursiunile îndrăznețe ale umanului în regnurile vegetal și animal. Uluitor e nu numai felul cum incantațiile poematice iau, deseori, forma unor negocieri în filigran protoplasmatic (agitând taxonomia, precum și sediul celor mai intime nostalgii, ca pe un glob cu zăpadă), ci și că ele, înainte de a marșa pe ideologie, reușesc să-și detoneze, cu asupra de măsură și dezinteresat, catharsisul. De o oralitate aproape interactivă, partiturile solare pe care naturalul și sinteticul existențial, reverberate „peste vremi”, se îngână și-și răspund ar trebui să reprezinte pentru mai tinerele generații de versificatori dacă nu obiecte de pelerinaj estetic, barem, întru ferigire, refrene de evocat în momente de cumpănă.
Mihók Tamás
[Prelata se așterne]
„Prelata se așterne peste pepeni
Neoane chicote și melodii
de la Megaimage de vizavi
vitrina scuipă peste piața Gemeni
Sub mușama harbujii vor musti
la noapte senzuali obraznici țepeni
cum n-au mai pomenit nicicând asemeni
iscoditorii ochi de mușterii
Vindeam pe vremuri tot pân’ la nămiezi
recită moșu-același vechi lamento
cu prinse-n barbă perlele de miez
și vorbele se sparg de pavimentul
îngemănatei hale și-o transformă
încet într-o curcubătă diformă”
Piața Gemeni (fostă Piața Galați) Vezi loc
Alte cărți
Curent/Gen literar: Postmodernism , Liric
Vezi carte
Curent/Gen literar: Postmodernism , Liric
Vezi carte
Curent/Gen literar: Postmodernism , Liric
Ediție sonoră* în lectura autoarei *Edițiile sonore pot fi ascultate prin scanarea codului QR afișat pe ultima pagină a cărții (chiar și ca link). Linkul/codul facilitează accesul la mediul digital pe care e stocată arhiva audio. Nu se poate vinde c...
Vezi carte
Curent/Gen literar: Liric , Postmodernism
Poezia lui Mugur Grosu te poartă în simțuri contradictorii, ambisexe, ritmate de situații limită, morți nemuriți și iubite neiubite se ivesc în câte o gară prin călătoria prieteniei.O face cu PACE.
Vezi carte