Cartierul Țicău

„Alunecam prin labirintul nostru din Țicău, învârtindu-ne fără rost, pe niște străzi anume, răsucite, ca să ne dea impresia că suntem într-un oraș infinit. Dacă m-ar întreba cineva ce înseamnă comunismul, aș desena un labirint cu o singură poartă, un Țicău cocoloșit ca hârtia, cu o singură stradă, îngustă, pustie, șerpuită amețitor ca firul de fum.
Pe drumul ăsta de întoarcere, după multe opriri, în mijlocul câte unei străzi, sub un bec chior sau pe trotuarul tocit, am pierdut portțigaretul lui Cornel și ultima legătură cu tatăl meu. Iar obiectele pierdute fracturează timpul de multe ori și șterg legăturile. Cum te întorci la clipele fericite, dacă nu printr-un lucru neînsemnat? Pe vremea paltonului mov. După ce îmi cumpărasem o geantă de piele. Pe când am pierdut portțigaretul. Pe vremea stiloului chinezesc. Când ne-am cumpărat casa. Când purtam niște pantofi gri, zburători.”