Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi”
Din Dostoievski spre Ursachi
Nas de bulgar, 2026
Curent/Gen literar: Biografic , Postmodernism , Realism magic
Perioada: Contemporan , Anii 60
Tip de loc: Casă memorială
„Câteva nopți m-am aruncat pe Dostoievski. Abia atunci am citit Demonii. Era un fel de club de literatură universală unde câteva săptămâni s-a vorbit despre subterane: Dostoievski, Kafka, via Nathalie Sarraute. Întâlnirile de la literatură comparată erau ținute de un profesor care, deși intelectualicește destul de subțire, trecea totuși drept unul dintre cei mai culți din facultate. Îl preocupau operele obscure și voia să șocheze prin titluri mai puțin circulate, dar era la curent și cu temele la modă atunci: demonii ascunși, Doctor Faustus al lui Mann și supapele satirei bulgakoviene. În fine, se discuta mult despre Joyce, cu toate că încă nu apăruse Ulise în română. Gemenii îi țineau isonul profesorului, emițând continuu opinii, și-mi plăcea să-i întrerup, să-i contrazic de multe ori. Unul era latinist și făcea listă cu argumente, iar celălalt arunca versuri din poeții americani. Nici unul nu mergea la cenacluri. În schimb, ne vedeam uneori în Sărărie, acasă la Mihai Ursachi, ceea ce a fost mai mult decât un cenaclu. De acolo veneam în noaptea lungă a celei de-a doua întâmplări negre.”
Curent/Gen literar: Biografic , Postmodernism , Realism magic
„Nas de bulgar o duce pe fetița din Ferenike la liceu și facultate, transformă cronica familială într-un roman de campus (Căminul nr. 6 din faimosul Pușkin al Universității ieșene), cu studenți arabi traficanți de orice și violatori în serie, etaleaz...
Vezi carte