Casa Iacob Negruzzi

Cu timpul Societatea noastră literară se schimbase. Pe la anii 1880–’85 Junimea înfăţişa un cu totul alt aspect decât la început. Maiorescu, Th. Rosetti, Eminescu şi Slavici trăiau acum în Bucureşti, Carp, ocupat cu politica şi agricultura, făcea numai scurte apariţiuni în Iaşi, Pogor, îngrijat de sănătatea sa, ieşea rareori din casă seara şi pierdea tot mai mult interesul pentru Societatea noastră; câţiva membri murise, iar unii din cei vechi cari nu părăsiseră oraşul Iaşi, precum profesorii Culian, Melic şi alţii, se simţeau cam străini în mijlocul unei generaţii tinere, crescută în bună parte de ei înşişi, şi se arătau în întrunirile noastre abia de două, trei ori pe an „pentru a întrerupe prescripţia“, cum ziceau ei. Singuri N. Gane, Gr. Buicliu, A. Naum, şi mai ales eu, am rămas statornici până la sfârşit. În casa mea din strada Păcurari eu strângeam regulat o dată pe săptămână întreaga generaţie mai nouă ce se ocupa cu literatura, însă, fiind în toţi anii aceştia deputat, mă duceam şi eu câteva luni pe iarnă la Bucureşti – ceea ce producea o întrerupere supărătoare în mersul Societăţii. Pe lângă Naum, Vârgolici, Al. Xenopol, Creangă, Conta, Pompiliu, veneau acum regulat tineri ca N. Volenti, Abgar Buicliu, C. Leonardescu, C. Dimitrescu, Xenofon Gheorghiu, Philippide, Missir, Al. Cuza, Meisner etc.