Fosta Grădină Giafer

Numită ulterior Grădina cu Cai - se afla de o parte și de alta a străzii cu același nume în zona Podului de Pământ (actuala Calea Plevnei) dincolo de Piața Mihail Kogălniceanu. Era una dintre grădinile publice cele mai frecventate de bucureșteni într-o zonă privilegiată a orașului, presărată cu grădini și frecventată intens de bucureșteni și de străini. 

Istoricul Constantin Giurescu o menționează în "Istoria Bucureștilor" "Mai spre vest, pe malul stîng, era aşa-zisa„ Grădină cu cai“ dincolo de actuala Piaţă Kogălniceanu, întinzându-se spre capul dinspre Bulevardul Gh. Gheorghiu-Dej al străzii Vasile Pârvan. Mai înainte se numise „Grădina lui Giafer", probabil după numele posesorului sau antreprenorului. Italianul Domenico Zanelli, care o vizitează în 1841 şi vede şi Herăstrăul, are despre aceste două locuri de plimbare şi petrecere următoarele aprecieri: „Locurile de întîlnire în zilele de sărbătoare sunt: Herăstrăul... unde nu se văd decît boieri şi unde nu se aude altă limbă în afară de franceza, apoi grădina care se află lângă Dîmboviţa, unde sunt şi locuri defăcut baie, dar tare murdare; aici, în fiecare duminică, plătind la intrare câţiva gologani, locuitorii pot petrece ascultând muzică militară, dansând ori dându-se in căluşei. În aceste două grădini vei găsi foarte mult lux; toţi sunt îmbrăcaţi după moda europeană; se vede mare risipă de bani în livrelele slugilor, în rochiile femeilor şi în hamurile cailor. Nespus de multe sunt caleştile boiereşti" În „Grădina cu cai" s-au dat şi piese de teatru, ca Mireasa din Messina a lui Schiller; în timpul ocupaţiei austriece din 1854—1856 era aici o trupă franceză de cafe-chantant."

Localizarea Grădinii o face și Mateiu Caragiale în Craii de Curtea Veche în evocarea zonei de parcuri și grădini a Bucureștiului de secol 19:
"Și când, la moartea acesteia ne-au rămas casele cele mari cu paraclis de la Cișmeaua-roșie, tot mama a fost care n-a voit să ne mutăm în ele, zicând că pe Podul-de-pământ, sau de pastramă, după porecla veche, era mai frumos. Avea poate dreptate: între Sfântul-Constantin și Sfântul-Elefterie, de la Giafer la Pricopoaia, acolo unde azi stăpânește păragina, se ținea grădină de grădină, numai pomi roditori, liliac, boite de viță. Mușețelul și nalba năpădeau curțile, pretutindeni leandri, rodii, lămâiță, la ferestre se înghesuiau ghivecele de garoafe, de mușcate, de cerceluși, de indrușaim de șiboi. Iar dincolo, peste gârlă, închizând zarea, se împânzea, scăldat în verdeață, dealul Cotrocenilor"