Fosta Mănăstire Mihai Vodă

Mănăstirea Mihai Vodă este una din cele mai vechi construcții din București păstrate până astăzi, ctitorie a lui Mihai Viteazul. Zidită în anul 1594 și așezată în centrul unei incinte înconjurate cu ziduri, sub forma unei cetăți, complexul mănăstirii a suferit mai multe transformări de-a lungul timpului, îndeplinind variate funcții, cum ar fi: reședință domnească, spital militar, școală de medicină, Arhivele Statului. Mănăstirea era amplasată pe vârful dealului din fața Podului Mihai Vodă, deal care mai târziu se va numi Dealul Mihai Vodă. Aici a fost locul ansamblului mănăstirii Mihai Vodă, în vârful unui deal care a fost distrus şi nivelat complet în 1984. În mijloc se afla biserica, mutată împreună cu clopotniţa 300 de metri spre est, pentru a fi salvate. Restul clădirilor au fost demolate, inclusiv palatul Arhivelor Statului.

Din complexul Mănăstirii Mihai Vodă a făcut parte și Biserica Albă - Postăvari (ca metoc al mănăstirii), care a fost construită în 1564, reconstruită în 1856-1857 și apoi demolată în 1984. În prezent, din întreg ansamblul mănăstirii s-au mai păstrat doar biserica și o clopotniță. Acestea se află amplasate pe Strada Sapienței nr. 35 din sectorul 5 al municipiului București.

Foto: Mănăstirea Mihai Vodă în perioada interbelică.

În iarna anului 1936, Eliade a petrecut mult timp cercetând lăzile cu manuscrise ale lui B. P. Hașdeu pentru ediția critică pe care o pregătea:

„În iarna aceea, mă concentrasem cu toată vigoarea asupra ediţiei Haşdeu. Transcrisesem câteva mii de pagini, stabilisem variantele la poezii, alcătuisem o bibliografie destul de întinsă. Lucram acum la prezentarea textelor şi la introducerea generală. Ceasurile petrecute la Arhivele Statului, unde se aflau lăzile cu hârtii aduse de la „Castelul” din Câmpina, mă impresionaseră nespus. Erau sute şi mii de pagini, unele doar cu câteva cuvinte scrise: „mesajele” trimise de lulia în timpul şedinţelor spiritiste. Găsisem nenumărate reviste de lingvistică, istorie şi folclor, cu paginile netăiate. Bătrânul Haşdeu renunţase definitiv la toate pasiunile tinereţii şi maturităţii sale. Aveam uneori impresia că rătăcesc printre ruine.”