Fosta Piscină cu valuri maritime Lido

„O dată sau de două ori pe săptămână mergeam la bazinul de pe bulevard, la „Lido”. Se deschisese în anul acela. Şi iată, într-o zi, la un pas de mine, Alex. Şedea pe marginea bazinului, cu picioarele atârnând deasupra apei, lungi şi armonioase.”

„Rătăcisem multă vreme pe străzi. Târziu, am ajuns, flămând şi obosit, în centrul oraşului, asfaltul frigea, am găsit un creion metalic, fără mină, mă neliniştea ispita conştientă a experimentării. Era cam cinci după amiază. Lîngă bazinul Lido plutea în aer o descrispare generală, un fel de paşnică bunăvoinţă. I-am cerut voie portarului să mă uit un pic înăuntru, mi-a spus că se poate deşi sunt cam jerpelit. Era un generos... Apa bazinului făcea valuri albastre, câteva fete frumoase înotau, câţiva băieţi de bronz făceau gesturi largi, cuvintele lor se adunau într-un zumzet învăluitor, alţii stăteau la mese albe, pe scaune albe, aveau în faţă pahare înalte, sclipeau în ele cuburi de gheaţă. „E fain”, îmi ziceam, aş fi putut jura că mă răcoream eu însumi în apa bazinului. După un timp portarul mi-a zis: „acum întinde-o, te-am lăsat destul.” I-am mulţumit: „e frumos pe la voi, am să mai vin”, m-am cărat de acolo, «ce oameni cumsecade!».”