Fostul Pasaj Român

„Camera în care locuia amanta domnului Mitică Râmătorian slujnicarul era o bucătărie nemțească cu mașină. Mobilierul ei se compunea din mașina de bucate, ce ocupa o a treia parte din periferia camerei, două scaune albe de brad, un pat cu o saltea de lână și o plapomă de cit, veche, ce acoperea pe jumătate două perne cu fulgi, neîmbrăcate. Pe unul din pereți erau atârnate o mulțime de tigăi de diferite forme, frigări, răzători de hrean și forme de tinichea pentru gelatină; iar într-un colț era o oală colosală cu grăsime de râmător și un vas de lemn plin cu răzături de morcovi, foi de varză și de țelină. Într-un cui, dupe ușe, erau atârnate niște cizme ungurești și un pieptar de blană.
Dupe ce frumoasa Rezi deschise ușa slujnicarului nostru și străbătu împreună cu dânsul întunecoasele coridoare ce conduceau la camera ei, aprinse o lumânare de seu și o puse pe masă, iar dupe aceea șezură unul lângă altul și începură a se săruta ca niște porumbei.”

„În acest stabiliment, aranjat dupe moda și gustul parizian, amatorul de jocuri la noroc găsește în mic toată confortabilitatea cafenelelor dupe bulevardele Parisului, adică biliarde în abondanță, domino, table, șah și chiar bancofaro la necesitate. Aci este locul de întâlnire al slujnicarilor sau mai bine refugiul lor pe timpul cel aspru al iernei. În acest stabiliment se află o masă, pe care garsonii cafenelii o numesc în deriziune masa faliților, căci mai toți cei ce șed împrejurul ei nu fac nici o cheltuială.
Cu o jumătate de oră în urma celor petrecute în cuhnia din suteranele caselor domnului Hötsch-Müller, Pasagiul Român răsuna de accentele nazale și false ale vocei unui june ce cânta cu aer de triumfător aria de la Puritani: Suoni la tromba intrepida. Acest june atît de entuziasmat era Mitică Râmătorian, faimosul slujnicar, carele se afla în culmea fericirei, căci dobândise totul de la amanta sa.
El deschise cu repeziciune ușa cafenelii și, străbătând mulțimea, se opri la masa despre care vorbirăm, șezu pe un scaun, apoi, dupe ce-și netezi părul cu mâinile, puse coatele pe masă și începu a privi pe jucătorii de biliard, aplaudându-i de cîte ori făceau câte un joc frumos.”

„În cele din urmă m-am hotărît s-o aștept la ieșirea din magazin. Bănuiam că nu are să închidă deloc, dar îmi ziceam că tot va merge la masă. Așteptarea asta a fost una din cele mai grele din viața mea. Mi se părea că toată lumea știe ce aștept, rezemat de bara galbenă din vitrina unei drogherii vecine, dar nu chiar din fața magazinului, și credeam că toți mă compătimesc și mă găsesc ridicol.
[...]
Abia pe la 2 și jumătate a ieșit. [...]
M-am urcat în mașina lăsată pe str. Sf. Ionică și am pornit după ea, încet, hotărît să provoc în dreptul ei o încurcătură, care să mă oprească în loc. Nu era prea greu în ajunul acesta de An Nou.
Am oprit pe dreapta în dreptul Pasajului român, deși îmi veneau mașini în față. Am coborît și i-am ieșit înainte. 
— „Sărut mâinile”... și tremurând aproape... „La mulți ani”.