Piața Chibrit

„Seara plecau spre mahalaua Grantului, la pod, unde ţineau unii brutării. Mirosea încă de departe a jimblă caldă, şi Ene, priceput cum era, grăbea paşii şi se lipea de câte-o tarabă. Fura două puni negre din ochii negustorilor şi le împărţea cu ceilalţi. Înfulecau lacomi şi de acolo tocmai la piaţă, la Chibrit se opreau, la ciordeală de pepeni, într-o jumătate de ceas, zăreau dughenele de lemn şi şoproanele acoperite cu rogojini, sub care erau adăpostiţi cantalupii. [...] Ceata ocolea camioanele şi, când le era negustorilor lumea mai dragă, Petre, iute de mână, se prefăcea că încearcă un pepene, doi şi le făceavânt printre picioare, drept în braţele ştirbului. Până să bage cineva de seamă, băieţii fugeau. Prada o împărţeau sub un gard. Ene tăia boşarii cuşişul lui, felii-felii. Ălora mai mici le dădea ce rămânea: coji muşcate până la margini, seminţele şi fruntea scobită cu bricegele.”

Între limitele descrise de Piața Matache Măcelaru și Piața Chibrit își are activitatea dar și sfera de influență vestitul dansator de tango Gogu Vrabete. 

„Cartierul era plin cu case de rendez-vous, cârciumi și tractiruri cu felinare roșii. De pivnițe, ganguri întunecoase cu curve, curți umbroase cu mese și mușterii care își negociau tariful. Încãierãri în fiecare searã. Se luau în cuțit sã-și probeze onoarea. Ultimul rest al codului cavalerilor din Europa îl găseai într-un colț din Valahia. Aici dădeai de Gogu Vrabete.
Noaptea, cartierul era mai nesigur ca frontul. Pegră, interlopi, tipi de mână forte, ex-boxeri, tâlhari. Venea și lume din afarã, nu doar fanții dintre Chibrit și Matache Măcelarul.”