Piața Independenței (Zona Pieței Sfântului Spiridon)

Iașul pare să se topească în gestul unui singur om, Dănuț, cel care transformă onorariul unui proces într-o explozie de primăvară, cutreierând orașul ca un îndrăgostit de frumusețea lui și umplând aerul cu miros de liliac, ca și cum ar vrea să răscumpere, prin flori, toată cenușa și greutatea vieții de avocat:

„De la Curtea cu juri plecase spre casă. Dar tot văzduhul Iaşului era plin de vorbele primăverii: numai parfum de liliac. Se întoarse din drum. Cutreierase toate florăriile Iaşului, din magazin în magazin, din barieră în barieră, umplându-şi automobilul cu toate florile găsite. Onorarul achitării lui Ion Hahău devenea liliac alb, roşcat, violet, vânăt, liliachiu, albăstriu trandafiri, garoafe. Când se oprise în Piaţa Sfântului Spiridon, în faţa dughenei cu fructe, negustorii şi trecătorii înconjuraseră automobilul, care părea că vine de la o bătaie cu flori. De la Daviduţă Selţer, client de-al lui domnu Deleanu şi vechi furnizor al familiei, cumpărase toate merele ionathan, care au obraji de ţărăncuţă tânără în ger, şi aromă de migdală amară, şi toate merişoarele ananas, mici, palide, ovale, ca nişte mari boabe de chilimbar. Pornise din nou spre casă, lăsând în urma lui parfum de flori, ca o ciudată grădină plutitoare cu intermitent iz de benzină.”

„Chestiunea bănească era departe de a fi singura asupra căreia soţii nu se înţelegeau. Pe când hatmanul era cât se poate de evlavios, mergea la toate slujbele bisericeşti, ţinea toate posturile, se spovăduia nesmintit de două ori pe an, am văzut că bunica nici nu credea în Dumnezeu şi chiar îşi bătea joc de numele lui. Şi deoarece pe acest capitol hatmanul nu şuguia şi pretindea cu tot dinadinsul ca toată casa să- i urmeze pilda, se isca mare gâlceavă între cei doi soţi şi bunica era silită să se supuie, deşi cu cea mai mare şi mai vădită rea-voinţă.
După o noapte petrecută la vro adunare, la ea sau aiurea, după vro partidă de préférence sau de alt joc, mai puţin inocent, care ţinuse pănă târziu după miezul nopţii, trebuia, duminica şi în zilele de sărbători, să se scoale înainte de ziuă, iarna pe ger sau pe vifor, spre a se afla la biserica Sfântului Spiridon chiar la începutul slujbei.”