Sala Pașilor Pierduți (Galeria de Fresce Sabin Bălașa)
„Pe 23 mai 1893, pe locul unde funcţionase până în 1888 Teatrul Naţional, a avut loc ceremonia punerii pietrei fundamentale a Palatului Universitar (cunoscut astăzi ca principal corp de clădire) în prezenţa Principelui Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen. Clădirea, impresionantă prin monumentalitate, se înscrie în canoanele stilului eclectic francez şi îşi depăşeşte funcţiile strict utilitare, căpătând valoare de simbol atât pentru comunitatea locală, cât şi pentru întreaga spiritualitate românească. Construit după planurile architectului Louis Blanc (pentru care acesta a căştigat o medalie de aur la o expoziţie de la Paris), Palatul Universităţii a fost inaugurat pe 21 octombrie 1897 sub înaltul patronaj al Regelui Carol I şi al Reginei Elisabeta.
Fie el student, profesor sau simplu vizitator al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cel care străbate Sala Paşilor Pierduţi va zăbovi, măcar o clipă, în faţa picturilor murale ale lui Sabin Bălaşa, artistul care, prin opera sa, a introdus acest spaţiu pe harta locurilor de referinţă ale artei universale. Penelul unuia dintre cei mai cunoscuți pictori români contemporani a conferit Sălii Paşilor Pierduţi, graţie vigorii compoziţionale, a paletei cromatice aparte şi a tematicii abordate, “o esenţă de unicitate”, aşa cum remarca criticul Valentin Ciucă.
Cele 18 picturi murale reflectă sufletul, tinereţea, istoria şi poezia poporului român. O veritabilă beatitudine de albastru, ce acoperă aproximativ 300m2 din clădirea principală a Universităţii, muralele au fost concepute de maestrul inorogilor şi al siluetelor cosmice între anii 1968 şi 1978.”
Misterul pictat pe ziduri
Nas de bulgar, 2026
Curent/Gen literar: Biografic , Postmodernism , Realism magic
Perioada: Contemporan , Anii 60
Tip de loc: Galerie de artă
„Stăteam pe jos, în Sala pașilor pierduți, înainte de-a fi pictată, și povesteam despre Tavică lucruri care existau doar în mintea mea. M-a întrebat într-o zi dacă puteam să-i obțin o întrevedere cu Tavică. Evident, glumea, știa că murise de mult, cândva, prin anii '60. Privindu-l, am avut revelația că era la vârsta pe care ar fi avut-o Tavică. Dacă trăia, puteau să fie colegi.
Acum, i-am spus eu, Tavică e un simplu locuitor al meu, ca toți ceilalți, trupe numeroase de călători. Crezi că a evoluat în timpul ăsta, m-a întrebat el. N-a avut de ales i-am răspuns eu, iar el mi-a mărturisit că îl inspirase: am scris un poem despre el. Vrei să-l citești?”
Curent/Gen literar: Biografic , Postmodernism , Realism magic
„Nas de bulgar o duce pe fetița din Ferenike la liceu și facultate, transformă cronica familială într-un roman de campus (Căminul nr. 6 din faimosul Pușkin al Universității ieșene), cu studenți arabi traficanți de orice și violatori în serie, etaleaz...
Vezi carte