Teiul lui Eminescu

Teodoreanu ironizează tendința ieșenilor de a transforma un copac într-un altar sentimental, ignorând faptul că Eminescu, pudic și retras, nu și-ar fi expus niciodată visarea în mijlocul unei alei aglomerate:

„Aici visa Eminescu, îţi explică ieşeanul, arătându-ţi teiul încercuit de bănci populate.
Aici n-a visat niciodată Eminescu, subt acest tei situat pe aleea principală a Copoului. Căci dacă aşa înţelegea Eminescu să viseze, se instala cu scaunul şi masa de brad în galantarul celei mai mari magazii de pe strada Lăpuşneanu. Eminescu n-a visat în faţa nimănui. Avea o pudoare cu dimensiuni de munte abrupt, asasin pentru turişti.
Tu, oricine vei fi, citeşte cât vrei slova lui Eminescu, fii familiar cu ea cum eşti cu cerul de deasupra ogrăzii, aibe-o în gură cât vrei şi când vrei ca pe-o pastă de dinţi şi ca pe un şpriţ de la gheaţă dar lasă-i viaţa, lasă-i visul. Nu crede că visa aşa cum stai dumneata în faţa fotografului, nici cum te razemi în cot de balustrada lojei, la concertul fără muzică melodioasă.
Nu!
Eminescu, omul acela care avea o bucată de cer în loc de frunte, în clipa când îndoia spre pământ creanga de luceferi a cerului, poate rodea în dinţi un vârf de creion, sau îşi muşca musteaţa, singur, fără să-l vadă şi să-l ştie nimeni.”