Alexandru A. Philippide

Alexandru A. Philippide (n. 1 aprilie 1900, Iași, România – d. 8 februarie 1979, București, România) a fost un poet, scriitor și traducător român, membru corespondent (1955) și titular (1963) al Academiei Române, președintele Secției Literare a Academiei, laureat al Premiului Herder (1967). Este fiul lingvistului și filologului Alexandru Philippide și al Lucreției (n. Nemțeanu). Alexandru Philippide a fost unul dintre marii cititori din istoria literaturii române și citește textele altora cu dragostea cu care alții își citesc doar propriile lor texte. Comentariile sale critice nu sunt doar competente și cuprinzătoare, ci exprimă și recunoștință față de autorii care îi oferă prilej de încântare. A scris despre M. Eminescu, G. Călinescu, Mallarme sau Valery, evocând iluminarea trăită de el în timpul lecturii. Philippide a publicat mai multe volume de versuri, în care domină temele existențiale, introspecția și simbolurile abstracte. Lirica sa se caracterizează prin ton sobru, imagini austere și preocupare pentru condiția umană. Este considerat unul dintre poeții importanți ai simbolismului românesc târziu. Pe lângă poezie, Philippide a scris eseuri și articole culturale, în care abordează probleme de estetică, morală și societate. Stilul său este analitic, echilibrat și orientat spre clarificarea ideilor. Sursa: Wikipedia RO

Evenimente

Cărți

Contextul fondării revistei „Viața românească”

Geografia literară a României, 2023

Cornel Ungureanu

Autori asociati: Mihail Sadoveanu , Nicolae Gane , Alexandru A. Philippide , Alexandru Vlahuță , Octavian Goga , Ioan Alexandru Brătescu-Voinești , Paul Bujor , Garabet Ibrăileanu

„Constantin Stere

[...]

Va scrie Cum am devenit director al „Vieţii româneşti” îmboldit de Ibrăileanu. „E una dintre curiozităţile şi farmecele acestui caracter paradoxal şi complex. În relaţiunile personale, de o timiditate şi delicateţă care ar face cinste unei fecioare nu din vremuri postbelice, Ibrăileanu, cu condeiul în mână la biroul său devine agresiv, violent, corosiv adesea până la brutalitate...! [...] Tot aşa am devenit pasionat profesor de literatură română, când aceasta încă nici nu exista, incapabil să se coboare din lumea sublimizată la literelor.” Literatura chiar exista:
„Ibrăileanu a avut grijă să adune la mine, în curând, dacă nu în aceeaşi seară, pe toţi aeronauţii ratăciţi prin Iaşi în acele vremuri antibeletristice... şi aproape toţi dezarmaţi faţă de cruzimile vieţii ca şi el însuşi: Ion Botez (pe atunci nu ajunsese încă director de bancă), Costică Botez, Gheorghe din Moldova, D.D. Pătrăşcanu, Paul Bujor, Spioridon Popescu, I. Mironescu, P. Bogdan, Mihai Carp, Mihai Pastia, dr. N. Quinezu...”.
Şi primul număr a şi apărut în martie 1906, sub direcţia lui C. Stere şi Paul Bujor. „Din primele numere revista a ştiut să-şi asigure nume şi colaborări preţioase: I. Al. Brătescu-Voinești, Matilda Poni, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Al. Vlahuţă, Al. Philippide, I.G. Duca, I. Simionescu, Aurel C. Popovici, Nicu Gane.”1
Aeronauţii, vom arăta, stau unii lângă alţii, mari de tot.

NOTĂ
1 C. Stere, Scrieri, ediţie, studiu introductiv şi note de Z. Ornea, Editura Minerva, 1979, p. 278–279.”

Muzeul Național al Literaturii Române Vezi loc