Noaptea de Sânziene

Anul publicarii: 1955

Perioada: Anii 50

Curent/Gen literar: Realism magic

Tag-uri: Alegorie, Literatură fantastică, Al Doilea Război Mondial

„Noaptea de Sânziene înseamnă pentru mine mai mult decât o carte, un nou titlu adăugat bibliografie literare; o socoteam piatra de hotar între trecut și viitor. La nici un alt roman nu lucrasem mai mult și cu mai multa îndârjire și atenție. Așteptam să-l închei că să-l pot judeca, să-mi dau seama dacă reușisem.” - Mircea Eliade, Memorii

Ioana și Răzvan merg zilnic în vizită la părinții ei

„După înăbuşirea rebeliunii, şi când controalele pe străzi începuseră să se rărească, Ioana se ducea în fiecare dimineaţă cu Răzvan la Cotroceni. Venea cu tramvaiul nr. 14 şi domnul Bologa o aştepta la staţie. Zăpada era încă înaltă, dar în primele zile ale lui februarie gerul se înmuiase. Domnul Bologa o aştepta plimbându-se pe trotuar, lovindu-şi la răstimpuri palmele prin mănuşi.
— Ce veşti? o întreba el plecându-se ca să-l sărute Răzvan pe obraji.
— Trebuie să vină, începea Ioana. Azi, mâine, aştept telegrama. De trei zile n-am mai primit nimic.”

Linia tramvaiului 14 Vezi loc

Locuința lui Biriș de pe „Măcelari numărul 10”

Repetată de mai multe ori, spre enervarea lui Ștefan, adresa la care locuiește Biriș este „Măcelari numărul 10” unde îl invită să stea de vorbă. Important de menționat este că strada Măcelari reală se situează între străzile Viitorului și Precupeții Vechi, așadar în zona Obor - Lizeanu. Avem de a face din nou cu o amplasare a unei adrese reale într-un spațiu fictiv. Observând însă geografia zonei și mai ales a spațiului consacrat în care se desfășoară poveștile lui Eliade, strada lui Biriș se află mai degrabă în mahalaua Scaunelor, zona Colței. Altminteri această zonă chiar era istoric locuită de breasla măcelarilor care foloseau butuci de lemn pentru a tăia carcasele animalelor, butuci ce purtau numele de „scaune”.

Ruta tramvaiului 14 servește de asemenea drept indiciu suplimentar, acesta trecând la vremea respectivă pe Bulevardul Carol I, prin dreptul bulevardului Domniței (actualul Hristo Botev) unde locuiau Ștefan cu Ioana, și mergând mai departe pe Pache până la intersecția cu Moșilor. Protagoniștii romanului sunt adesea suprinși în acest perimetru, fie circulând sau coborând din 14, fie în stație, așteptând, fie la cârciuma din capătul străzii.

„Te poftesc în strada Măcelari. În strada Măcelari, numărul 10, locuiesc eu, adăugă Biriş cu un glas mai scăzut întorcându-se către Ştefan.
— Ştiu. Mi-ai spus-o odată, când m-ai confundat cu Partenie. Nu, nu m-am supărat, adăugă Ştefan repede, dar ar trebui să i-o spui şi lui, lui Partenie. Ar trebui să-l cunoşti.
— Am să-i spun o seamă de lucruri, continuă Biriş. Am să dau într-o zi buzna peste el, şi am să i le spun. „În strada Măcelari numărul 10 locuiesc eu”, îşi aminti Ştefan dezamăgit, aproape enervat. Îi mai repetase asta când, vreo zece zile în urmă, îl întâlnise întâmplător în dreptul librăriei Cartea Românească. „Te poftesc şi pe dumneata să stăm de vorbă în strada Măcelari.” Dar când îi deschisese uşa şi îl văzuse, păruse surprins, ca şi când nu s-ar fi aşteptat să-l întâmpine pe el. Era în cămaşă, nebărbierit şi încă somnoros; îşi ascundea cu greutate căscatul.
— Sper că nu te deranjez, spusese Ştefan.
— Te aşteptam, făcu Biriş fără nici un fel de elan. Şi o să intrăm direct în materie. Acesta e obiceiul casei, adăugase; intrăm direct în subiect...
Era o odăiţă bătrânească, tristă, aproape mizeră. Tapetul fusese pe alocuri jupuit şi pe pereţii goi se aflau lipite reproduceri în culori ieftine de tablouri celebre. Unele erau deja îngălbenite, scorojite.”

Linia tramvaiului 14 Vezi loc

Doamna Porumbache merge cu Ștefan la cârciuma lui Trei-ochi-sub-plapumă

„Ştefan simţi că i se face foame şi se hotărî să se reîntoarcă, oprindu-se în drum la o cârciumă. Câteva clipe în urmă cineva îl trase de braţ.

— Aici erai, maică? exclamă doamna Porumbache. Păi, de ce nu mi-ai spus că-ţi place fata? E a lui Trei-ochi-sub-plapumă. Aşa-i spunem noi, că tată-su era chior de un ochi. Dar are avere frumoasă. Casele astea-s ale lor. Şi au şi prăvălia aia nouă pe Lipscani: „La trei fazani”, aşa-i spune...

— Mă duceam să-mi iau nişte ţigări, adăugă ea după un răstimp. Dar dacă nu ţi-e somn, mergem aici în colţ, la cârciumă, şi-ţi povestesc eu pe îndelete. E un negustor cinstit... Mă tratezi cu un vin?

— Tratez, spuse Ştefan.

Se aşezară la o masă aproape de uşă, ca să-l poată vedea pe Biriş când s-o întoarce.

— Trebuie să treacă pe aici, spuse doamna Porumbache, că vine cu tramvaiul numărul 14...

Oftă şi dădu peste cap paharul cu vin.”

Linia tramvaiului 14 Vezi loc

Stefan și Biriș discută despre problematica integrării în Timpul cosmic

„Îl întâlni pe Biriş coborând din tramvai, când se hotărâse să se întoarcă acasă.

— Te caut de două ceasuri, îi spuse. Voiam cu orice preţ să-ţi vorbesc... Biriş părea absent, obosit. Trăgea ostenit din ţigară.

— Am fost la unul, Mihai Duma, tocmai la Cotroceni. Am umblat toată ziua. Să ne aşezăm o clipă undeva, adăugă căutând din ochi o bancă.

— Hai mai bine la cârciumă, propuse Ştefan. Am multe să-ţi spun... Se aşezară la o masă din fundul grădinii.

[...]

Colegul acesta al meu îmi povestise ce s-a întâmplat cu Anisie. E un om cu câţiva ani mai mare ca noi. [...] Acum vreo cinci, şase ani, a avut un accident; a alunecat în timpul unei ascensiuni şi a zăcut nu ştiu câte luni; s-a crezut, la început, că şi-a rupt şira spinării, dar era vorba de ceva mai uşor. În orice caz, atunci, în acele luni petrecute în ghips, a avut, să spunem, revelaţia: a simţit cum trece timpul si a ghicit, totodată, ce s-ar putea face ca timpul să nu mai treacă...

— Începe să devină interesant! făcu Biriş, ridicând capul. Spune înainte?!

— De atunci, continuă Ştefan cu o bruscă fervoare, el nu mai trăieşte, ca noi, după un orar mai mult sau mai puţin complicat, şi nu mai are un program, să-i spunem, personal. Nu mai ţine seama decât de timpul cosmic: de zi şi de noapte, de creşterea şi de descreşterea lunii, de anotimpuri. Şi acest timp cosmic, după câte mi-a spus, va fi într-o bună zi, pentru el, abolit. Dar, deocamdată, are nevoie de Timp ca să se regăsească pe sine. Să se regăsească, adică, în sensul metafizic al cuvântului: să ia cunoştinţă de fiinţa lui plenară, integrală.”

Linia tramvaiului 14 Vezi loc

Spiridon Vădastra încearcă să agațe fetele pe stradă

Vădastra își petrece timpul liber undeva la limita dintre curtare și hărțuire agățând fete tinere la bulevard în încercarea de a-și demonstra puterea de seducție; „îi plăcea să-şi exercite puterea asupra lor, să-şi verifice farmecul.”

„În orele lui libere Vădastra avea obiceiul să urmărească femeile care i se păreau frumoase şi elegante. Înainte de căderea serii, se plimba pe Calea Victoriei, la întretăierea cu bulevardul Elisabeta, şi privea cu multă îndrăzneală femeile care treceau pe lângă el. De cele mai multe ori se mulţumea cu aceste priviri tăioase, insolente, prin care izbutea să-şi imprime măcar pentru o fracţiune de secundă voinţa lui de posesiune. Când, însă, o femeie i se părea de o excepţională frumuseţe, începea s-o urmărească. îndată ce ieşea din puhoiul care năpădea, la acea oră, spre Calea Victoriei, se apropia de ea, o privea fix, îi zâmbea, şi repeta această manevră de mai multe ori. Uneori, îi vorbea, folosind aceleaşi fraze: „îmi daţi voie să vă conduc, domnişoară?” sau: „Aşa de frumoasă, şi totuşi singură?!” Rareori mai adăuga ceva, deoarece Spiridon aştepta ca tânăra să-i răspundă, şi văzând că acest răspuns întârzia, credea că n-a auzit bine cele ce-i spusese, şi le repeta de mai multe ori. Dar, de obicei, n-apuca să intre în vorbă, pentru că tânăra ori se urca într-un tramvai, ori se întâlnea cu cineva, ori ajungea acasă.”

Calea Victoriei colț cu Bulevardul Elisabeta Vezi loc

Gheorghe Vasile vinde la anticariat obiecte de valoare din casa lui Antim

Pentru Gheorghe Vasile colecția impresionantă de obiecte de valoare, cărți rare și tablouri, din casa lui Iancu Antim devine o sursă de venit ilicită. După moartea în bombardamentele din Anglia, a profesorului Antim, Vasile începe să fure și să vândă la anticariat, treptat, mai tot ce avea de preț profesorul.

„Gheorghe Vasile mai vânduse câteva tablouri, ca să-şi facă bani de buzunar. Nu-şi putuse închipui vreodată că e atât de uşor ca să găseşti bani mulţi, mai mulţi chiar decât îţi trebuie. Într-o dimineaţă alesese unul din tablourile care tixeau pereţii salonului, îl ascunse sub palton şi se prezentase cu el la un magazin de pe strada Academiei. Era un tablou de Luchian. Negustorul îi dădu 80 000 de lei; atunci, în 1942, tabloul făcea de zece ori mai mult, dar lui Gheorghe Vasile nu-i venea să-şi creadă ochilor. De atunci, de câte ori avea nevoie, revenea în strada Academiei.”

Banii îi punea deoparte și în același timp reconstruia colecția „Biblioteca pentru toți” ca un fel de pretext de a clădi o fundație culturală.

„Aşezămintele culturale profesorii Iancu Antim — Gheorghe Vasile. Miile acelea de cărţi care nu puteau fi citite, tablourile şi portretele din veacul al XVIII-lea şi începutul veacului XIX, care i se păreau atât de urâte, obiectele acelea eteroclite adunate în dulapuri şi vitrine, trebuiau prefăcute în câteva mii de cărţi folositoare, pe înţelesul tuturor, într-o bibliotecă populară, al cărei custode va fi el.”

Sub acest pretext continuă „să vândă cu nemiluita cărţi, manuscrise, tablouri, icoane. Banii îi păstra o parte sub saltea, altă parte în ultimul sertar al biroului, minunându-se necontenit de mulţimea lor, numărându-i nopţile, cu uşa încuiată. [...] Se ducea la locuinţa anticarului din strada Academiei. Purta sub palton, prinsă cu o curea petrecută pe umăr, un fel de traistă încărcată cu lucruri. Când ieşea de la anticar, se oprea în întuneric, ca să-şi ascundă pachetul cu bancnote, apoi căuta o cârciumă şi rămânea acolo câteva ceasuri.”

Strada Academiei Vezi loc

Spiridon Vădastra se plimbă prin oraș îmbrăcat în uniforma militară a lui Băleanu

Vădastra, care împarte cu locotenentul Băleanu apartamentul închiriat de la un diplomat, probează într-o seară uniforma de ofițer găsită în odaia lui pe care o inspecta adesea. Este atât de cucerit de aspectul său "marțial" încât nu poate rezista tentației și pleacă la o plimbare prin oraș, cosumat în militar.

„Șovăi o clipă în faţa oglinzii. Ispita de a se îmbrăca ofiţer şi a ieşi să se plimbe pe stradă era prea puternică. Hotărându-se brusc, scoase uniforma locotenentului, stinse lumina şi, cu toate că ştia ordonanţa plecată, trecu tiptil în odaia lui. De data aceasta nu îmbrăcă numai tunica, ci îşi puse mai întâi pantalonii, ceea ce îi dădu oarecum de lucru pentru că, deşi Băleanu nu era mult mai înalt decât el, era mai bine legat, şi Spiridon fu silit să fixeze strâns bretelele şi să se încingă cât putu mai tare cu cureaua. în cele din urmă, rearanjându-şi monoclul şi îndesându-şi pe cap chipiul, se privi în oglindă. [...]

O jumătate de ceas mai târziu, Vădastra se plimba prin odaie, cu pas de stradă, distrat, dar de câte ori trecea prin faţa oglinzii, saluta. [...]

De când schiţase pentru prima oară salutul în faţa oglinzii, hotărârea lui fusese luată; se va coborî să se plimbe îmbrăcat ofiţer.

De-abia când se văzu în ascensor începu să-l încerce teama. Nu era decât ceasul 11 şi s-ar fi putut să-l recunoască unul dintre vecini. îşi scoase brusc monoclul şi traversă repede holul de la intrare, cu capul în jos, preocupat. Odată ajuns în stradă, porni cu paşi mari către zona mai puţin luminată a trotuarului, şovăi câtva timp încotro s-apuce, apoi se îndreptă hotărât către staţia de taxiuri. Numai când se află la câţiva paşi de maşinile din staţie îşi recapătă aerul marţial şi privi cu linişte în toate părţile. Şoferul moţăia şi, trezindu-se la glasul lui Spiridon întoarse brusc capul şi-i spuse: „Să trăiţi, domnule căpitan!” Spiridon duse maşinal mâna la chipiu.

— O iei spre Şosea, băiete! Şi nu e nevoie s-o iei repede, că avem timp! Noaptea era clară şi nu prea caldă. Pe bulevardul Lascăr Catargiu, aproape de statuia Brătianu, lumea încă nu se împuţinase. Vădastra privea când în dreapta, când în stânga, calm, cu o neînchipuită fericire mocnindu-i în suflet. Aproape de un chioşc cu ziare făcu şoferului semn să oprească. Coborî sprinten şi ducând în treacăt mâna la chipiu, ceru un pachet de ţigări Regale. I se păru că femeia îl priveşte cu oarecare suspiciune, dar nu se intimida, plăti, salută din nou şi se reîntoarse în maşină fluierând.

— La Şosea, băiete!

Aprinse o ţigară mai mult ca să se afle în treabă şi se întinse mai comod în fundul maşinii. Ajuns la Şosea, plăti şoferului, salută şi porni să se plimbe pe alee, sigur de el. Nu întâlnea aproape pe nimeni, iar când zărea de departe vreo pereche — el, civil — încetinea pasul şi-i privea provocator, zâmbind. Doar o singură dată tresări, când auzi înaintea lui, în semiîntuneric, zgomot de pinteni. Îşi pregăti palma pentru salut, dar nu era decât un sergent de stradă, care nu-l văzu, şi trecu înainte. Pe la miezul nopţii se hotărî să se întoarcă. Observă de-abia atunci că umblase destul de mult, căci făcu douăzeci de minute până în Piaţa Victoriei. Luminile de aici îl intimidară. Mai erau destule grupuri care aşteptau tramvaiele şi câţiva cheflii cântau îndreptându-se către Filantropie. Spiridon aşteptă câtva timp, să vadă dacă nu sunt cumva ofiţeri prin apropiere, apoi porni grăbit către staţia de taxiuri care se afla în cealaltă parte a pieţei.”

Șoseaua Kiseleff (La Șosea) Vezi loc

Gheorghe Vasile încearcă să scoată colecția de cărți din București de frica rușilor

„Cojocaru sosise în noaptea de 23 august. Le bătuse în geam cu codirişca şi-o trezise pe Irina. Caii erau istoviţi şi flămânzi. Era prea târziu ca să mai ajungă până la grajdul pe care-l găsise Gheorghe Vasile în Obor. I-au deshămat şi i-au adus în curte, lăsând căruţa, cu roţile înţepenite, în stradă. A doua zi, după ce Cojocaru dusese caii la grajd, se anunţase la radio lovitura de stat a Regelui Mihai şi încetarea ostilităţilor cu Sovietele. Gheorghe Vasile rămăsese împietrit în mijlocul salonului. Târziu, îşi trecu dosul palmei peste buze şi se întoarse spre Cojocaru.

— Să plecăm în noaptea asta, vere, că dau ruşii peste noi.

[...]

În dimineaţa următoare, Irina şi Gheorghe Vasile începură să încarce pachetele cu cărţi în căruţă, înainte să se fi întors Cojocaru cu caii de la Obor.

[...]

După puţin timp, ieşiră într-o stradă pietruită, cu case mici, noi, care păreau însă pustii. Cojocaru mâna liniştit, fluierând întruna. Dar la capătul străzii îl opri doi soldaţi. Erau în uniformă de campanie, cu căşti şi puşti mitralieră.

— Mergem la Obor, le spuse Cojocaru. Avem nişte cărţi cu noi... Gheorghe Vasile se ridicase în picioare în căruţă.

— Sunt cărţi folositoare, începu el, cărţi de cultură pentru întreg neamul românesc...

Soldaţii se apropiară nedumeriţi. Aveau feţele arse de soare, transpirate, prăfuite.

— N-o să puteţi trece, le spuse unul dintre ei. La Obor sunt lupte cu germanii. N-aţi văzut avioanele?

— Tot oraşul e înconjurat, spuse celălalt. N-aţi auzit la radio?

— Eu ştiu cum se iese din Bucureşti, vorbi Cojocaru. Nu e nevoie să trecem prin Obor. Mai cunosc eu locuri...

— Sunt cărţi de mare valoare, începu din nou Gheorghe Vasile. Trebuiesc puse la adăpost. Vin ruşii...

Soldaţii se dădură la o parte şi le făcură semn că pot trece. Cojocaru îi salută milităreşte ducându-şi două degete la tâmplă şi căruţa porni cu un uruit metalic. Apropiindu-se de gara Obor, începură să se audă focuri de armă şi, la răstimpuri, ţăcănit scurt de mitralieră.”

Obor Vezi loc

Casa profesorului Iancu Antim

„Casa lui Iancu Antim se afla la capătul unei stradele din dosul Foişorului de Foc. Era o clădire de pe la 1900, masivă şi destul de urâtă, dar în lumina crudă a după-amiezei de martie, când Ştefan venise pentru întâia oară să-l vadă, casa dobândise o aspră nobleţe; părea desprinsă dintr-o stampă. îi deschise o slujnică tânără, şi-l pofti într-un salon uriaş. Pereţii erau acoperiţi până la refuz de tablouri; într-un colţ se aflau câteva biblioteci cu geam, iar în celalt mai multe vitrine, unele acoperite cu pânze.
[...]

Ştefan privea înmărmurit în jurul lui. Tablourile, mobila veche, pupitrele purtând infolii deschise, stranele de biserică, scaunele desperecheate pe speteaza cărora atârnau stofe de culori stinse, patrafire, voaluri de mireasă - alcătuiau laolaltă un amestec straniu de muzeu, magazie şi odaie de fată bătrână. Cele două mari ferestre, care dădeau spre grădină, îngustate cum erau de perdelele verzi de catifea, nu izbuteau să scalde în lumină toate colţurile acestei încăperi ticsite. Deşi focul ardea încă în soba de teracotă, era mai frig decât afară.”

Foișorul de Foc Vezi loc

Ștefan încearcă să reconstituie întâlnirea cu Ileana

„ - Eram la minister, începu, şi-mi vedeam de treabă. Era o zi senină de vară. Nu ştiu cum mi-au căzut ochii pe calendarul de pe birou şi am văzut că era 23 Iunie. „Solstiţiul de vară", mi-am adus aminte. Şi am simţit deodată cum începe să mi se bată inima şi mă cuprinde dorul de a revedea locurile pe unde copilărisem la Băneasa. Vreau să-ţi mai spun că niciodată nu mă simţisem ispitit de a pleca de la minister ca să mă plimb în pădure. Asta mi s-a întâmplat o singură dată, în după-amiaza de Sânziene din 1936. Şi atunci, în pădure, am întâlnit-o pe Ileana. Parcă m-ar fi atras acolo, sau poate eu am atras-o. Ce i-ar fi venit unei fete tinere şi frumoase să se plimbe atât de departe, singură, în pădurea de la Băneasa?

[...]

Uite, pe locurile acestea erau bălţi, îşi amintea — şi parcă i se părea că o regăseşte lângă el, sau la câţiva paşi înaintea lui, mergând băieţeşte prin iarbă. Dar foarte repede, o pierdea. Revenea necontenit pe locul unde o întâlnise şi se trudea să-şi reamintească, să prindă pe dinlăuntru clipele acelea singulare, rupte din timpul care le precedase şi se continuase după ce pâlpâirea lor se stinse, clipele când o zărise de departe, călcând băieţeşte prin iarbă, şi inima începuse să i se bată cu putere, şi ştiuse că Ileana nu se va mai putea întoarce cu maşina, pentru că, la miezul nopţii, maşina ei va dispărea. Acum umbla pe sub arborii de timpuriu îngălbeniţi de secetă, cu crengile aproape în întregime scuturate de frunze, dar zadarnic îşi repeta: Pe locurile acestea erau bălţi... — căci paşii lui îl trezeau necontenit, zgomotul paşilor pe covorul de frunze uscate şi veştede.”

Pădurea Băneasa Vezi loc

Alte cărți

Uniforme de general, 1977/1981

Mircea Eliade

Editura: Cartea Românească

Curent/Gen literar: Nuvelă , Realism magic

Uniforme de general a fost scrisă în 1971 în timpul autoexilului din SUA și publicată în anul 1973 în revista Ethos din Paris. Nuvela a fost inclusă apoi în volumul În curte la Dionis, tipărit în anul 1977 de Editura Caietele Inorogului din Paris și...

Vezi carte

În curte la Dionis, 1977

Mircea Eliade

Curent/Gen literar: Nuvelă , Realism magic

Nuvela În curte la Dionis a fost publicată în 1977, tema centrală a acesteia fiind mitul orfic răsturnat: personajul central feminin, Leana, este cea care încearcă salvarea lui Adrian. Leana este un personaj recurent care se regăsește sau este aminti...

Vezi carte

Pe strada Mântuleasa, 1967

Mircea Eliade

Curent/Gen literar: Nuvelă fantastică , Realism magic

Nuvelă fantastică, scrisă de Mircea Eliade și tradusă în peste 15 limbi (în lb. engleză: The Old Man and the Beaurocrats). Nuvela explorează confruntarea dintre sacru și profan, pornind de la ancheta Securității asupra învățătorului Zaharia Fărîmă. D...

Vezi carte

La țigănci, 1967

Mircea Eliade

Editura: Cartex 2000

Curent/Gen literar: Nuvelă fantastică , Realism magic

În aceste pagini de proză fantastică, de imaginație, Eliade dă o formă memorabilă axiomei fundamentale a viziunii lui asupra lumii, conform căreia orice hierofanie are drept consecință revelarea sacrului ascuns în profan. Grație amprentei inconfundab...

Vezi carte

Nuntă în cer, 1938

Mircea Eliade

Curent/Gen literar: Realism magic , Roman de dragoste

„Mă apucasem de scris pe la mijlocul lunii septembrie. Pe nesimțite, m-am trezit că venise toamna; pădurea din spatele lagărului ruginise și Munții Odorheiului se zăreau tot mai anevoie, înecați în brumă. […] Nae Ionescu mă întreba uneori „cum merge”...

Vezi carte