Linia tramvaiului 14

„Acesta, aşa cum o arată și un plan al liniilor de tramvai şi autobuz din anii ’30, traversează Bucureştiul de la vest la est, legând două mari zone ale Bucureştiului interbelic. În același timp însă, traseul străbate, reunindu-le, cele două zone ale copilăriei şi tinereţii lui Eliade, fie că e vorba despre spaţii în care a locuit (zona Mântuleasa–Pache Protopopescu) sau pe care le-a frecventat (precum, de pildă, segmentul boem al Căii Victoriei).”

Tramvaiul 14 în literatura lui Mircea Eliade, de Andreea Răsuceanu

Sursa: https://revista.bcub.ro/tramvaiul-14-in-literatura-lui-mircea-eliade/

„Alexandru cunoştea bine casa din fundătura Mătăsari. Cunoştea şi tragedia familiei Anicet, moşieri din moşi, strămoşi, siliţi acum să se mute într-un fund de mahala şi să trăiască din ajutorul unui străin. Îl iubise mai mult pe Petru, aflînd cu cîtă simplitate acceptase această vertiginoasa cădere. „Îmi place foarte mult aici, îi spuse el, îmi place această lungă linie de tramvai Nr. 14, care mă aduce în colţ, şi toată strada asta plină de vişini şi gutui. Cînd am venit noi, la Sf. Dumitru, era mohorît, plouase în ajun. Dar niciodată n-am întîlnit un parfum mai puternic de gutui ca atunci. Şi primăvara, cîţi vişini în floare...”

„Se înserase, şi Alexandru îşi amintea atîtea din convorbirile sale cu Petru încît se hotărî deodată să-l aştepte în colţul străzii. Ştia că trebuie să vină cu tramvaiul Nr. 14. Avea multe să-i spună, astă seară. Acasă s-ar fi simţit prost dacă n-ar fi petrecut în prealabil cîteva ceasuri cu Petru. Convorbirea cu Irina îl enervase; mizeria din casa Aniceţilor îl întristase. În colţ, chiar în faţa staţiei de tramvai, se afla o mică grădină de vară, cu cîteva mese afară, pe trotuar. Alexandru se aşeză acolo şi ceru o bere, aşteptîndu-l. ÎI zări după vreo jumătate de ceas, venind agale, cu servieta sub braţ, cu capul gol.”

Fiind prima linie electrificată din București, ocupă un loc special în istoria orașului, iar datorită lui Eliade devine un topos de importanță deosebită. Tramvaiul capătă valențe simbolice, este un vehicul psihopomp (în mitologie - o entitate care face legătura cu lumea de dincolo, în psihologie - un liant între sfera conștientă și cea aparținând incoștientului) care baleiază între planul real și cel al fantasticului, între tărîmul profan și cel sacru.

Proza lui Eliade reconstituie vechiul traseu care este descris și de istoricul George Potra în volumul Din Bucureștii de ieri: „Ea mergea de la Cotroceni la Obor şi străbătând oraşul de la vest la est. Pornea din dreptul Uzinei electrice, străbătea Splaiul Independenţei, trecea Dâmboviţa pe podul Domniţa Maria, şi mergea pe Splaiul Gării Centrale, B-dul Elisabeta, B-dul Academiei, Carol I şi B-dul Em. Protopopescu Pache.”

Azi ruta lui 14 leagă Sfânta Vineri de Pantelimon, nucleul ei strâns legat de spațiul eliadesc a supraviețuit.  Pe linia lui 14 călătoresc personajele din romane precum Huliganii sau Noaptea de Sânziene, tramvaiul făcând legătura și între lumi diferite social - Cotroceniul înstărit și mahalaua Oborului. De asemenea în jurul axei pe care o descrie se desfășoară întregul univers mitic și magic al prozei fantastice a lui Eliade: Mântuleasa, Popa Soare, Pache sunt locuri indisolubil legate prin acest fir simbolic trasat de ruta primului tramvai electrificat. 

În Memoriile lui, Eliade își amintește că prin fața casei lui „trecea tramvaiul cu cai” de altfel cele două versiuni au funcționat o perioadă în paralel și împreună cu alți prieteni se agăța de el pe furiș, de îndată ce cotea pe strada Călărași. „Ani de zile jocul acesta m-a fascinat. Ajunsesem mare meșter și începeam să învăț să mă cațăr din mers, chiar în tramvaiul electric nr. 14. Mă plimbam așa agățat, de la statuia Rosetti până la Brătianu și înapoi.”

Repetată de mai multe ori, spre enervarea lui Ștefan, adresa la care locuiește Biriș este „Măcelari numărul 10” unde îl invită să stea de vorbă. Important de menționat este că strada Măcelari reală se situează între străzile Viitorului și Precupeții Vechi, așadar în zona Obor - Lizeanu. Avem de a face din nou cu o amplasare a unei adrese reale într-un spațiu fictiv. Observând însă geografia zonei și mai ales a spațiului consacrat în care se desfășoară poveștile lui Eliade, strada lui Biriș se află mai degrabă în mahalaua Scaunelor, zona Colței. Altminteri această zonă chiar era istoric locuită de breasla măcelarilor care foloseau butuci de lemn pentru a tăia carcasele animalelor, butuci ce purtau numele de „scaune”. 

Ruta tramvaiului 14 servește de asemenea drept indiciu suplimentar, acesta trecând la vremea respectivă pe Bulevardul Carol I, prin dreptul bulevardului Domniței (actualul Hristo Botev) unde locuiau Ștefan cu Ioana, și mergând mai departe pe Pache până la intersecția cu Moșilor. Protagoniștii romanului sunt adesea suprinși în acest perimetru, fie circulând sau coborând din 14, fie în stație, așteptând, fie la cârciuma din capătul străzii. 

„Te poftesc în strada Măcelari. În strada Măcelari, numărul 10, locuiesc eu, adăugă Biriş cu un glas mai scăzut întorcându-se către Ştefan.
— Ştiu. Mi-ai spus-o odată, când m-ai confundat cu Partenie. Nu, nu m-am supărat, adăugă Ştefan repede, dar ar trebui să i-o spui şi lui, lui Partenie. Ar trebui să-l cunoşti.
— Am să-i spun o seamă de lucruri, continuă Biriş. Am să dau într-o zi buzna peste el, şi am să i le spun. „În strada Măcelari numărul 10 locuiesc eu”, îşi aminti Ştefan dezamăgit, aproape enervat. Îi mai repetase asta când, vreo zece zile în urmă, îl întâlnise întâmplător în dreptul librăriei Cartea Românească. „Te poftesc şi pe dumneata să stăm de vorbă în strada Măcelari.” Dar când îi deschisese uşa şi îl văzuse, păruse surprins, ca şi când nu s-ar fi aşteptat să-l întâmpine pe el. Era în cămaşă, nebărbierit şi încă somnoros; îşi ascundea cu greutate căscatul.
— Sper că nu te deranjez, spusese Ştefan.
— Te aşteptam, făcu Biriş fără nici un fel de elan. Şi o să intrăm direct în materie. Acesta e obiceiul casei, adăugase; intrăm direct în subiect...
Era o odăiţă bătrânească, tristă, aproape mizeră. Tapetul fusese pe alocuri jupuit şi pe pereţii goi se aflau lipite reproduceri în culori ieftine de tablouri celebre. Unele erau deja îngălbenite, scorojite.”