Viitorul anterior
Vezi un traseu literar
Anul publicarii: 2020
Editura: Nemira
Perioada: Contemporan
Curent/Gen literar: Proză scurtă
Viitorul anterior este monologul unui văduv, tată a doi copii, fost profesor universitar, care își rememorează viața, de la secvențe din copilărie la iubiri din adolescență, muzici și cărți, peripeții din timpul armatei, beții memorabile, prietenii de neînlocuit, călătorii, dorințe și fantezii etc. Totul, în încercarea de a-și purta demn bătrânețea, singurătatea, insomniile, descompunerea lentă, dar sigură a corpului. Ca intelectual, are suficient antrenament teoretic pentru cea din urmă misiune. Însă aceasta devine problematică atunci când nimic nu merge cum a planificat și viața îl ia din nou prin surprindere. Cum înveți să-ți accepți moartea iminentă? (Sursa: nemira.ro)
O așteptare interminabilă
„A stat deci opt ore la Romană, la coloane, era unul dintre locurile predilecte de întâlnire când era el tânăr. În fața florăriei. Acum nu mai e florărie acolo. Chiar, ce e în locul florăriei de la coloane? Nu știe, deși sunt rare zilele când nu trece prin Romană. Pe-atunci nu se schimbau firmele așa de des, aveai repere.”
(Opt ore)
Piața Romană Vezi loc
O plimbare nostalgică
„O luă spre centru, trecu pe la Buturugă. Pe vremuri, aici, sub pomi, era o grădină, îl aducea bunică-su duminica dimineața și-i dădea doi crenvurști subțiri și-o oranjadă, cât bea el două beri, niciodată mai mult, că-i aștepta bunica acasă, cu masa pusă, și se supăra dacă întârziau sau veneau sătui. [...]
Restaurantul nu mai e, acum sunt niște chioșcuri. Nici casa bunicilor de pe Moșilor nu mai e, au dărâmat-o, într-o vreme erau acolo niște cluburi, Macaz, Șurubelnița, nu intrase niciodată. [...] Intră la Monte Carlo, ăsta nu se schimbase prea mult, comandă un Becks. [...] Chelnerul se uita cu dispreț la el – normal, la așa comandă. Ieși fără să-i lase bacșiș, mai dă-l în mă-sa. [...]
Ajunse la statuia Maicii Smara („cea cu sânii de marmură, vino căci voi fi fără armură“, versurile lui Cărtărescu îi veniră reflex), trecu pe lângă țarcul cu păuni, pe lângă izvorul lui Eminescu, pe lângă fosta bibliotecă. Se uita la frunzele strălucind în soare ale copacilor, la spatele blocurilor vechi din jurul parcului, dinspre Brezoianu, ce case erau acolo, într-una locuise Eftimiu, avea placă. El, toată viața la bloc nou, mai mult nu putuse. Era liniște. Ce ciudat, se gândea, din casele de la noi nu se prea aude nimic; în Italia, în schimb, când mergi pe stradă auzi întruna radiouri sau televizoare date tare, discuții la telefon sau între cei din casă, lumea nu vorbește-n șoaptă. Aici, pe străzi nu auzi decât zgomotul mașinilor, parcă în case n-ar locui nimeni.”
Parcul Cișmigiu Vezi loc
Alte cărți
Curent/Gen literar:
Din timpul serviciului militar obligatoriu și până la retragerea voită din viața profesională și socială, călcăm pe urmele lui Paul, protagonistul romanului de față, urme lăsate atât în propria geografie interioară, cât și în cea a apropiaților – fam...
Vezi carte
Curent/Gen literar:
Un roman despre trauma căutărilor sentimentale și identitare. Un scriitor pe la șaizeci de ani, evreu de origine, părăsit de soție, încearcă să-și pună ordine în viață și gânduri. Îl urmărim timp de aproape doi ani, perioadă în care asistă și la degr...
Vezi carte
Curent/Gen literar: Proză scurtă , Optzecism
Florin Iaru a ridicat proza la înălţimea poeziei, în acest volum de povestiri în care termenul de capodoperă aproape că se banalizează. „Florin Iaru poetul a început o nouă viaţă de când s-a apucat de proză. Asta nu înseamnă că a sacrificat poetul d...
Vezi carte
Curent/Gen literar: Proză scurtă , Beletristică , Postmodernism , Urban
„Dacă doriți să revedeți trecutul, într-o nouă prezentare!” – acesta ar putea fi un motto nimerit pentru volumul de povestiri scrise și publicate săptămânal pe parcursul ultimilor ani de Florin Iaru, reunite acum sub titlul Fraier de București. Texte...
Vezi carte
Curent/Gen literar: Postmodernism , Proză scurtă
„Povestirile Veronicăi Stănică sunt crude și insolite, irizate de un umor devastator, excelent scrise și având un ritm intens. Cel mai adesea, umorul este menit să evidențieze duritatea din substrat, duritate revelată și în unele finaluri de tip uper...
Vezi carte