Calea Griviței

„În ziua aia m-am târât de-a lungul Căii Griviței, efectul anestezicului începuse să treacă și durerea ascuțită, ca un punct înțepător, apoi ca o lamă care-mi trecea prin uter m-a făcut să încetinesc ritmul. Mi se părea că miros a sânge, că toată strada se îmbibase de izul măruntaielor răscolite cu chiureta, nu mă puteam gândi decât că poate Mariana n-o sterilizase ca lumea. O transpirație rece mi-a făcut fleașcă bluza, cred că afară erau aproape 40 de grade dar eu tremuram din toate încheieturile, orice adiere de vânt mă făcea să mă scutur și mai tare. Avusese dreptate Mariana, trebuia să iau tramvaiul 64, m-ar fi lăsat chiar la noi în stație, dar numai gândul de a mă așeza pe banca de lemn și de a suporta hurducăielile de pe linia aia nenorocită m-a îngrozit [...]. Casele din jur clocoteau în aerul vălurit, zidurile lor galbene, sfărâmicioase, se lichefiau în soarele turbat, îmi amintesc că, deși mărginită de copaci înalți, strada era un deșert orbitor, fără început și fără sfârșit.”

„Hainele de le avea se cam hărtăniseră de atâta purtare. Au mers la târguială împreună, luând Griviţa de la un capăt la altul. [...] Aici, altă lume: strada largă, nepavată, mişuna de căruţe ţărăneşti cu coviltire înalte, încărcate cu mături, oale smălţuite, pahare străvezii de sticlă şi borcane de lut, deasupra cărora moţăiau copiii lângă femei în fuste lungi. Camioane cu osii de fier hurducăiau pringropile drumului. Căruţaşii spătoşi suduiau caii năduşiţi şi-i loveau năprasnic cu bicele. Alături alergau maşinile pline vârf cu precupeţi veniţi de la Găieşti şi Piteşti. Deasupra automobilelor, în paporniţe, ţipau curcani şi porci legaţi cu frânghii. Larma îţi lua auzul. Priviră prăvăliile aşezate una lângă alta: cojocarii cu galantarele pline de căciuli de miel, albe, brumării şi negre; ceasornicării, hăinării din pragul cărora te trăgeau de mânecăvânzătorii, strigând şi lăudându-şi marfa; pielării având de vânzare bocanci cu tălpile numai ţinte şi potcoave; cofetării cu geamurile pline deacadele şi prăjituri cu fistic verde; tutungerii, fierării şi manufacturi.”

„Griviţa era plină de oameni. Pe drumul atunci pietruit, pe care-l uda primăria cu stropitoarele, treceau în galop caii bine ţesălaţi, înhămaţi la trăsuri noi. Vizitiii băteau clopotele, să se dea lumea la o parte. Pe pernele albastre de catifea, şedeau răsturnaţi cu plăcere negustori pricopsiţi, lângă nevestele sau ibovnicele lor, cu vestele închise la mai mulţi nasturi, arătându-şi inelele groase de aur.
[...]
Prostimea făcea loc, vizitiii pocneau din bicele lungi şi subţiri, caii călcau mândri piatra cubică. Trecătorii se salutau unul pe altul, cu plecăciuni mari. Se uita cârciumarul. Calea negustorilor se schimbase. Pe părţi se sădiseră pomi tineri, tei şi castani, cu tulpini subţiri, săpaţi cu grijă la rădăcini! Se înălţaseră case noi, cu câte două caturi, tencuite frumos, cu balcoane plinede iederă. O umbră plăcută plutea deasupra trotuarelor. Glasul mulţimii acoperea această larmă de sărbătoare.”