Cișmeaua Roșie

Teatru Zonă din București Bucuresti

Cișmeaua Roșie este numele unei fântâni și al unei mahalale care se găsea în secolul XIX pe Podul Mogoșoaiei (azi Calea Victoriei) din București.

În acest loc, la întretăierea căii Victoriei cu strada Fântânei (azi strada general Berthelot), a fost fondat primul teatru bucureștean de către domnița Ralu, fiica domnului Ioan Gheorghe Caradja, unde au dat spectacole în limba greacă tineri eteriști, în frunte cu Costache Aristia. Pe această primă scenă de la Cișmeaua Roșie, publicul românesc a văzut pentru întâia dată Hoții de Schiller, Faust de Goethe, Emilia Galotti de Lessing.

Sursa: Wikipedia RO / Sursa foto: Bucureștiul Uitat

Evenimente

Cărți

Primul teatru înființat de către domnița Ralu Caragea

Ciocoii vechi și noi, 1863

Nicolae Filimon

Curent/Gen literar: Clasic

Perioada: Roman de secol 19 , Secolul al XIX-lea

Tip de loc: Teatru

Tag-uri: Literatură școlară , Despre București , Satiră

La intersecția străzilor Fântânii (azi General Berthelot) cu Calea Victoriei (Podul Mogoșoaiei) se afla locul numit Cișmeaua Roșie unde a fost fondat primul teatru bucureștean, de către domnița Ralu Caragea. Tot aici se afla și Biserica Albă într-o zonă care la vremea respectivă se contura deja drept inima orașului în geografia urbană a începutului de secol 19.

„Domnița Ralu clădi la Cișmeaua roşie o sală de bal. în care se adunau boierii şi cucoanele de petreceau nopțile cele lungi ale iernei.
[...]

În mahalaua numită în vechime Popa Dârvaş, iar acum Biserica Albă după Podul Mogoşoaiei, faţă‑n faţă cu casele cele mari ale Deşliului se afla pe timpul lui Caragea o piaţă, în mijlocul căreia clădise doamna Ralu o sală de club, care mai în urmă se prefăcu în teatru. Acest edificiu avea lungimea de optsprezece stânjeni, iar lățimea de nouă şi câteva palme; privit însă din punctul de vedere al stilului și al altor amănunte architectonice, nu prezinta nimic însemnător. Interiorul lui se compunea dintr-o sală de spectacol şi câteva camere situate la dreapta și la stânga salei. Într-una dintrânsele se ținea dulceți, rachiuri şi băuturi răcoritoare pentru trebuinţa publicului; iar în cea de a doua, şedea slugile boierilor pe timpul reprezentaţiunei. Sala teatrului propriu-zisă avea trei rânduri de loji tapetate cu postav roşu şi împodobite cu perdele de chembrică cu ciucuri albi. La dreapta era o soia imbrăcată cu catifea roşie pe care ședea Domnitorul, iar mijlocul sălii era acoperit cu laviţe căptuşite tot cu postav roşu. Scena se deosibea de restul sălii printr-o cortină pe care era desemnat Apollon ţinând o liră pe genunchi.”

Pantazi își amintește anii de risipă și desfrâu

Craii de Curtea-Veche, 1929

Mateiu Caragiale

Curent/Gen literar: Clasic , Istoric , Roman de epocă

Perioada: Interbelic

Tip de loc: Zonă din București

Tag-uri: Fin de siecle , Despre București , Literatură școlară , Decadent , Cult

După ce se mută la Cișmeaua Roșie, ca să uite de dezamăgirea extremă în amor pe care o suferise din cauza Wandei, Pantazi dă frâu liber la risipă și haos:

„Ca să mă amețesc, mă aruncai în vâltoarea vieții de petrecere și cu așa avânt că am speriat cu desfrâul și cu risipa Bucureștii. Vreme de un an, la Cișmeaua-roșie, unde mă mutasem, chefurile până la ziua albă s-au ținut lanț. Din ce era mai stricat, îmi făcusem o numeroasă curte: când plecam la vânătoare sau dam câte o raită pe la mănăstiri era cu un alai de cel puțin douăzeci de trăsuri încărcate cu vârf, bașca feciorii cu merindele și taraful meu de lăutari. E drept că n-a fost o singură dată ceva, cât de neînsemnat, care să fi lăsat de dorit, se întrecea o lume să-mi facă voile și să mă desfete; se mergea adesea cu zelul chiar prea departe: era de ajuns să spun peste zi că-mi place o femeie ca seara s-o găsesc la mine în așternut. Erau bărbați cari mi-aduceau nevestele și frați surorile. Dar mă ținea tare scump și ca să fac față la atâta cheltuială, după ce-am bătut la papuc ce moștenisem bani ghiață, am făcut datorii peste datorii.”

Pantazi se reculege la fosta casă a mătușii după ce află zvonurile despre iubita lui

Craii de Curtea-Veche, 1929

Mateiu Caragiale

Curent/Gen literar: Clasic , Istoric , Roman de epocă

Perioada: Interbelic

Tip de loc: Zonă din București

Tag-uri: Fin de siecle , Despre București , Literatură școlară , Decadent , Cult

Pantazi primește de la „una din cele mai de ispravă mahalagioaice prietene cu mama” vestea că logodnica lui, Wanda, l-ar înșela cu „Fane al văduvei, zugravul, ăla care cântă cu armonica. De nu crezi, maică", adaogă ea, stai odată noaptea la pândă după unsprezece, să vezi singur cum își bagă hăndrălăul pe fereastră.”

Măcinat de bănuieli și de îndoială își lasă iubita acasă și contină drumul până la casele mătușii din Cișmeaua-Roșie unde se reculege.

„Am plecat împreună cu trăsura, pe dânsa am lăsat-o la ea acasă, iar eu am ieșit pe drumul Cotrocenilor, am ocolit jur-împrejur orașul și pe înserate m-am întors pe la Capu-podului la Cișmeaua-roșie. Am intrat în paraclisul demult părăsit, unde nu mai călcasem din copilărie, am aprins un muc de făclie rămas din alte vremuri și, cerând mijlocirea duhului Domniței Smaranda pe lângă Cel-de-sus, m-am cufundat în rugăciune.”

Ciocoii vechi și noi, 1863

Nicolae Filimon

Curent/Gen literar: Clasic

Considerat primul roman notabil din istoria literaturii române, Ciocoii vechi și noi intitulat și Ce naște din pisică șoareci mănâncă este o radiografie a parvenitismului lipsit de scrupule esențializat în persoana lui Dinu Păturică personaj emblemat...

Vezi carte

Craii de Curtea-Veche, 1929

Mateiu Caragiale

Editura: Cartea Românească

Curent/Gen literar: Simbolism , Expresionism , Baroc

Craii de Curtea-Veche este lucrarea principală a lui Mateiu Caragiale scrisă pe parcursul a circa 20 de ani și publicată în 1929. Romanul explorează decadența și spiritul Fin de siecle devenind un fel de scriere cult în literatura română prefigurând ...

Vezi carte