Piața Universității

„...Mi-a povestit cum trăgeaţi cu arcul, m-am convins că pentru asta venise să te vadă: să te descoase de Lixandru şi Darvari, să afle dacă ai mai aflat ceva. Pentru că, de asta cred că-ţi aduci aminte, vă întîlneaţi cu toţii pe Maidanul Primăriei şi trăgeaţi cu arcul. [...] Trăgeaţi, evident, în sus, de cînd v-aţi speriat pentru că nu mai găseaţi săgeata lui Lixandru. Asta v-a pus pe gînduri de la început: voi toţi trimiteaţi săgeata la 12-15 metri şi cînd a tras Lixandru, aţi văzut săgeata zburînd pe deasupra blocurilor de piatră - alea care, îţi aduci aminte, erau acolo, pe maidan, pentru clădirea Universităţii - aţi văzut-o zburînd peste blocuri, peste maidan şi îndreptîndu-se spre statuia Brătianu. V-aţi luat după ea, speriaţi, că vă era teamă să nu fi lovit vreun trecător. Aţi căutat-o pe bulevard, pe la statuie, dar n-aţi mai găsit-o. Şi de-atunci trăgeaţi în sus. Trăgeaţi fiecare după puteri, la 12, 15, maximum la 20 de metri. Ei bine cînd a venit rîndul lui Lixandru, aţi văzut săgeata zburînd, aţi urmărit-o cît aţi urmărit-o pînă ce vi s-a înţepenit la toţi ceafa, apoi n-aţi mai văzut-o şi v-aţi aşezat pe lîngă pietre, aşteptînd să cadă înapoi. Aşteptaţi cu frică, pentru că vă era teamă că are să cadă cu putere, şi şedeaţi pe lîngă pietre, ca să vă feriţi. Dar aţi aşteptat aşa vreo două ceasuri şi săgeata n-a mai căzut.”

Emilian își amintește de manifestațiile studenților care cu un an înainte de revoltele lucrătorilor CFR fuseseră reprimate cu o violență cumplită de către armată și jandarmerie. Pentru Emilian întâmplările acelea cu impact devastator păreau un prilej pentru forțele de ordine să își pună în act pulsiunile de agresivitate și sadism și devin justificarea pentru ura mocnită pe care acesta o are împotriva lor.

„Îi e complect indiferent cine face revoluția: comuniștii, socialiștii sau naționaliștii. Ceia ce îl interesează, este gestul revoltei, curajul de a ieși în stradă și a lovi, a ucide. Singurul sens pe care îl mai poate da vieții este acesta, al revoltei și responsabilității, al împotrivirii contra ticăloșiilor și murdăriilor din jurul lui.
[...]
...Locotenentul care lovește cu cizma... Jandarmii care calcă trecătorii în picioare... Mâinile acelea osoase și grele, mâini de gardieni publici, șarjând cu bastoanele de cauciuc; studenții încolonați în fața Facultății de Drept. Stă lângă statuia lui Asaki, îngrămădit de mulțime, ridicat pe grilaj ca să poată vedea mai bine ce se întâmplă. Și deodată un grup de soldați cu arma în mână aleargă spre Statuia Brătianu, în flanc; zgomotul acela de bocanci, panica pe care o provoacă înaintarea în pas alergător, lumea care fuge, fără motiv, fără să înțeleagă ce se întâmplă, așa, numai pentru că aude urale în fața Universității și vede venind soldați cu arma în mână. Se retrage spre dreapta, prins de mulțime. Un căpitan oprește pe soldați și elevii teteriști, iar doi jandarmi îi conduc în grădinița de alături, unde se mai află strânși încă vreo două duzini, înconjurați de un pluton.
— Și la cel dintâi gest de fugă, trageți!”