Roman citadin
Vezi un traseu literar
Ioan Ozun urmărește de pe margine o mică ceartă între două fete cochete
Calea Victoriei, 1929
Curent/Gen literar: Psihologic , Modernism
Înfometat și obosit, Ioan Ozun urmărește din dreptul librăriei Alcalay o discuție ușor tensionată între două fete alintate.
„- Lasă că ajungem acasă şi mai vorbim noi, domnişoară! ameninţă Ana.
- Sigur că o să ajungem. Şi sigur că o să mai vorbim... Eu nu-s ca tine sa stau înţepată toată ziua, fiindcă m’a respins un domn cu căciula brumărie.
Ana o fulgeră cu privirea. Sabina nepăsătoare, începu să desghioace coaja unei castane, muşcând din fructul făinos, parfumat şi cald.
În aerul aspru al iernei, mirosul era însă mai aţâţător. Ion Ozun care asistase la scenă rezemat de vitrina librăriei Alcalay, simţi o năvalnică ameţeală împăinjenindu-i privirea.
[...]
Se uită cu ciudă la copila în sweterul alb de lână, cu patinele atârnate pe braţ şi cu obrazul îmbujorat de frig.[...] Vedea numai o odraslă alintată de oameni sătui şi o înglobă în aversiunea lui de flămând.”
Librăria Alcalay Vezi loc
Ion Ozun își caută prietenul pe peron și în restaurantul gării
Calea Victoriei, 1929
Curent/Gen literar: Psihologic , Modernism
Gara de Nord Vezi loc
Idealul locuirii la hotel, Sabina își dorește o cameră cu fereastra spre Calea Victoriei
Calea Victoriei, 1929
Curent/Gen literar: Psihologic , Modernism
„— Numai de-am găsi camere la otel! Şi numai de-ar sosi mai repede vagonul cu mobile, să ne putem aranja casa…!
Calea Victoriei Vezi loc
Costea Lipan descrie strada ca pe un loc unde oamenii își vântură viața strâmbă și își etalează luxul plătit prin compromisuri
Calea Victoriei, 1929
Curent/Gen literar: Psihologic , Modernism
„Această aşa-zisă capitală, această aşa-zisă cetate fără nimic de cetate în ea a trăit şi trăieşte într-un veşnic azi fără un ieri, fără un mâine. Nu ştie ce înseamnă „strânge bani albi pentru zile negre!” E un oraş de „ce-am avut şi ce-am pierdut!” Care cum izbuteşte a împrumuta câteva sute de lei se aruncă într-o birjă ori într-un taxiu şi strigă şoferului sau birjarului: „Înainte!… Dă-i drumul înainte, oriunde!” Ce suflet să aibă un asemenea târg şi cetăţenii unui asemenea târg? Urbanism, arhitectură, monumente, muzee?… Simbolul nu e Calea Victoriei, tenia aceasta de stradă lungă-prelungă şi strâmbă, cotită, sucită, corcită, unde toţi îşi vântură o viaţă tot aşa de strâmbă, cotită, sucită, corcită?… Când trec şi îi văd pe toţi, şi mă văd printre dânşii la fel cu dânşii, atunci nu pot suporta oamenii, portul lor, vorba lor, năravurile lor, căci mă recunosc în ei. Îmi stă în gâtlej mâncarea, mi-e coclită gura şi mi-s strepeziţi ochii.”
Calea Victoriei Vezi loc
Spectacolul fermecător al Bucureștilor
Calea Victoriei, 1929
Curent/Gen literar: Psihologic , Modernism
Cafeneaua Capșa Vezi loc
Descrierea mormintelor părăsite unde primăvara izbucnește indiferentă la moarte
Calea Victoriei, 1929
Curent/Gen literar: Psihologic , Modernism
„— Mergem să ne mişcăm puţin? Am câţiva prieteni aici, cărora nu le-am mai făcut de mult vizită!… rosti Leon Mătăsaru, prinzând braţul lui Ion Ozun.
Îşi făcură loc prin mulţime.
Amândoi plecară printre monumente şi cruci. După grilajuri se vedea pământ răscolit, cu răsaduri proaspete de flori. Dar cele mai multe morminte se aflau într-o mută şi mare uitare.
Aceasta nu împiedicase primăvara să îmbrace mesteacănii plângători într-o balansată şi încă diafană perdea de frunze mărunte. Iarba creştea viguroasă şi deasă. Flori sălbatice şi proletarizate săltaseră vânjos printre scaieţi. Era în acest ţinut tăcut al morţilor o victorioasă irupţie a vieţii vegetale.”
Cimitirul Bellu Vezi loc
Ion Ozun se adăpostește în holurile hotelurilor de lux pentru a se încălzi și a simula întâlniri cu prieteni imaginari
Calea Victoriei, 1929
Curent/Gen literar: Psihologic , Modernism
„La palat ceasul arăta unsprezece, Se întoarse grăbit, ca un om care şi-a amintit ceva, ca să nu pară că hoinăreşte fără nici o ţintă precisă după ce străbătuse de şase ori acelaşi drum. În faţa hotelului „Continental” se hotărâse să intre şi să se încălzească în hol.
Grand Hotel Continental Vezi loc
Lumea voioasă a îndestulaților
Calea Victoriei, 1929
Curent/Gen literar: Psihologic , Modernism
„Bătrânul se născuse, trăise şi aştepta să moară în acest Bucureşti, despre al cărui trecut scrisese o istorie în trei tomuri; nepotul său acum sosea din viaţa vastă şi însorită a câmpurilor.
[...]
Vezi tu! mie Calea aceasta a Victoriei îmi apare întotdeauna ca un arbore. (Nu râde! Te-am prevenit că e o idee de bătrân!) Un arbore cu rădăcina în Lipscani şi în întortochetura aceasta stufoasă de străzi vecine, cu bănci, case de schimb, zarafi, angrosişti cu magazine mereu primenite şi până seara golite. De aici îşi pompează tot oraşul sucul vieţii. Banii şi belşugul. Substanţa şi podoabele. Ceea ce-i îndestulează nevoile lacome sau numai deşertăciunea… Tulpina îmi pare că e tot traiectul de aici, de la Poştă şi Casa de depuneri până la Capul Podului. Precum vezi, e o tulpină cam deşirată şi îndestul de strâmbă. Nu e un arbore rectilin şi aerisit. Dar pe scoarţa acestei tulpine mişună toate gâzele: şi cele urâte, şi cele plăcute ochiului; şi cele cu aripi, şi cele care se târâie; şi cele care adună, şi cele care risipesc!… Iar acolo, în vârf, de la Capul Podului înainte, se întinde Şoseaua şi aleele răsfirate cu vile, frunzarul umbros pentru desfătarea îndestulaţilor. Mergi într-o zi cu soare ca aceasta: ai să găseşti vânturându-se o lume voioasă şi gureşă în cele mai frumoase straie şi în cele mai scumpe vehicule. E o fluturare de aripi irizate şi o întrecere de culori într-adevăr încântătoare… Însă un lucru e bine să iei aminte: dacă fluturii au ajuns acolo, sus, omizile lor şi-au hrănit şi îşi hrănesc încă viaţa de aici, de jos, de la rădăcina Lipscanilor, din bănci şi case de schimb, societăţi cu o jumătate de miliard capital sau tejghele mucede de zarafi, iar praful irizat de pe aripi şi toată amăgeala pentru ochi le cară ambalate în hârtie de mătase tot din vitrinele Lipscanilor mereu primenite. De aici şi-au supt viaţa, dar şi răul de care adesea mor… Înţeleg că eşti nerăbdător să porneşti într-acolo! zâmbi cărturarul bătrân.
— Ai înţeles bine, unchiule! recunoscu tânărul cu obraz bronzat şi cu dinţi de zăpadă.”
Calea Victoriei Vezi loc
Fecioarele despletite, 1925
Curent/Gen literar: Realism , Psihologic , Modernism
Romanul Hortensiei Papadat-Bengescu, publicat în 1925 face parte din Ciclul Hallipilor, alături de Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns și Rădăcini.
Vezi carte
Concert din muzică de Bach, 1927
Curent/Gen literar: Modernism , Psihologic
Întreaga acțiune a romanului se învârte în jurul unui concert din muzică de Bach patronat de Elena Hallipa-Drăgănescu, eveniment monden de prim rang la care sunt invitați oameni din înalta societate a Bucureștilor.
Vezi carte
Curent/Gen literar: Psihologic , Modernism
Calea Victoriei se deschide cu o înfrigurată aşteptare din partea personajelor, să ajungă mai repede în Bucureşti, ca într-un liman al tuturor împlinirilor râvnite. Fiecare speră, e încredinţat că va afla aici tot ce a clădit cu imaginaţia în lungile...
Vezi carte
Curent/Gen literar: Realism magic
De la Focșani la București, de la Constantinopol la Viena, de la Paris la Tallinn, de la Allentown la Yaoundé, oglinzi, statuete chiwara, tramvaie fantomatice, sperietori de ciori, ciupercării care duc în miezul pământului, constelații pe chipuri de ...
Vezi carte