Concert din muzică de Bach

„… Biserica Amzei părea în sărbătoare. Încă de pe la trei lumea începuse a sosi, și la patru — ora ceremoniei — strada era aglomerată de trăsuri și automobile. Slujea un arhimandrit. Aducându-și aminte că așa se obișnuia la Tecuci pentru fete, Lina angajase muzica militară, sosită din vreme, ce se odihnea acum, înapoia bisericii. După consultări cu Elena și Nory, care amândouă opinaseră pentru serviciul însoțit de cor, convenise și cu „Cântarea”, ce se alăturase corului permanent al bisericii. Un zel postum descleștat de cuvântul, probabil energic, al lui Lică, urma îndărătniciei. Era poate și sentimentul compensației după legea de a da cui nu mai are nici un fel de nevoie. Vecinii umpleau curtea verde. Mortul nefiind din cartier nu se știa bine de cine e vorba. Unii spuneau că a murit o actriță de la Operă, alții un deputat. Circula însă stăruitor și versiunea că era o fată mare adusă de la spital, zvon răspândit de cei ce din ajun văzuse instalarea catafalcului. Unii adăugau că “era de boală molipsitoare”. Sicriul era acoperit. Erau aprinse toate candelabrele și florile se grămădeau treptat, aduse de doamne elegante în rochii negre. Erau acolo și mulți bărbați în ținută corectă de doliu. O zi minunată de aprilie, caldă, poleită. Mulți rămăsese pe scară sau în amvon și, păstrând cuviința locului, vorbeau discret între ei. Din cauza zilei frumoase, glasul lor șoptit era vesel și fețele toate luminoase. De altfel, era o ceremonie indiferentă.”

„Impresia de scufundare dată de viteză Elena o simțea cu corpul ei mai mereu părăsit pe perine. Subt acea lâncezime ceva se precipita undeva în ea, într-un adânc. Marcian sta drept, rigid, cu capul înainte, cu ochii pe vidul distanței. Elena mișcă puțin picioarele încurcate în pledul lunecat. Marcian se aplecă și i-l ridică mașinal. Fără să-și dea seama, mâna îi rămase peste pled, pe genunchiul ei. Ochii Elenei luminară calzi la adăpostul pleoapelor. Licolnul lansat, fugea peste șosea ca purtat prin aer, pe drumul fără obstacol, drept, interminabil.  În mișcarea ușoară a trăsurii, Elena se lăsă strămutată nesimțit spre Marcian.”