Cartierul Rahova

„Câteodată alegi o seară la karaoke în

Detrimentul psihoterapeutului cu porumbei

În grădinile pe care le-am proiectat în

Rahova City nu vei găsi niciodată mușețel și

Nici quinoa. Tăcerea, doar o formă discretă de

Respirație

Ce poți face cu un creion argintiu și cu un raportor din

Trusa de geometrie a Andreei. Dacă nu ai talent la desen

Nu mare lucru. Există trei mese principale și două momente

Esențiale de care ar fi bine să ții cont. La 9:30 și la 16:30 fructe sau

iaurturi cu

Un conținut de grăsime de maximum 2%. În niciun caz nu încerca

Iaurtul grecesc de la Salad Box. Și nici budinca de chia cu unt de

Arahide și banane. Efectul produselor Natur Haus va fi mult diminuat în momentul

În care nu respecați regulile simple ale dietei. Ce poți face cu un

raportor dar cu un echer

Construit după principiul triunghiului echilateral

Rahova City ar putea fi numele unei trupe de post-punk apocaliptic

Nimic esoteric nimic din proximitatea cabinetului de psihoterapie

Dacă vei suna la 49 ușa va fi larg deschisă și nu te va întreba

Nimeni de ce te holbezi la ghepardul din paginile revistei”

Rahova e un personaj în sine în cartea lui Gilbert Costache, locul de unde copilul rom a plecat, care l-a format și care l-a urmărit mereu, din Spania până la New York. 

„Cartierul m-a urmărit mai mereu, după cum vezi. Când încerci să fugi de responsabilitățile astea, cartierul abia te așteaptă să-ți pună piedică și să-ți dea pe la nas o bătaie.”

„Eu eram deja pus pe ceartă, dar și pe caterincă. Imediat a ieșit cartierul din mine.”

„Bucureștenii își dau seama repede cine e crescut în cartier, cine a stat în bibliotecă sau vine de prin alte regiuni ale țării. Alex vorbește lejer cu toată lumea, cu ușoare inflexiuni burgheze, dar poți să-i simți și accentul de Rahova. Da, există accente de diferite cartiere și inflexiuni pe zone. În Colentina, se vorbea mai pe prietenie și dulceață. În Militari voiau să pară mai duri, erau mai bățoși. Pantelimonul vorbea dintr-o bucată, iar Rahoviștii aveau și dulceață, și ștocăreală. Noi spunem ștocăreală la vrăjeală, asta înseamnă că știi să-ți atingi scopul, dar nu prin duritate, ci prin dulceață. Ești rahovist dacă înțelegi dume.”

„Era așa mare amărăciune pe atunci în ghetourile din cartierul nostru, că un băiat îngropat în datorii s-a aruncat de la etaj.”

„Cartierul Rahova era ca în melodia După blocurile gri. La piață auzeai băieți că strigă ce telefoane au de vânzare și prețul: „Ia la băiatu’, Nokia 1310 la 2 milioane, ia la băiatu“’. Cumpăram și eu uneori, ca să le vând la un preț mai bun. Îl aveam pe un băiat, Paul Curcanu’, cu care făceam combinațiile astea și mai ieșeam pe plus.

Într-o zi, mă plimbam cu un văr până la piață. În drum către autobuzul 139, am văzut mașina unuia dintre greii cartierului. Când ne-am uitat mai bine, nu ne-a venit să credem. Era prima dată în viața noastră când vedeam urme de gloanțe. Mașina era lăsată pe o stradă de lângă casa lui, să vadă tot cartierul ce s-a întâmplat. Cumva era un mesaj? Nu înțelegeam cine și-a permis să facă asta, omul era cel mai temut.”

„Jocul de-a mafia din capul meu nu mai era glumă. Era multă cruzime în jur și nu scăpam de scenele alea nici când ajungeam acasă, la siguranță. M-am speriat și am zis că, dacă o să continui pe drumul ăsta, pot să sfârșesc chiar rău. Gloanțe, cuțite la gât, ciocane… păi, normal că se vorbește așa de Rahova. Până să dau ochii cu alte cartiere, orașe sau țări, credeam că așa e peste tot.”

Gilbert a crescut în Rahova, în zona Petre Ispirescu, într-un apartament alături de mama lui, tatăl (până când părinții au divorțat), fratele Malu și bunica Florica. 

„În balconul din apartamentul de pe Petre Ispirescu, găseai mereu găleți din plastic pline cu garoafe, dar nu orice garoafe, cel mai des erau roșii, îmbujorate, așa zicea frumoasa de mamaie Florica.”

„Fotbalul și joaca cu prietenii din blocul M139 din Petre Ispirescu erau de neînlocuit. Eram mulți copii de aceeași vârstă și mereu inventam jocuri noi.

Eu și Malu ne iubeam mult. Transformam sufrageria în stadion – făceam o minge din mai mulți ciorapi îndesați unul în altul și trăgeam la poartă. Poarta era din perne. Poziția de start era întotdeauna în fața canapelei vișinii, asortată cu draperiile.”

„Într-o noapte din vara lui 1997, dormeam în aceeași cameră cu mama, în apartamentul nostru din Rahova. Eu aveam zece ani, iar Malu, fratele meu mai mic, dormea cu mamaie Florica în altă cameră.

Dormitorul nostru avea un geam care dădea în spatele blocului, unde era și bara de bătut covoare. Geamul era deschis și de afară veneau liniște și un pic de lumină. La un moment dat, m-am trezit. Eu eram la perete, iar mama ar fi trebuit să fie lângă mine, dar nu mai era. Distingeam siluete. Două forme stăteau pe marginea patului recamier. Un spate îndoit, al mamei. Celălalt spate era al lui tata. Energia din cameră era ca o gaură.

Din conversație am putut să înțeleg că părinții mei vorbeau niște lucruri foarte serioase și că ceva grav și important se întâmplă.

M-am făcut mic, mic, mic, să mă ascund în cearșaful cu care eram învelit, dar tot se vedea că sunt eu.

Tata o anunța pe mama că nu mai vrea să continue căsnicia. Mama se împotrivea și plângea. Plânsetul ei parcă venea din suflet, îi simțeam adâncimea durerii.

Când să mai spui Sunt și eu aici, aș vrea să vă împăcați?

În momentul ăla, m-am simțit inexistent.

Toată copilăria și adolescența aveau să mă bântuie plânsetul și suferința mamei.”

„După-amiaza, ne-am întors în cartier. În spatele blocului nostru era un cort mare, și în jurul lui se strânseseră sute de persoane de la toate scările din zonă. Nunta alor mei colora griul comunist în care se scălda cartierul. Pe trotuare erau parcate multe Mercedesuri cu geamuri fumurii, ale neamurilor din partea bunicului Gruia. Talentu’ nostru merțanele. Pe lângă cort se vindeau semințe, înghețată, baloane, era ca la un festival. Bărbații aveau ochelari de soare și erau un amestec de cowboy à la Clint Eastwood și mafioți d-ăia frumoși. Frumusețea aia de îți taie respirația. Muzica venea de la boxe mari și se auzea până la capătul străzii. Nu se îngrijora nimeni că decibelii ar putea supăra vecinii.”