Deschide în Google Maps
Fosta Mănăstire Sărindar
Biserica Sărindar a fost construită la jumătatea secolului al XVII-lea de către boierii Cocorăști drept pentru care a și purtat numele alternativ Biserica Coconilor. A avut o istorie amplă și zbuciumată. De la bun început construită pe un teren mlăștinos, a fost restaurată de mai multe ori, a servit de-a lungul timpului ca biserică, vistierie și sanatoriu sau cum i se spunea pe vremuri „balamucul Sărindarului”.
Cea mai bună perioadă pe care a cunoscut-o a fost la jumătatea secolului al XIX-lea; datorită amplasamentului central era folosită de oameni de vază ale orașului pentru nunți sau botezuri fastuoase, iar de sărbători clopotele și cântările se auzeau până departe înspre mahalalele Bucureștilor.
În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea a ajuns într-o stare iremediabilă de degradare iar primarul de atunci, Nicu Filipescu, a dispus demolarea ei. Pe locul fostului altar s-a construit Fântâna Sărindar (cu ocazia vizitei lui Franz Joseph) iar în 1913 a fost ridicată clădirea actualului Cerc Militar.
Sursa și detalii: https://b365.ro/pe-calea-victoriei-era-candva-o-manastire-cu-turnuri-biserica-sarindar-se-afla-pe-locul-cercului-militar-iar-bucurestenii-au-plans-cand-a-fost-demolata-502915/
Demolarea Mănăstirii Sărindar lasă urme adânci în mentalul colectiv al bucureștenilor
Viața începe vineri, 2009
Curent/Gen literar: Ficțiune istorică
Perioada: Contemporan
Tip de loc: Mănăstire
Tag-uri: Literatură scrisă de femei , Istorie urbană
„Luni s-a ținut la Ministerul Cultelor licitația pentru dărâmarea bisericii Sărindarului. Dărâmarea s-a adjudecat pe preț de 3500 lei. Lucrarea trebuie sfârșită până într-o lună.”
Apoi, din perspectiva amintirilor aceluiași personaj, descoperim impactul pe care această decizie l-a avut asupra bucureștenilor.
[...]
Dar în biserică se căsătoriseră o bună parte din oamenii de seamă ai Bucureștilor, iar o altă parte, mai puțin norocoasă, fusese condusă de acolo pe ultimul drum. Așa că dărâmarea rănea multe amintiri. Nicu Filipescu era dintre junii care cred că e mai bine să dărâmi ce-i șubred decât să pierzi timp consolidând și salvând. Se lucrase cu pușcăriași, fiindcă nimeni nu voia să se atingă de un lăcaș sfânt. Efectul asupra bucureștenilor a fost mai rău decât s-a putut prevedea, veneau bătrânii plângând și cereau să li se dea și lor măcar o cărămidă, s-o ia acasă, să-i păzească de rele. Curios, de când nu mai era pe lume, parcă bucureștenii vedeau mai bine Sărindarul decât atunci când fusese.”
„Trăsura noastră era în mers, iar prichindelul (era) în dreptul fostei mănăstiri Sărindar (încă mă doare sufletul c-au dărâmat-o, era catedrala Bucureștilor, lumea zice c-or să vină nenorociri!)”
„Trecea zilnic pe lângă locul fostei biserici din capul străzii Sărindar, în drum spre Universul, și tot zilnic îi părea rău de ea. Anul trecut se fãcuse acolo un moft de fântână, doar pentru vizita lui Franz-Josef, iar acum iar nu mai era decât loc gol.”
Nunțile care nu se mai întâmplă ale lui Leonică
Curent/Gen literar: Clasic , Nuvelă
Perioada: 1880 , Secolul al XIX-lea
Tip de loc: Mănăstire
Tag-uri: Satiră , Pamflet , Umor , Literatură școlară
„Era sâmbătă. A doua zi seara mă gătii cum putui mai bine, și la ceasurile nouă fără ceva mă aflam la Sărindar. În loc însă de a găsi la biserică masalale și trăsuri ca la toate nunțile, găsii curtea pustie și ușa bisericii închisă. Gândii că m-am înșelat în privința datei, ceasului sau numelui bisericii. Mă apropiai de un felinar și citii încă o dată invitația: nu mă înșelasem de loc. Ieșeam din curtea Sărindarului fără a ști ce să crez, când mă lovii piept în piept cu... Leonică în original.
— Veniseși la nunta mea?
— Firește.
— Nu se mai face: am stricat. Nu mă vrea, pace bună! Lac să fie, că broaște... destule!
Peste vreo două luni mă pomenesc cu un plic: era o nouă invitație la nuntă, întocmai ca cea dântâi, numai numele domnișcarii era altul. — În ziua nunții lui Leonică am lipsit din oraș. Întorcâdu-mă a treia zi, îl întâlnesc mergând la cancelarie.
— Mă iartă, frate Leonică; n-am putut să-mi împlinesc datoria prietenească...
— Despre ce?
— N-am putut veni la cununia dumitale. Am fost la țară. Dar tot mai bine mai târziu decât niciodată: îți urez viață fericită și moștenitori câți dorești.
— Ce cununie? ce viață? ce moștenitori? Gândești că m-am cununat?
— Am primit invitația...
— Da, dar am stricat tot. Nu mă vrea, pace bună! Lac să fie, că broaște... destule!
Primisem al cincilea bilet de cununie din partea lui. Știam acuma bine că broaște destule!”
(Din nuvela Broaște destule)
Curent/Gen literar: Ficțiune istorică , Roman de epocă
„Viaţa începe vineri e o carte care poate fi citită ca roman poliţist, roman fantastic pe tema călătoriilor în timp sau roman istoric, dar cititorul va fi enorm câştigat dacă va uita de toate aceste categorii şi-o va vedea pur şi simplu ca pe o lume ...
Vezi carte
Nuvele,
Curent/Gen literar: Clasic , Nuvelă
Vezi carte