Strada Buzești

Ladima, îndrăgostit de Emilia îi trimite acesteia o scrisoare:

„Țin foarte mult să te rog un lucru... Am invitat la masă... mergem într-un loc unde se mănâncă admirabil, e o cârciumă pe Buzești la Nepotu — trei buni prieteni ai mei...”


Emilia merge la întâlnire și se întoarce "deziluzionată" de amicii lui Ladima:

„Am fost... Vai ce seară... Erau niște rable, de parcă eram în spital... Unu n’avea dinți și făcea spirite... altul făcea pe curtezanu. Ce prieteni și-a găsit el!.. Am stat numai până la 11 că mi s-a părut o prostie să pierd noaptea cu o adunătură ca asta.„

„De la etajul 10, de câte ori ies să fumez o țigară-n balcon, văd lumea ca-n palmă, Calea Victoriei întreruptă de vârfurile blocurilor-turn, ultimele case rămase în picioare spre Buzeşti, cu cariatidele mâncate de apa ploilor, singurul plop stingher care se mai întinde ca un semn de exclamație şi se pierde, uneori, în norii rozalii ai asfinţitului. Nu reuşesc, când mă plimb spre Piaţa Buzeşti, să-l găsesc, e ca şi cum el n-ar exista decât de aici, de la fereastra mea, o pată de verde care se destramă în vânt. E atât de singur în deşertul de beton, că-mi vine să mă duc şi să-l scot din peticul lui de pământ ca să-l plantez în balcon. Ar fi mai puţin stingher, lângă floarea de hârtie şi cei câţiva cactuşi, ca un străin într-un tren plin de necunoscuţi, dar nu ca un călător singur în deşert.”

În încercarea de a-și spăla vinovăția pentru amantlâcul cu tânăra Voica din Drăgășani, Stere își scoate soția la plimbare în lume. Cu toate acestea, ieșirea din mahala - prin zonele puțin mai înstărite și efervescente ale orașului, Calea Negustorilor (Grivița), Gara, Buzești - devine un prilej pentru a-și cântări propria condiție, cu un amestec de invidie, admirație și inadecvare față de lumea bogată din jur.

„Şi trecură mai departe spre Buzeşti, unde ştia cârciumarul o grădină de vară de avea bere şi mititei. Cum se însera, nu mai aveai loc. Numai oameni cu bani. Se aşezară la o masă, cerură câte ceva, cu economie, priviră împrejur. Stere se uită la femeile de la mesele vecine şi parcă atunci deschise ochii asupra lumii. Altfel arătau. Frumoase, subţiri, vesele, împodobite şi tinere. Pe mâinile lor străluceau brăţări şi inele de aur. Se jucau cu mărgelele de la gât şi beau din paharele aburite. Se uită şi la a lui. Lina avea pe faţă o oboseală abia ascunsă, şi rochia ei, făcută cu luni în urmă, şedea rău pe trupul slăbit. Năduşise la subsuori şi nu spunea nimic. Sorbea numai berea rece şi înţepătoare, fericită puţin, abia gustând din friptura proaspătă adusă de chelner.”