Ultima carte
Vezi un traseu literar
Anul publicarii: 2024
Editura: Nemira
Perioada: Contemporan
Curent/Gen literar: Postmodernism, Science-fiction
Tag-uri: Horror
Ne vedem la capătul poveștilor.
Cel mai recent roman al lui Marian Coman se deschide cu cea mai veche istorie din lume: una de iubire. Într-un prezent apropiat, Alex te trage în povestea lui și a Adei. Nu-ți lasă vreme să te înduioșezi, căci, curând, descoperi că-ți relatează ultima lor zi împreună. În paralel, îl întâlnești pe Manu, care te lasă să pătrunzi în intimitatea gândurilor sale de scriitor aflat în plină criză creativă. Cei doi îți vor fi aproape pe tot parcursul cărții, ba unul, ba celălalt, până când destinele li se întrepătrund, permanent la granița dintre realitate și ficțiune, dintre virtual și real, dintre povești.
Ultima carte are, de altfel, darul acela aparte al literaturii bune: să schimbe ceva în tine la finalul lecturii.
„Cine o omoară pe Ada, iubita programatorului Alex Brănescu? Cum are ea 27 de ani în 2019 și 20 în 1974? Se poate călători în timp, citind De veghe în lanul de secară? Cine sunt securiștii Gicu și Neacșu, care torturează în timp ce ascultă Dan Spătaru? Dar pictorul Matei, stăpânul vieții veșnice din tărâmul poveștilor uitate? Cu ce secret teribil îl șantajează pe Alex? Citiți Ultima carte a lui Marian Coman: alertă și intensă de la prima până la ultima pagină. O ficțiune speculativă care le-ar fi plăcut lui Robert A. Heinlein și Baran Bo Odar.“
Ion Manolescu
„După Omulețul din perete și alte povestiri fantastice, Marian Coman revine cu un roman care adaugă încă o piesă de puzzle în universul inedit construit anterior și îi reconfirmă atât vocația de povestitor autentic, cât și statutul pe scena literară românească.
Sub forma unor consemnări diaristice, cu ingrediente science-fiction, horror și policier, combinate într-un realism încheiat până la ultimii nasturi, cu accente livrești și științifice, ludice și dramatice, cu o coloană sonoră eclectică, cu episoade tulburătoare, personaje în carne și oase, teme profunde și-un stil recognoscibil, Ultima carte reușește să-și seducă cititorii, indiferent de profilul lor, și să le rămână în minte, multă vreme după ce dau ultima pagină.“
Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor
Târg agricol
Dată: 18 septembrie 1976
„Pe 18 septembrie, în București, într-o sâmbătă, nu știam cum să plec mai repede de la un târg agricol desfășurat în locul care, într-o altă viață, se numea sau avea să se numească Romexpo. Trecusem de intrarea principală, pe lângă chipul gigantic al lui Ceaușescu, și pe sub afișul pe care scria:
„Expoziția Realizărilor Economiei Naționale“. Căscam gura la un raft pe care erau ordonate conserve de legume, când am auzit o voce în spatele meu:
— Ai avut dreptate. A aterizat pe 20 iulie.
Când am văzut-o pe Ada, m-am simțit de parcă cineva m-a salvat de la înec. De parcă toți anii ăștia fusesem lăsat pe fundul unei ape, să mă zbat fără aer, iar acum cuiva i s-a făcut milă de mine și m-a scos la suprafață, la aer. Ada zâmbea.
— De fapt, a amartizat, a spus tot ea.”
Romexpo Vezi loc
Alex stă de vorbă cu Ada în balconul mătușii ei
Dată: 18 septembrie 1976
„În seara aia, mult mai târziu, stăteam în balconul apartamentului mătușii ei, într-un bloc din Romană, și ne uitam la luminile orașului. Soarele se pregătea să apună, iar noi eram aproape goi acolo, în răcoarea serii de septembrie.
— Știi? mi-a spus. Mi-ar plăcea să avem puterea să oprim timpul. Mașinile să încremenească sub noi. Vântul să nu mai scuture frunzele copacilor, păsările să rămână suspendate, cu aripile desfăcute pe cer. Să avem pentru totdeauna clipa asta, în care doar noi ne putem mișca. Nimeni să nu ne știe și nimeni să nu ne vadă. Să coborâm pe stradă și să mergem printre oamenii înțepeniți asemenea unor statui. Să nu mai dăm drumul secundelor să curgă. Să nu ne întoarcem la viețile noastre.”
Piața Romană Vezi loc
Alex se trezește în Cișmigiu, cu câteva ore înainte ca Ada să fie ucisă
Dată: 11 aprilie 2019
„Mă dezmeticeam. Auzeam frunzele foșnind în vânt. Din apropiere, o bufniță sau o altă pasăre de noapte a tăiat liniștea. Au urmat un claxon prelung și alte zgomote de mașini. O înjurătură și râsete în depărtare. Când am deschis ochii, am văzut coroanele copacilor. De undeva, venea lumina galbenă a unui bec.
M-am ridicat cu greu. Am făcut un pas, după care am căzut. Îmi vâjâia capul, iar durerea și usturimea din picior scormoneau în mine ca un cuțit fierbinte prin unt.
Un parc. Eram într-un parc. Mai mult m-am târât decât am mers, până pe o alee, apoi m-am agățat de marginile unei bănci din fier forjat. În ciuda durerii, nu mi-a luat mult să înțeleg. Propriul meu text funcționase asemenea cărților. Propriul meu text fusese o poartă. Coala pe care apucasem să scriu câteva rânduri era pe jos, la un pas de mine. M-am aplecat cu greu și am luat-o, am împăturit-o și am băgat-o în buzunarul cămășii.
Dacă lucrurile stăteau așa cum bănuiam, însemna că eram în București, în primele minute ale zilei de 11 aprilie. Cu câteva ore înainte ca Ada să fie ucisă. Gândul ăsta mi-a dat putere și, în același timp, m-a făcut să lăcrimez. Dacă aș fi știut că puteam face asta, aș fi făcut-o de mult. Am pornit fără țintă pe o alee. Mi-a trecut prin minte că arăt și că mă mișc precum un zombie din The Walking Dead. Și că, dacă aș încerca să vorbesc, aș horcăi ca unul. Apoi, în ciuda întunericului, am recunoscut locurile. Cișmigiu. Eram în Cișmigiu. În mintea mea, am apucat să merg până la poartă și am ieșit în Bulevardul Regina Elisabeta. În realitate, am căzut inconștient în mijlocul aleii.”
Parcul Cișmigiu Vezi loc
Trezirea în Parcul Cișmigiu
„Mă dezmeticeam. Auzeam frunzele foșnind în vânt. Din apropiere, o bufniță sau o altă pasăre de noapte a tăiat liniștea. Au urmat un claxon prelung și alte zgomote de mașini. O înjurătură și râsete în depărtare. Când am deschis ochii, am văzut coroanele copacilor. De undeva, venea lumina galbenă a unui bec.
M-am ridicat cu greu. Am făcut un pas, după care am căzut. Îmi vâjâia capul, iar durerea și usturimea din picior scormoneau în mine ca un cuțit fierbinte prin unt.
Un parc. Eram într-un parc. Mai mult m-am târât decât am mers, până pe o alee, apoi m-am agățat de marginile unei bănci din fier forjat. În ciuda durerii, nu mi-a luat mult să înțeleg. Propriul meu text funcționase asemenea cărților. Propriul meu text fusese o poartă. Coala pe care apucasem să scriu câteva rânduri era pe jos, la un pas de mine. M-am aplecat cu greu și am luat-o, am împăturit-o și am băgat-o în buzunarul cămășii.
Dacă lucrurile stăteau așa cum bănuiam, însemna că eram în București, în primele minute ale zilei de 11 aprilie. Cu câteva ore înainte ca Ada să fie ucisă. Gândul ăsta mi-a dat putere și, în același timp, m-a făcut să lăcrimez. Dacă aș fi știut că puteam face asta, aș fi făcut-o de mult. Am pornit fără țintă pe o alee. Mi-a trecut prin minte că arăt și că mă mișc precum un zombie din The Walking Dead. Și că, dacă aș încerca să vorbesc, aș horcăi ca unul. Apoi, în ciuda întunericului, am recunoscut locurile. Cișmigiu. Eram în Cișmigiu. În mintea mea, am apucat să merg până la poartă și am ieșit în Bulevardul Regina Elisabeta. În realitate, am căzut inconștient în mijlocul aleii.”
Parcul Cișmigiu Vezi loc
Alte cărți
Curent/Gen literar: Postmodernism
Profesorul Faustin locuia în cartierul Uranus, pe Strada Sirenelor, într-o veche casă negustorească, scăpată ca prin minune de demolările din timpul lui Ceauşescu. Destul de dărăpănată pe dinafară, această locuinţă în care vieţuiseră, aşa cum voi afl...
Vezi carte
Curent/Gen literar: Postmodernism , Liric
Vezi carte
Curent/Gen literar: Postmodernism , Liric
Ediție sonoră* în lectura autoarei *Edițiile sonore pot fi ascultate prin scanarea codului QR afișat pe ultima pagină a cărții (chiar și ca link). Linkul/codul facilitează accesul la mediul digital pe care e stocată arhiva audio. Nu se poate vinde c...
Vezi carte
Curent/Gen literar: Liric , Postmodernism
Poezia lui Mugur Grosu te poartă în simțuri contradictorii, ambisexe, ritmate de situații limită, morți nemuriți și iubite neiubite se ivesc în câte o gară prin călătoria prieteniei.O face cu PACE.
Vezi carte
Curent/Gen literar: Postmodernism
Romanul postmodern Miezul nopții în cartierul felinarelor stinse de George Cornilă poate fi descris ca o pânză de păianjen, în care inocența, iubirea, violența, misterul și sexualitatea se amestecă, iar întâmplările se cer așezate, asemenea unor pies...
Vezi carte