Literatură pentru copii

„Poate că unii dintre voi au idee cum e să fii sora mai mică, iar eu sunt sora mai mică! Păi e ca și cum ai avea mereu întârziere, ca trenurile din Gara de Nord. Sau ca și cum, pe stradă, ai alerga mereu în urma celorlalți.”

„Am venit pe lume într-o garsonieră din Drumul Taberei, unde Elena, creatoarea noastră, împletește în fiecare iarnă mănuși, fulare și șosete din lână și le vinde la Târgul de Crăciun din centrul orașului. Roxana, fetița Elenei, e nașa tuturor obiectelor împletite: ea le dă nume.
 — Pe tine te cheamă Mit, iar pe tine, Finga, ne anunță ea pe un ton destul de oficial.”

„Am avut norocul să nu petrecem prea mult timp pe tarabă, la Piața de Crăciun de la Universitate. Către amiază, un bărbat tânăr ne-a luat în custodie, după ce a plătit prețul cerut de vânzător. Am călătorit apoi în portbagajul mașinii lui, iar seara ne-a învelit într-o hârtie strălucitoare și, după o altă călătorie cu mașina, am fost așezați sub brad, judecând după miros.”

„Strada Timpului șerpuia prin centrul Bucureștiului și era îngustă și lungă, așa că am mers câteva minute bune până când am ajuns la numărul 77. În fața noastră s-a ivit o casă impunătoare, dar veche și părăginită. Cândva fusese gălbuie, însă acum avea o culoare ștearsă, pământie. Tencuiala era crăpată și deasupra ferestrei largi de la primul etaj se zărea cărămida. Casa era înaltă, cu un etaj și mansardă, și avea o curte mică în față și pe una din laturi. Gardul de fier forjat care o înconjura era ruginit și cu vopseaua crăpată. Pe cutia poștală, cu ușița atârnând într-o rână, se distingea numărul 77.”

„Tatăl ei spusese că valurile înalte de șapte metri, nemaipomenite pe coasta Mării Negre, fuseseră menționate și în ziarele vremii. Se dusese el însuși mai târziu la Muzeul Hărților, ca să le citească și să se convingă că nu-și imaginase lucrurile în copilărie. Astea s-ar fi numit Documente Istorice.”

„Stiam de mutarea asta încă de când eram în spital. Mi-era teamă de momentul în care aveam să-mi văd toate lucrurile într-o cameră nouă. Dar impactul n-a fost prea dur. Camera era largă și luminoasă, cu ferestre mari care dădeau spre Parcul Icoanei. Toate lucrurile mele erau aici, Parcă îmi demontase cineva camera din apartamentul ma-mei, bucată cu bucată, și o refăcuse identic într-alt loc. Până și caietele și pixurile erau aşezate fix cum le lăsasem pe birou înainte să plecăm în vacanță. Se vedea că tata își dăduse silința să-mi facă tranziția mai ușoară, și apreciam asta, doar că nu prea îmi venea să i-o arăt.”

„Tatăl lui era un cunoscut violonist, care cânta pe scene din întreaga lume, iar mama lui era pianistă. Cei doi frați mai mari erau studenți la Conservator. Horia însă era fix pe dos: nu-i plăcea deloc muzica și, în ciuda insistențelor părinților, habar n-avea să cânte la vreun instrument. Era, în schimb, pasionat de computere și de robotică. Mereu meșterea la câte o invenție.”

„La asta visează și eroii poveștii noastre, Ionuț și Diana, colegi de școală, vecini și parteneri de joacă. Amândoi locuiesc de când se știu în Ferentari, pe Strada Trompetului. (dacă vă întrebați ce-i aia un „trompet”, aflați că nu e deloc același lucru cu o „trompetă”! Trompeta este un instrument, în timp ce trompetul este instrumentistul care cântă la ea.) (...) Într-o după-amiază cam plictisitoare, în care temele la mate îți dau bătăi de cap și nimic nu pare să se lege (nici pisoiul n-are chef de joacă și preferă să doarmă!), cel mai bine este să ieși din casă și să-ți cauți prietenii. Ionuț își ia kendama, obiectul la care ține cel mai mult, se strecoară pe lângă camera bunicii și iese afară, pe strada pustie, toropită de căldură. Se îndreaptă către numărul 9A și sună la casa cu poartă verde, unde locuiește Diana.
 Când Ionuț a venit să o cheme la joacă, Diana i-a zis mai întâi că nu iese, dar el a tot insistat.
 — Hai, Diana, am învățat niște scheme noi, hai să-ți arăt!”

„A fost odată În Ferentari... Stați așa! Voi ați fost vreodată în Ferentari? E un cartier din București, cu case, blocuri, magazine și școli ca oricare alt cartier și, desigur, cu o mulțime de copii care s-ar juca de dimineața până seara, când părinții lor vin să-i cheme înapoi acasă.
 Zilele de vară sunt fierbinți și vesele în Ferentari. Nu e un lucru neobișnuit să vezi pe alee o piscină gonflabilă în care se bălăcesc copii sau, în serile de sâmbătă, un cort de nuntă întins între blocuri.”

„De-atunci, voios și zâmbitor / Stă iar la circ Apolodor / Pe gheața unui răcitor; / Dar nu în Târgul Moșilor. / Pe cât se pare s-a mutat, / Voi însă îl găsiți ușor: / E foarte simplu de aflat / Adresa Circului de Stat. // Acolo cântă. E tenor. // Și vreau să-mi scriți, neapărat, Cum v-a primit Apolodor.”