Strada Uranus

Stradă Zonă din București Bucuresti

Strada Uranus din București este, poate, unul dintre cele mai puternice simboluri ale istoriei recente a orașului. Astăzi, ea reprezintă o "cicatrice" urbană, fiind doar o rămășiță a ceea ce a fost odată inima unui cartier pitoresc și vibrant, demolat aproape în totalitate în anii '80 pentru a face loc Casei Poporului.

Foto: Imagine a Podului Izvor către strada Uranus, de la înălţime, realizată de către Dinu Lazăr, via bucurestiivechisinoi.ro

Evenimente

Cărți

Articole

Evocarea Bucureștiului văzut de la mansarda unui bloc turn

Orbitor, 2007

Mircea Cărtărescu

Curent/Gen literar: Postmodernism

Perioada: Contemporan

Tip de loc: Stradă

„După fiecare astfel de ieşire mă-ntorceam aici, în mansarda mea, în vârful blocului stacojiu de pe Uranus, bloc pe care-l ştiam încă din adolescenţă, căruia-i dădusem târcoale pe când nici nu bănuiam că-ntr-o zi am să las totul baltă ca să-mi realizez visul dintotdeauna: mansarda cu un scaun, o masă şi-un pat, în care să trăiesc, aureolat de singurătate, o viaţă nepământească. În care să încerc (cum fac de trei luni încontinuu) să mă-ntorc acolo unde nimeni nu s-a-ntors, să-mi amintesc ce nimeni nu-şi aminteşte, să-nţeleg ceea ce nici un om nu poate să înţeleagă: cine sunt, ce sunt. Toamna trecută am închiriat garsoniera, în care m-am mutat progresiv, mai întâi câteva ore dimineaţa, doar pentru scris, apoi pentru somnul de după-amiază, în fine pentru zvârcolirile şi coşmarele nocturne. E o cameră mică, având tavanul în pantă accentuată dinspre peretele cu uşa spre cel cu fereastra. O ciudăţenie e că fereastra e ovală ― are pe dinafară o ghirlandă de ipsos susţinută de doi amoraşi ―, aşa că-n cadrul ei, ca într-o ramă de tablou cam pretenţios, se vede Bucureştiul, conglomerat de clădiri şi vegetaţie sub un cer mereu schimbător. Masa e chiar în faţa ferestrei şi se scaldă-n lumina ei, pe când patul e sfios şi umbrit, în colţul întunecat. Patul e adâncul adâncului cuibului meu de păianjen. Masa de scris e doar o proiecţie a patului meu.

[...]

Mă ridic în picioare şi privesc, de la masa de scris, Bucureştiul, oraşul meu, alterego-ul meu. Blocul ciudat de pe strada Uranus, în care mam decis să locuiesc, mi s-a părut întotdeauna penisul erect, stacojiu, cu vene şi cabluri străbătându-l pe sub piele, al oraşului. Cu craniul meu străveziu în amurg, cu trupul meu subţire şi fluturător, ros de strălucirea ferestrei, sunt doar o spermie gata să ţâşnească spre cer. Până în depărtare, unde se vede Interul, oraşul îşi ridică volumele amestecate cu crengi, acoperişurile amestecate cu nori. Fereastra mea cea ovală e însă prea micuţă ca să mai pot avea senzaţia de lipsă de margini a priveliştii, cum o aveam în adolescenţă, în Ştefan cel Mare, înainte să se construiască blocul de vizavi.

[...]

Acum, că a rămas singur în picioare în mijlocul deşertului atomic de fiare strîmbe, moloz şi ziare boţite aruncate peste fecale vechi, blocul de pe Uranus, unde stau de peste trei ani ― şi unde, pe masa mea, se ridică acum un alt bloc, de foi scrise cu pixul ― îşi arată mai bine gloria şi turpitudinea. Penis priapic, grozav de dureros, al celui mai trist oraş din lume, blocul meu a rezistat demolărilor şi, până la mamutul congelat al Casei Poporului din zare (şi ocupînd aproape toată zarea), e singura clădire care veghează, singurul obiect vertical într-un loc unde nu a rămas piatră pe piatră. Când ies dimineţile să-mi iau pâine şi lapte mă afund până la glezne în praful în care s-au prefăcut fostele case negustoreşti şi tihnite ale cartierului. De când s-a schimbat lumina şi turbioanele de vînt cald ale primăverii au început

să lingă zidurile, casele s-au golit de locatari şi de mobile, geamurile s-au făcut ţăndări, lemnul cercevelelor a putrezit şi frumoasele, tandrele, ciudatele, voluptuoasele, atrocele, spectralele triburi de ipsos ale gorgonelor şi atlaşilor ce sprijineau balconaşele de fier forjat, femei estropiate, bărbaţi mutilaţi, spoiţi otova cu aceeaşi tencuială roză, s-au fărîmiţaţ în şuierul fulgerător al alternanţei zi-noapte-zi-noapte.”

Strada unde locuiau Letiția și Petru

Provizorat, 2017

Gabriela Adameșteanu

Curent/Gen literar: Postmodernism

Perioada: Contemporan

Tip de loc: Stradă

Locuința imaginată a cuplului Letiția și Petru se afla într-o zonă care azi arată complet diferit, o mare parte din ea fiind demolată pentru construcția Casei Poporului.

„Cartier semicentral, strada Uranus, trotuar în pantă, vizavi de zidul alb, înalt al bisericii Mihai Vodă, cu turla ridicată deasupra unui dâmb invizibil. Pe poarta păzită de un bărbat în uniformă, lângă gheretă, o plăcuţă metalică anunţă că acolo sunt Arhivele Statului; iar tramvaiul huruie luând cotul de la Isvor. Clădire solidă, cu parter, etaj, demisol şi mansardă, de unde au fost aruncaţi acum douăzeci de ani, în altă eră glaciară, proprietarii exploatatori, plecaţi între timp, întro groapă comună, la cimitirul Bellu sau în străinătate. Contract de închiriere pe numele lui Petre Arcan pentru un apartament cu două camere, bucătărie, baie şi vestibul. Intermediarul, un fost student al lui Petru la Fefe, ştăbuleţ la ICRAL, sa mulţumit cu o filodormă simbolică.”

Reședința familiei Reisner

Cișmigienii, 2020

Eugen Cadaru

Curent/Gen literar: Realism magic , Istorie alternativă , Urban

Perioada: Contemporan

Tip de loc: Zonă din București

Tag-uri: Despre București , Istorie urbană , Literatură fantastică , Urban , Geografie literară , Istorie ficțională

„Dragoş se opri în faţa porţii înalte şi albe, al cărei rost fundamental părea a fi acela de a asigura faptul că niciun muritor nu va pătrunde în curtea ce se vedea dincolo de zăbrelele sale. Uitându-se printre acestea la casa impozantă care domina străduţa aceea liniştită şi cuminte a cartierului Uranus, nu se putu opri să o asemene, în mintea lui, cu un palat. Era înconjurată de un brâu de vegetaţie – flori şi arbuşti micuţi – care se pierdea în spatele ei, acolo unde se afla, mai mult ca sigur, o grădină. Pentru o clipă avu senzaţia că se află în faţa castelului din poveşti.”

Orbitor, 2007

Mircea Cărtărescu

Curent/Gen literar: Postmodernism

Romanul Orbitor este o trilogie la care Mircea Cărtărescu a lucrat timp de circa 14 ani. Prima parte, Aripa stângă, a fost publicată în 1996 iar la momentul respectiv autorul spunea: „azi am terminat prima parte din Orbitor. Mi-a luat nouă luni de zi...

Vezi carte

Provizorat, 2017

Gabriela Adameșteanu

Editura: Polirom

Curent/Gen literar: Postmodernism

„Ar putea fi o poveste de dragoste banală, ca în orice ţară şi în orice epocă. Letiţia încearcă să scape dintr-o căsnicie nefericită în braţele lui Sorin, ambiţiosul său coleg din Instituţie. Cei doi se aruncă cu toată fiinţa lor în această legătură....

Vezi carte

Cișmigienii, 2020

Eugen Cadaru

Editura: Polirom

Curent/Gen literar: Realism magic , Istorie alternativă , Urban

Cum ar fi fost România dacă la sfîrșitul celui de-al Doilea Război Mondial nu ar fi fost ocupată de Uniunea Sovietică? Ce ar fi discutat Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Țuțea și Mircea Vulcănescu într-o frumoasă dimineață a anului 19...

Vezi carte

„Un oraș se cunoaște cu adevărat dimineața, devreme, când oamenii nu au ieșit încă pe străzi” - interviu cu Mihai Radu