Cartierul Titan - Balta Albă

„Când lui Sandu i s‐a repartizat, prin ICRAL, unde reuşise să se angajeze funcţionar, apartamentul din Balta Albă, Ioana a împachetat într‐o noapte toate lucrurile lor şi ale copilului, a curăţat camera mică cât de bine a putut şi în zori au urcat totul în camioneta unui vecin chemat de verişoara Margareta să‐i transporte în noua locuinţă. În timp ce lăsau în urmă cartierul de case şi vilişoare, aproape acoperit de verdeaţa prăfuită de august, Ioana nu simţea nici urmă de nostalgie după casa veche, elegantă, cu evantaiul de sticlă deasupra intrării şi capetele de Pani care rânjeau ameninţător în întunericul nopţilor. [...]
Când au intrat pe bulevardul larg, mărginit de blocuri noi sau în construcţie despărţite de un şir de pomi mărunţi şi firavi, aproape gol din cauza orei matinale, n‐a văzut nici şantierul cenuşiu, cu barăcile sprijinite pe bârne groase de lemn, nici noroiul vâscos în care cauciucurile camioanelor lăsaseră urme adânci, nici blocurile identice, aliniate cu mare precizie, într‐o geometrie perfectă. I s‐a părut că viaţa lor numai într‐o astfel de lume, ordonată şi aliniată perfect, s‐ar fi putut desfăşura. Iar când a văzut blocul lor, pe o alee mărginită într‐un capăt de un loc de joacă, în celălalt de un cimitir cu gardul alb, strălucitor, i‐a strâns mâna lui Sandu într‐a ei, cu putere. Erau acasă.
Blocul avea trepte late, elegante, bătute într‐un mozaic albicios, cu praf de mică, aşa că strălucea în lumina de august. Grădina blocului, încă neîngrădită, era plină de copaci. înalţi, de parcă blocul se ridicase cu grijă, printre ei, să nu‐i stingherească. [...] Nu fuseseră îndepărtate toate schelele şi liftul nu mergea, dar Ioana a pornit‐o imediat spre scări, spre etajul al patrulea. [...] Apartamentul era semidecomandat, cu un hol care despărţea cele două camere unde se afla şi baia, şi toate dădeau într‐un balcon larg. Orientat spre spatele blocului, dădea spre un nou şir de copaci, şi amândoi au constatat încântaţi că erau tei.”

„La un moment dat, am schimbat apartamentul. La alt moment dat, am schimbat maşina soției. Iar la al treilea moment dat, am schimbat și soția. Non c'è due senza tre, îmi va fi şoptit pesemne un spiriduş pus pe șotii. (To whom it may concern, prima fusese Mihaela.) Trecerea din Ozana în Titan a fost ca mutatul din Fonte Laurentina la Galleria Borghese. Singurii neschimbați au rămas Melville și Klinger, care ajunseseră să se iubească de-a binelea și să se joace toată ziulica, în ciuda hârâielilor și mârâielilor ocazionalet Însă oricum i-ai fi numărat, de la stânga la dreapta sau invers, tot doi ieșeau. Iar mie mi se părea că erau puțini.”