Fosta cofetărie Nestor

Deschisă la începutul secolului XX de către Jean Nestor, fost ucenic al lui Grigore Capșa, cofetăria ajunge repede să rivalizeze cu celebra Capșa și devine un punct de reper important pe harta Bucureștiului interbelic. A fost redenumită Cofetăria Republicii după 1948 și se afla la parterul blocului Societății Miniere „Mica” căzut la cutremurul din 1977. Ulterior în locul imobilului a fost ridicat Hotelul București, actualul Radisson Blu.  

„În literatură, drumurile personajelor trec deseori pe la celebra cofetărie Nestor, confirmând ceea ce se spune în interbelic despre acest loc: pentru oricine mergea într-o vizită simandicoasă, Nestor constituia o oprire obligatorie.” 

(Andreea Răsuceanu, Dicționar de locuri literare bucureștene)

„Inițial, cofetăria era proprietatea unui anume domn Cocărescu și publicul era format din oameni de afaceri, dar mai ales din boema literară. Se vorbea tare şi deseori clienţii discutau de la o masă la alta. Era un public mult mai puţin convenţional decât cel de la Capşa. La etaj, cofetăria avea aspectul unei braserii elegante. Era vizitată de domni spilcuiți, cu baston și joben, îmbrăcați pedant, cu batistă la buzunarul de la pieptul hainei sau ceasuri elvețiene cu lanț. Aici se serveau café-frappé si mazagran, cu paiul lipit de sticla brumată a sondei, bere nemțească și cehească, vermut italian și Pernod franțuzesc, coniac indigen, citron pressé și oranjadă, după cum își amintesc martorii epocii.”

(Bucurestiuluitat.blogspot.com) 

„La cofetăria „Nestor”, unde ne-am dus în urmă, după expoziţie, ca să mai stăm de vorbă, şi-a desfăcut haina. Purta, dedesubt, o rochie de catifea de coton, neagră, în jurul gâtului avea un guleraş de dantelă albă. Era parcă mai frumoasă cu mai multă strălucire decât înainte. Avea poate un cap prea de păpuşă, sau mai curând de tânăr paj. Dar cu aceeaşi adâncime în privire, cu aceeaşi nelinişte, care mă făceau altădată s-o compar cu parfumul turburător al tuberozei.”

„Nenorocit în dragoste” cum el însuși crede despre sine, Mitică Gheorghiu reușește cu chiu cu vai să smulgă o întâlnire față în față cu Marcella, la cofetăria Nestor, a doua zi la 3 și jumătate, întâlnire unde speră să o convingă să fie împreună deși ea îl informase și verbal și în scris că vede între ei doi doar o relație de „buni camarazi, legaţi prin stimă şi prietenie spirituală, acea prietenie spirituală care înnobilează două suflete distinse şi înalte.”

„Plecă spre Nestor la trei şi cîteva minute. Mergea agale, făcîndu-şi vînt cu pălăria, oprindu-se în faţa vitrinelor fără să privească nimic precis. Calea Victoriei era pustie, fierbinte, înăbuşită. În dreptul Palatului grăbi pasul, ca să ajungă mai înainte la în tîlnire şi să aibă timpul să mănînce o îngheţată fără grijă. Uitase aproape tot ce avea de spus Marcellei. În asemenea ceasuri se simţea destul de fericit. Parcă era din nou Mitică Gheorghiu dinainte, eternul Mitică Gheorghiu. Uitase că iubeşte, că e nenorocit în dragoste, că fata lui îi trimisese o scrisoare dureroasă, la care trebuia să răspundă cu grijă, că de acest răspuns atîrna însăşi fericirea lui. Fericirea era un lucru care nu-l interesa în asemenea ceasuri. Înţelese toate aceste adevăruri grave foarte vag, oarecum pe deasupra, şi le izgoni din minte. Intră la Nestor făcîndu-şi vînt cu pălăria.”

În iureșul vesel adus de Olguța — tenis, florete, glume și alergături — Gheorghiță e trimis după cataifuri la Nestor, celebrul cofetar al casei, iar absența lui îl lasă pe Dănuț să pregătească singur baia Olguței, în timp ce sforăitul grav al lui Herr Direktor acompaniază haosul dulce al dimineții:

„Dănuţ nu mai avea astâmpăr. Prezenţa Olguţei răspândea voioşii de argint ca trecerea unei sănii. Odăile erau pline de glume, de soare.
Olguţa încercase rachetele şi mingile. Un drive vâjiise peste balustrada terasei proclamată filet alungind definitiv pe Contesa fără nume mână-n mână cu Nae. Cântaseră şi floretele mânuite de doi adolescenţi în pijama: pletele brune erau mai antrenate decât Metaforel.
Abia venit cu covrigii de la simigerie, Gheorghiţă fusese trimis la Nestor după cataifuri. Aşa că Dănuţ singur pregătise baia Olguţei, scoţând prosoape din dulapul gospodărit de mânile, medelenizate, cum le spunea Olguţa, ale lui Gheorghiţă. Tot Dănuţ, însoţit de Olguţa, scotocise prin odaia de baie de jos, căutând o periuţă de dinţi nouă prin rezervele lui Herr Direktor al cărui sforăit însoţea cu arcuşuri de contrabas râsetele înnăbuşite cu prosopul ale nepoţilor săi.”