Bibliotecă

„Într-o seară, pe linia preocupărilor mele de a distra pe Mihaela, am dus-o la o conferinţă a profesorului meu, Tîrnoveanu. Trata un subiect liber (mi se pare despre Femeia în societatea modernă sau cam aşa ceva). Ea manifestă, de la început, un interes viu pentru acea temă. Îmi păru bine că rămase încântată, chiar cucerită de elocinţa maestrului meu, deşi avea unele rezerve în privinţa unor concluzii. Pe cînd ieşeam de la Fundaţie, m-am întîlnit faţă în faţă cu distinsul conferenţiar, care tocmai pleca.”

„Când iese din Bibliotecă, e cât pe-aci să dea peste o cerșetoare – amărâta e atât de mizeră, că nici Louise, mama năpăstuiților, n-o poate privi fără repulsie. Ca de obicei, sila îi dă o senzație fizică, simte că-i amorțește vaginul, ca și cum zonele ei intime ar pune un baraj în calea decrepitudinii. Deodată, primește un sms: „Te văd!” scrie sub o poză luată de pe pasajul Mărășești, de lângă caii de bronz ce par să țâșnească din Dâmbovița. Poza o reprezintă pe Louise în fața Bibliotecii, față în față cu cerșetoarea care întinde mâna spre ea, rugător. Nu trece mult și mai sosește o poză, în care o bătrână plină de riduri, cu genunchi deformați de artroză, vorbește cu doi tineri într-o cameră de azil. Aparent, bătrâna își face o intravenoasă, iar tinerii o înregistrează cu un reportofon. „Te văd!” scrie și sub această poză, făcând-o pe Louise să tresară, căci unul din tineri e cel ce a invitat-o la cafea, în Bibliotecă.”

„Dimineţile, mă închideam în mansardă şi lucram. Serile, ne întâlneam, grupul întreg, pe la feluriţi prieteni, ca să punem la punct primele simpozioane ale grupării „Criterion”.
Cred că am inaugurat ciclul cu Freud. Printre vorbitori, îmi amintesc doar de Mircea Vulcănescu şi Paul Sterian, dar eram vreo cinci-şase, printre care şi un psihanalist. Când am intrat, nu ne venea să ne credem ochilor. Amfiteatrul „Fundaţiei Carol I” era arhiplin. Biletele la parter fuseseră de mult vândute şi lumea se năpustise la balcoane şi galerii. Şedeau pe unde apucau, pe scări, pe balustrade. Apoi, pentru că nu-i mai putea opri nimeni, pătrunseseră în sală, se rezemau de pereţi, se aşezau chiar pe estradă. Probabil că nici n-am fi putut începe dacă Petru Comarnescu n-ar fi anunţat, în sală şi în foaier, că vom repeta simpozionul după câteva zile şi, cu ajutorul pompierilor de serviciu, n-am fi închis şi zăvorit poarta de la intrare. Lipisem acolo şi un afiş, anunţând repetarea simpozionului. Dar unul dintre noi s-a sacrificat şi a rămas afară, în stradă, două ceasuri, lămurind şi liniştind grupurile de auditori fără noroc.”

„Haşdeu mă fermecase pentru vastitatea culturii şi îndrăzneala ipotezelor istoriografice. Îl citeam la Biblioteca Fundaţiei Carol I, dar când, prin clasa a VII-a, am anunţat că voi face o conferinţă în faţa clasei, Nanu mi-a dat un cuvânt de introducere către unul din bibliotecarii Academiei Române. M-am prezentat într‑o după‑amiază şi, deşi eram în uniforma de liceu, am fost primit în sala de lectură a Academiei. Aşa am putut cunoaşte lucrările din tinereţe ale lui Haşdeu, îndeosebi revistele lui „Din Moldova”, „Columna lui Traian” şi studiul care m‑a impresionat atât: Pe când erau Dacii? Am scris apoi o lungă disertaţie, pe care am citit‑o în două şedinţe. Din acel manuscris am scos mai târziu primele articole despre Haşdeu, publicate în „Universul literar”, „Foaia tinerimii” şi „Cuvântul”. Admiraţia faţă de geniul lui Haşdeu n‑am mai pierdut‑o de atunci. Din 1934 până în 1937, când suplineam deja catedra lui Nae Ionescu la Facultatea de Litere, am petrecut multe după‑amieze la Biblioteca Academiei Române lucrând la o ediţie critică, şi, în primăvara lui 1937, Fundaţiile Regale au publicat cele două volume de Scrieri literare, critice şi politice. Ediţia era departe de a fi perfectă, dar pe vremea aceea nu era alta şi nici n‑a mai apucat să apară una mai bună.”

„Marţi, 12 februarie [1935]
[...]
Aseară trebuia să vorbească Nae la Fundaţie, despre „Solidaritatea naţională".
Conferinţa i-a fost interzisă de guvern. Studenţii au fost masaţi pe trotuarul dinspre palat, unde au huiduit, au zbierat, au cîntat. Pe urmă au fost împinşi mai departe pînă în piaţa Ateneului, unde Nae, ridicat pe umerii lor, le-a vorbit, cu capul gol şi în paltonul lui cu blană de lup.
— Era frumos Nae, povestea Nina. Au fost bătăi, lovituri, petarde. Se povestea că s-ar fi tras şi salve în aer. În ziarele de azi, nici un cuvînt.”

Jeni Acterian petrece mult timp la Fundație citind autori precum Freud, Nietzsche sau Aristotel:

„6 februarie 1936
La Fundație. Citesc aici de la 3. M-am cam săturat. Am citit Un souvenir d’enfance de Vinci de Freud. Vastă tâmpenie. Am mai citit 40 pagini din Ainsi parlait Zarathoustra. Grozav. A venit Emil C[ioran] acum vreo oră. Am pălăvrăgit puțin pe sală. Văd c-a plecat.”

„17 noiembrie 1936
Citesc toată dimineața – în fiecare zi – din Fizica lui Aristot, la Fundație. Am terminat azi Cartea a II-a. S-au anunțat aproa​pe toate cursurile, dar nu mă interesează. Am încercat cu enor mă bunăvoință să mă duc. Am fost chiar la cursul de deschidere al lui Bagdasar, care e așa de drăguț cu mine. Atât de multe eforturi am făcut ca să nu izbucnesc în râs sonor, încât am ieșit bolnavă din seminar. Bineînțeles, nu voi repeta experiența.
Asta înseamnă să stau toată ziua la Fundație și să citesc. Nu știu cum am să rezolv cu Aristot. La Fundație nu se găsește decât volumul întâi din Fizică. Din Metafizică se găsesc vol. II și III. Nu știu unde să găsesc restul. Mircea [Berindei] îl are în italiană. Dar n-aș vrea să citesc Aristot în italiană.”

„Luni, 9 sept. 1940
Sculat pe la 9. Mers la Fundație. S-a (în fine) deschis. Citit din Couturat: Les principes des mathématiques. La 12 mers pe jos acasă. O veste bună: a venit H[aig]. După-amiază mers la ei. Nu erau acasă. La Fundație încercat să citesc, dar n-a mers. Dorul de H. probabil. Venit Al[ice Botez] și mers într-o cofetărie. Apoi la M[arieta Sadova]. Stat toată seara cu H. și Sor[ana Țopa], Rar[eș], Ar[șavir]. Pe la 11½ acasă. Discutat tot timpul «eve​nimente».”

„31 octombrie 1946
Fundație. Îmi încep lucrul. M-am înscris la bibliotecă și-am găsit o carte despre viețile post-mortem în credințele umanității. Un anume James Thayer Addison. Aici aceeași liniște, același decor, alte capete. Lume infinit mai puțină. O singură sală deschisă. Se poate lucra.”

Jeni Acterian descrie sala de lectură și interacțiunile cu prietenii sau colegii, pe holurile instituției:

„15 mai 1936
Seminar la Florian. Un băiat bun a citit o lucrare despre Kant. Lamentabil. Ceea ce e mai jalnic e că Florian a spus că lucrarea e foarte bună. Pe urmă la bibliotecă, unde am citit vreo trei ore. Apoi am citit și acasă dintr-un curs de logică.
După-amiază iar la bibliotecă, citesc puțin din Kant de Ruyssen. Am sporovăit cu Ruxandra U[reche] și M[ircea] B[erindei], am citit o piesă de teatru.”

„22 iunie 1936
[...] Am încercat să citesc la bibliotecă, dar este aproape imposibil: prea multe cunoștințe. Am fost la Rod[ica Burileanu], care s-a întors de la Belgrad. Pe urmă am întâlnit-o pe Alice [Botez] și ne-am dus până în Parc.
* Ieri, examen de logică. Am asistat. Alice a fost extraordinară. Ne-am dat întâlnire pentru după-amiază la bibliotecă și seara am rămas din nou la ea până după miezul nopții. [...]”

„2 septembrie 1938
[...] Mi-am adus aminte de plinătatea și auriul zilelor de bibliotecă de acum doi ani. De Al[ice Botez] și de ceilalți care veneau pe rând să pălăvrăgească alene, în timp ce cartea stătea răsturnată și inutilă pe masă; de plecările în grup, cu râsete proaspete și totuși amare; de bătăile și sminteala neglijent nebună a băieților. Fundația mi-a făcut azi impresia unui castel părăsit de castelani.
Am plecat din sala de lectură cu un lung oftat ușurat. Mă gândesc că nu mai am decât un an de facultate și că poate am să-l regret cândva.”

De la biografie la bârfa culturală, despre Van Gogh:

„Miercuri, 9 noiembrie 1938
Citit Lust for Life de Irving Stone. Pentru o biografie, chiar romanțată, prea e roman. Ar fi putut să găsească altă com​pozi​ție pentru a povesti viața lui Van Gogh. La Fundație citit scrisorile lui Van Gogh către fratele său Theo.
[...]
Joi, 10 noiembrie 1938
Fundație. Întâlnit pe Ion [Frunzetti], care s-a instalat lângă mine și am discutat Van Gogh tot timpul.”

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași este una dintre cele mai vechi și mai importante instituții de cultură din România, fondată în 1835 ca parte a Academiei Mihăilene. De-a lungul secolelor, a devenit un spațiu esențial pentru formarea literară, intelectuală și academică a Moldovei.

A fost biblioteca de studiu a generațiilor de scriitori ieșeni, de la junimiști la moderniști și contemporani și a servit drept spațiu de documentare pentru Eminescu, în perioada în care era revizor școlar și redactor la Curierul de Iași, de asemenea, folosită de Creangă, Alecsandri, Kogălniceanu, Iorga, Sadoveanu, Topîrceanu, în cercetările întreprinse. 

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” este și depozitarul unor fonduri rare, manuscrise, ediții princeps și colecții care documentează întreaga istorie a literaturii române.

Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” a fost înființată în 1944, oferind acces la peste un milion de volume, cărți, reviste și alte tipuri de documente.

Crearea unei biblioteci universitare la Timișoara s-a stabilit prin decretul-lege în 30 decembrie 1944, emis de regele Mihai I. La început, fondul de publicații al acestei biblioteci era alcătuit mai ales din cărți și reviste de matematică și fizică. După ce a luat ființă, în 1956, Facultatea de Filologie din Timișoara, biblioteca Institutului Pedagogic a dobândit profil enciclopedic și s-a îmbogățit continuu. Din 1962, odată cu transformarea Institutului Pedagogic în Universitate, Biblioteca Centrală a Universității din Timișoara s-a dezvoltat rapid. 

Din anul 1992 Biblioteca Universității din Timișoara a devenit Bibliotecă Centrală Universitară, instituție de interes național, cu personalitate juridică, similară cu cele din București, Cluj-Napoca și Iași.

Din Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” fac parte și:

• Biblioteca de beletristică, care dispune de un număr de peste 11.000 de volume.
• Biblioteca de periodice, oferă spre consultare edițiile curente și retrospective ale publicațiilor periodice (ziare, reviste etc.) centrale și ale celor din zona de vest a țării. Depozitul de periodice cuprinde peste 8.000 de volume ale aprox. 700 de titluri.
• Biblioteca de științe umaniste, care pune la dispoziția utilizatorilor cărți, periodice, lucrări de referință (dicționare, enciclopedii etc.), presă literară și de cultură, cursuri universitare, dar și lucrări de doctorat din domeniul filologiei.

Sursa: Wikipedia RO

„Pe Veronica n-o întâlni în primele săptămâni ale sosirii lui la Iaşi. Din pricina greutăţilor începutului, a instalării lui şi a lui Miron Pompiliu într-o odaie de la Şcoala normală de la Trisfetite, unde era director Bodnărescu, şi a freneziei primului contact cu noua lui funcţie la Bibliotecă, nici nu se prea gândise la dânsa. O purtase cu el trei ani prin străinătate, nu se culcase şi nu se sculase o dată, fără să nu fi vorbit cu ea - şi iată că acum nu căutase să o întâlnească... Întreruperea studiilor în Germania o atribuise dorului de a o vedea; de abia acum îşi dădu seama că se înşelase.”

„O dată cu primele sloate de toamnă, când şi fulgii de zăpadă nu se îndură să cadă ca să nu se murdărească, noroiul începu a se aşterne şi pe viaţa lui Eminescu. Maiorescu se resemnase în faţa situaţiei. Voise să facă dintr- însul un profesor universitar şi nu ieşise decât un bibliotecar; dar mai era şi un poet, un mare poet. Cum pricepea condiţiile speciale, nu-i arătase nicio nemulţumire. Nu-i trebui însă mult lui Eminescu ca să facă experienţa vieţii publice. Crezându-le mai în calea trăsnetelor, ocolise situaţiile înalte; preferase să se adăpostească într-un colţ, unde să nu-l tulbure nimeni. Se înşelase; tocmai posturile mici sunt mai expuse furtunilor.
Se pusese, de altfel, pe lucru chiar de la început; setea lui de absolut concepuse pe dată planuri mari, reforme îndrăzneţe; dintr-o bibliotecă, în care nu se rătăceau decât şcolari fugiţi de la şcoală ori cititori de romane sentimentale, el voia să facă o bibliotecă modernă cu cărţi rare şi cu întregul aparat al erudiţiei apusene. Lucra şi ore suplimentare la alcătuirea unui catalog, iar când prietenii de la balamuc, îl îndemnau să-şi mai astâmpere zelul şi să mai lase lucrul pe seama altora, el le răspundea cu dispreţ:
Ştiu că suntem o ţară, unde fiecare porunceşte câinelui şi câinele pisicii şi pisica şoarecului, iar domnul şoarec îşi atârnă porunca de coadă, iată că, în ciuda tradiţiei locului, eu n-o să poruncesc nimănui ci o să fac totul singur.
Putea să facă totul singur, dar nu să şi schimbe obiceiurile ţării. O intrigă politică i se înnodă repede în jur; ura faţă de junimişti se răsfrânse şi asupra lui, iar un aventurier bucovinean manevra să-i ia locul. Harţa de fiecare zi ameninţarea de a fi scos din post, îl umplu de amărăciune şi-l făceau să ocolească lumea. Se mută de la balamuc, într-o odăiţa mizeră, ca de obicei. Pe la Veronica a mai fost, negreşit, şi din nevoia de a compara realul cu idealul, în speranţa ascunsă de a le putea cândva contopi. Speranţă zadarnică; divorţul între cele două femei se săpa tot mai adânc.”